Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Gabriel Adrian Mirea
(1941 - 2011)

6 Poezii

Poezia de azi

Deja viu (II)
de Sorin Ghergut
e deja prea devreme cit e inca tirziu cit de tare m-as screme cit de bine sa fiu invariabil poeme voi ajunge sa scriu

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

Cautare avansata



































Diamantul Nordului

Vezi toate poeziile poetului




(Capriccio)
In lac se oglinda castelul. A ierbii
Molatece valuri le treiera cerbii.
In vechea zidire tacere-i si numa’
Perdelele-n geamuri scanteie ca bruma.
Strafulgera-n umbra-i de valuri bataie
Ajunse in fuga de-a lunei vapaie,
Ce-n varfuri de dealuri acum se iveste
S-a stancilor muche pe cer zugraveste.
Pareau uriesi ce in cuib de balaur
Pazea o mareata comoara de aur,
Caci luna, ce rosa prin ele rasare,
Comoara aprinsa in noapte se pare.
Iar lebede albe din negrele trestii
Apar domnitorii ai apei acestei,

Cu aripi intinse o scutur si-o taie
In cercuri murinde si brazde balaie.
Uimit, Cavalerul cu pasuri pripite
Umbla prin umbroase carari nisipite;
Dumbrava sopteste, izvoarele suna.
Asteapta-n amestec vibrare de struna.
Varatecul aer te-adoarme cu zvonul
Cu dor Cavalerul priveste balconul.
Cu frunze-ncarcatu-i si trec prin ostrete
Liane-nflorite in feluri de fete.
Iar papura misca de-al apei cutreier.
In iarba inalta suspina un greier —
Prin vanata umbra, prin rumana sara,
In farmecul firei rasuna ghitara:
— Arata-te-n haina de alba matasa,
Ce pare-ncarcata c-o brum-argintoasa,
Sa vad a ta umbra-n lumina-nmuieta,
In parul cel galban inalt-mladieta.
Indura-te, scumpo! in mine arunca
Viole albastre si roze de lunca,
Pe coardele-ntinse-a ghitarei sa cada
In noaptea cea ninsa de-a lunei zapada.
Iar ochii albastri, mari lacrimi a marii,
Sa-ngaduie-n taina suspinul cantarii;

Cobori, adorato! pe inima cazi-mi,
Balaia ta frunte de umar sa-mi razimi.
E demn-a ta frunte sa poarte corona
Robit universul sa-i fie — Madonna!
Ingaduie celui din urm-al tau sclav
Plangand sa-ti sarute al urmelor prav.
Si lasa-ma-n umbra camarii-ti sa vin,
Frumos imbracate cu alb muselin,
Iar Cupido pagiul cu palma s-ascunda
A lampii de noapte lucire de nunta.
Deasupra-si aude uscata fosnire
A poalelor lungi de matasa subtire;
Prin flori ii apare, se-nclina pe gratii
Duioas-aratare a mult-adoratei.
Ghitara lui tace; cu sopot ea spune:
— Zadarnica este iubirea ta, june!
De-un farmec legata-i intreaga-mi simtire,
Iubirea-mi asemeni de-a lui implinire.
Oricat mi-ai fi drag, si-o jur ca-mi esti drag,
Un farmec te-opreste, te leaga de prag
De-aceea de mine sa fugi, Cavalere,
Si uita ca ganduri si doru-mi te cere.
A Nordului mare o piatra ascunde,
Luceste ca ziua prin negrele-i unde

Si cui o va scoate viata mi-o darui;
Dar vai! nici s-o vada nu-i soarta oricarui.
— O, inger! el zice si glasu-i se-neaca
Si dreapta ii scapa pe-a sabiei teaca:
Sigur de iubire-ti — m-astepte pierzare —
Tot scoate-voi piatra luminei din mare!
. . . . . . . . . . . . .
Din Spania pleaca, cu pasii pribegi,
Prin tari si orase, castele de regi;
Abia vede-o tara si iarasi o lasa,
Caci piatra luminii gandirea i-apasa.
De ani e pe cale Se vede in fine
Cuprins de pustiuri, de negura pline,
Incet poticneste al calului pas,
Si-n noapte departe se pierde-al sau glas.
El vede munti mandri, asupra carora
Padurile negre nu stiu aurora
Si toate formeaza cladire inalta
De stanci ce gramada stau una pe alta.
Un munte e poarta si stresini paduri
Si scarile-s dealuri In falnicii muri,
Prin aspru arcate boltiri de fereastra,
Priveai o lumina ca cerul albastra.
Cum marea de valuri nu stie repaos,
Astfel se framanta al norilor haos,

O stea nu luceste pe bolta cea larga —
Pornit ca de vanturi sirepul alearga.
Un tunet cutremura lumea-n temei.
Venea parc-o oaste calare de zei
Cu-a lui herghelie-nspumata de cai,
Vuind vine mandrul al marilor crai.
Cu gaturi intinse sirepi de omat
Prin norii cei negri zburau spariet,
Manati de gigantul cu barb-argintoasa,
Ce vantul in doua despica frumoasa.
Vazandu-l pe tanar inalta toiagul.
O aspra privire i-arunca mosneagul,
Cumplit ameninta, in arc se coboara
Si piere in doma-i inalt solitara.
Se-ntuneca iarasi, in fulger nazare
Vedenii uimite palatul cel mare;
Nazare batranul in bolta ferestii,
In pletele-i albe cununa de trestii.
Fugea Cavalerul. — Dar codrii-n urdie
In urma-i s-aduna si iar se-mprastie;
Campiile sese aluneca iute,
Deasupra-i s-alunga de fulgere sute.
Si luna s-azvarle pe-a norilor vatra,
Paraiele scapar’, bulboanele latra,

Deasupra lui cerul i-alearga in urma
Si stelele-n rauri gonite, o turma.
Si muntii batrani il urmau in galop
Cu stancele negre, gigantici ciclopi,
Greoaie hurduca pamantu-n picior,
Praval de pe umeri padurile lor.
Se-ntreaba: Fug eu? sau ca lumea intreaga
A rupt-o de fuga nebuna, pribeaga?
Sau mari subterane duc muntii cu sine,
Purtandu-m-o frunza pierduta pe mine?
O data-nca pintenu-nfige — alearga!
Deodata se schimba in noaptea cea larga
Privirea Nainte-i o lume-i deschisa
Cu aer varatec pe lunce de visa
Pe maluri de rauri ce scapara line,
El vede castele cu arcuri senine
De marmura alba ascunse-n dumbrave.
In cer misca norii auritele nave
O muzica trista, adanc-voluptoasa,
Patrunde-acea lume de flori si miroasa;
Si verzile lanuri se leagana-n luna
Si lacuri cadenta cantarilor suna.
Subtirile neguri pareau panzarie
De brum-argintoasa, lucind viorie;

Si florile toate sub ea-ncremenite
Respira bogate miroase-adormite.
Pe-al codrilor verde, prin boltile dese,
Prin mreje de frunze seninul se tese;
Si apele misca in pature plane —
In funduri viseaza a lumii icoane.
Si unde-n dumbrava-i sapata carare,
O mandra femeie s-arata calare,
Pe calul ei graur se-nvarteste-n laturi,
De dulcea-i privire nu poti sa te saturi.
In parul ei negru lucesc amortite
Flori rosi’ de jeratic frumos incalcite,
Rubine, smaranduri, astfel presarate,
Salbatec-o face la fata s-arate
Si ochi de-un albastru, bogat intuneric,
Ca basme pagane, de-iubire chimeric,
Lucesc sub o frunte curata ca ceara —
Zambirea-i imbata ca noptile, vara.
Pe codri-nfioara a ei frumusete
Si apele fulger cu undele crete;
Se pare ca-nvie a basmelor vremuri,
Caci lumea-i cuprinsa de-un dulce cutremur.
Din nori curge-o bura, un colb de diamante,
Pe vai se aseaza, pe dealuri inante;

In fata li-i luna, prin suiet de soapte
S-ardica pe cer curcubeie de noapte
Ea calu-si alatura, mana intinde,
Iar parul ei negru incet se desprinde
Si-n valuri de moale matasa el cade
Pe umere albe Frumos i se sade!
Si plans este glasu-i: — Iubit cavalere,
Nu merge la mare, ca mor de durere;
Imparte cu mine pamantul si raiul. —
De dor si de grija ii tremura graiul.
— Iubite dorite, in bratele-mi vino
Si cruda durere din pieptu-mi alin-o!
Sa fii al meu mire menitu-i de zodii
Si tie pastrat-am a sanului rodii.
— In van e, craiaso! zambirea-ti din treacat.
Caci mintea mea pus-au simtirilor lacat
Si chipu-ti nu poate patrunde-n visare-mi.
Cu ochii albastri amoru-mi nu-l sfaremi.
Pastreaza, craiaso, viclenele sfaturi.
In laturi, frumoasa ispita, in laturi!
Ea piere cu dansa castele, dumbrava
Si marea-nghetata vuieste grozava.
Miscate de mare-n strigare mareata
A Nordului vin caravane de gheata

Pe ceruri in neguri o stea nu s-arata,
Departe doar luna — o galbena pata.
Cetati hrentuite pe tari plutitoare,
Cu siruri de dome, steclind de ninsoare,
Schelete-uriase purtand cremenite
Coroane in colturi pe capuri haite.
Vin regii de Nord cu ostiri sa se plimbe,
Cu chipuri ciuntite si umere strambe
Si toata strigarea, vuirea, sunarea
E surda ca cerul, e moarta ca marea.
In domele largi, prin palate desarte
Rasuna doar vantul ca glasuri — departe.
Si spiritul mortii eterne-n ruine
Isi misca imperiul fara de fine.
Orasul pe ape-i al zeilor nordici,
Cu strade de temple, cu dome si portici;
Dar astazi sunt frante boltitele porti,
Pustiu e in dome — si zeii sunt morti.
El suie un turn ce se nalta sub luna,
Cu ziduri crapate de ger si furtuna,
Se uita la ceruri, se uita in mare
Cu capul in jos se arunca Dispare.
Si cum amorteste si-ngheata suspina:
— O, piatr-a luminii, revarsa-mi lumina !

Prin genele-nchise s-arata, o vede
Si striga si mana pe dansa repede
O prinde prin farmec in jur se-nsenina,
El vede lungi rauri, campii in lumina,
Gradina din tara-i, cu lacu-i, castelu-i
Ca-n vis, ca aievea i se arata lui.
Ce stai cu sfiala, ce nu te apropii,
N-auzi cum pe frunze aluneca stropii,
S-aleile scutur de roua o ploaie
Iar soarele nalta in disc de vapaie?
El scarile urca cu piatra in mana.
In prag il asteapta frumoasa stapana.
De gatu-i s-atarna, zambind ea ii spune:
— Adanca-ti durere pieri prin minune.
Dar piatra mai scumpa si cea-adevarata
Iubirea mea este nestinsa, curata;
Pastreaza-mi-o bine aceasta ti-o darui
El ochii si-i freaca, sa vada,-adevaru-i?
. . . . . . . . . . . . . . . . .
Si drept ca-n miscarea molaticei ierbi
Pastea inainte-i o turma de cerbi.
Dar tot nu-i in ceru-i Din genele-i bruma
Cu visul deodata s-o scutur-acuma.

Isi scutura haina cea umeda, plina.
Balconu-l priveste si tare suspina.
Zadarnic facut-au ghitara-i parada:
Iñez nici visase sa vie sa-l vada.
Si ce-i mai ramane sa faca saracul?
In lac sa priveasca cum joaca malacul?
Mai bine prin tufe se fura cu paza
Ca nimeni s-auza si nimeni sa vaza.
In urma-i o usa-n balcon se deschide
Prin flori se arata o gura ce rade
Cu fata ascunsa in paru-i, sireata,
De-amoru-i prostatec asa se desfata.


Comentarii

Nume (obligatoriu):





Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Diamantul Nordului pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:

Primavara

Toamna

Iarna

Iubire

Bucurie

Viata

Flori

Boala

Singuratate

Frica

Scoala

vezi mai multe

Politica de confidentialitate



Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani