Afara-i toamna, frunza-mprastiata, Iar vantul zvirle-n geamuri grele picuri; Si tu citesti scrisori din roase plicuri Si intr-un ceas gandesti la viata toata.
Pierzindu-ti timpul tau cu dulci nimicuri, N-ai vrea ca nime-n usa ta sa bata; Dar si mai bine-i, cand afara-i zloata, Sa stai visand la foc, de somn sa picuri.
Si eu astfel ma uit din jet pe ganduri, Visez la basmul vechi al zinei Dochii; in juru-mi ceata creste rinduri-rinduri;
Deodat-aud fosnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scanduri
Iar mini subtiri si reci mi-acopar ochii.
|