| In sfanta manastire de-ai mei parinti zidita,
 Muncindu-mi fara mila sarmanul trup uscat,
 Acoperit de zdrente, de ani impovarat,
 Indur sub bolti de jale o soarta urgisita.
 Frumoasa-am fost odata, senina, fericita,
 A tarii mandra Doamna — dar lumea m-a uitat —
 Si-adesea amintindu-mi de visul spulberat
 Crunt inima-mi zvacneste si sangera ranita.
    
 Caci viata mea in lacrimi si-a oglindit izvodul
 De cand cu oastea-i, falnic, ursitul meu, Voievodul
 Purces-a sa infrunte paganele urdii;
 Din sea il prabusira hangerele haine —
 De-atunci cad in ruina marete curti pustii
 Si eu imi rog sfarsitul, dar moartea nu mai vine.
 
 |