| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Haosul insusi de Elena Stefoi Trece latul prin ultimul anotimp. Aceasta fiara a vorbit, ucide-o sau zboara mai iute. Haosul insusi imi cauta bratele. Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Duminica
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Matei Calinescu
|
|||
| "Asteptam cu totii ziua de Luni. Dar aceasta Duminica nu se va sfarsi niciodata." Kafka | |||
|
|
|||
| I Soarele a cazut de mult. Aici, singurele dimensiuni sunt intunericul, piatra si fierul. E vuietul golului in urechi, vuietul tacerii. Nelinistea pietrelor ne cuprinde uneori. Suntem in fundul intunericului si nu putem rosti nici un cuvant -avem gura plina de piatra. Asteptam ziua de Luni, inceputul timpului (striviti de intuneric, de piatra, de fier, avem dumnezeiasca nostalgie a genezei, pentru noi fiecare saptamana ar fi o repetare a genezei), asteptam sa treaca aceasta Duminica, vesnicia stearpa a gandului care se roteste mereu in greul noptii; asteptam ziua de Luni cum viseaza orbii lumina, cum isi inchipuie orbii chipul celor dragi, pipaindu-l cu degetele; asteptam sa treaca blestemul acestei odihne, infernul acestei odihne, tacerea asurzitoare pe care-o strabatem (peste fiecare gand se prabusesc munti de tacere). "Dar aceasta Duminica nu se va sfarsi niciodata". Si iata: toate umbrele sunt umbrele noastre, si parca am trece prin piatra, atat de greu ne miscam, parca am trece prin fier. Totul e nesfarsit de greu in aceasta spaima. Timpul de piatra, timpul de fier ne apasa si totusi inaintam, mereu aceiasi, in vesnicia acestui ceas. Totul e aici, acum, inspaimantator de real, nimic dincolo. intunericul e greu ca piatra, ca fierul. Suntem copiii Duminicii, aruncati in noaptea pe care-o strabatem asa cum strabate sangele somnul cuiva. Aici ne iubim unii pe altii, ne simtim fara cuvinte, asteptam ziua de Luni, deschiderea intunericului, marele vant al diminetii rostogolind campii de aer, vazduhuri deasupra trupului nostru, asteptam sa treaca aceasta Duminica, blestemul odihnei subterane in intuneric, in piatra, in fier. "Dar aceasta Duminica nu se va sfarsi niciodata." Mainile noastre viseaza: pietrele aspre devin scoarta unor copaci foarte inalti pe care, desi nu-i putem vedea, ii mangaiem in nestire, Mainile noastre viseaza: pietrele aspre devin mainile iubitei, ale prietenului. Mainile noastre viseaza: pietrele aspre devin zidul casei vechi in care-am copilarit sau bulgarul de pamant faramitat in vantul unei primaveri departate cand fata se risipea subtire printre frunze. Dar e vuietul golului in urechi, vuietul tacerii. Dar nelinistea pietrelor ne cuprinde. Dar suntem in fundul intunericului si nu putem rosti nici un cuvant. Dar avem gura plina de piatra. Totul se rastoarna in intuneric, in piatra, in fier, in greutatea innebunitoare a acestei lumi. Cadem tot mai adanc, mai adanc. |
|||
Pune poezia Duminica pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |