|                                               | 
                    
                    
                      | 
					  					    | 
                    
                    
                    
                      
                                                | 
                    
                    
                      Cu glesnele ude ca de-o inefabila roua 
cu glesnele ude de sange 
lipicios rece ca zeama de visina 
prin iarba inalta rosie aspra a sfarsitului care 
acuma incepe noi doi - pereche limpede decupata-n discul solar perechea care scanceste - 
noi doi un barbat o femeie cu glesne neprotejate inaintand mana in mana prin cleiul de sange ca prin iarba ce creste ( O disperare ca o fata inalta o disperare vorace 
ca o adolescenta pandind din propria carne buimaca o disperare ca o fata ce-ntr-o zi de octombrie isi 
pudreaza epiderma cu bruma nu bruma - rectific - nu bruma ci sangele stracojiu al celui pe care viseaza ca-l tine 
de mana 
 
O disperare ca o fata subtire ) 
Ei inainteaza prin intunericul rosu al mileniului 
  
care sfarseste ei inainteaza ca intr-o vena sectionata cu bisturiul ei inainteaza : cu incapatanare cu groaza se afunda in arterele deschise ale   Fiarei ii vad cum inainteaza desculti incercand sa se tina 
de mana   Ei isi spun unul altuia toate cuvintele 
 
Disperarea lor : un curcubeu de silabe o panglica ingusta 
pod aerian 
de verbe deasupra apelor rosii ce unesc doua continente 
luate la intamplare 
Doamne : unde s-a scufundat pamantul de sub talpile 
scrijelite si goale 
Alunec prin sange inaintez prin graul rosu graul ce fosneste serpeste pe epiderma graul peste care de-o luna de-o viata ploua cu 
vopsea purpurie 
Doamne : fac un pas inapoi privesc perechea asta 
de-adulti 
ce nu-si mai vad umbra 
ridic mana imi scot ochelarii 
Ei sunt o pereche 
deci au o singura umbra 
cum o singura umbra arunca peste pajistile mele 
de menta 
peste vita-de-vie in floare 
calaretii albi stegarii apocalipsei 
ei sunt   Adam si   Eva plimbandu-se si cunoasterea prin 
Gradina de   Toamna 
prin   Gradina incendiata prin   Edenul   Apocalipsei : 
Ei sunt fratii de creier. 
din porunca ta   Doamne au trait totul 
chiar si incestul 
Ei stau pe muchie de durere 
ei tin ascunsa in pumn bine invelita in carne 
o bila de fier alba incandescenta 
Ei se privesc ei isi surad - bland sfartecat - in oglinda 
 
 | 
                    
                    
                      | 
                                              | 
                    
                    
                                               Pune poezia In gradina de toamna   pe pagina ta  
                        Adauga link pe pagina web a site-ului tau. 
                         
                         
 
Poezii despre:
  
 | 
                    
                    
                       
                         |