Poetul zilei
Octavian Goga
(1881 - 1938)

160 Poezii

Poezia de azi

Mondo Cane
de Vlaicu Bārna
Pe nisip intalneai pestii, cascatele boturi;
Bronchiile umflate
Disperau dupa tevile unei orgi.

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

Cautare avansata

Eco

Vezi toate poeziile poetului



Cu-ncetu-nsereaza si stele izvorasc
Pe-a cerului arcuri marete, in umede lanuri de-albastru ceresc,
Merg norii cu hainele crete
Si stancile rar
Ca stalpii rasar,
Negriti si-ndoiti de furtuna
in luna.
Diamant e in aer, in codri miros Si umbra adanc viorie; Si luna-i a cerului scurt argintos Si stele pazesc in tarie
Si vaile sunt
in aburi de-argint
Pierdute-ntr-al doinelor suier
Din fluier.
Pe-un cal care soarbe prin narile-i foc,
Din ceata pustie si rece,
Un tanar, pe vanturi, cu capul in joc,
Cu clipa gandirei se-ntrece
Si calu-i turbat
Zbura necurmat,
Manat ca de-a spaimelor zana
Batrana.
Pe umeri de munte, din stanci de bazalt
Castelul de nalta, se-ncrunta, Si-a murilor muche si crestetu-i nalt
De nouri si ani se-ncarunta,
Dar astazi e viu
Si-n glas auriu
Rasuna din umbra cea mare
Cantare.
in mii de lumine ferestrele-i ard,
Prin cari se vad trecatoare,
Prin tactul cantarii pierdute de bard,
Ivindu-se umbre usoare;

Trec albe ca-n vant
Dulci neguri de-argint,
Palatul plutea in magie
Aurie.
Ca cerbul uimit ce prin crestet de stanci
E-urmat de sageat-arzatoare,
Din cai naruite, din garle adanci,
Fugarul in tropot rasare
Cu nara arzand
Cu coama pe vant,
O data-nca pinten l-impunge
Si-ajunge.
Iar tanarul sare usor de pe el Si prundul sub pasu-i rasuna.
Frumos ca din basme si tras prin inel Si nalt ca si bradul din luna,
C-un salt a suit
Al boltii granit.
Urcat intr-un arc de fereasta
Adasta.
Mantaua lui neagra in luna s-a-ntins
De pare-o perdea in fereastra Si gratii de fier a lui mana-a cuprins
Uitandu-se-n sala cea vasta.
Pe stanci de bazalt
Sta calu-i inalt Si coama-i i-o imfla in luna
Furtuna.
Sala-i ca aerul scaldat in soare,
Muiat de-a florilor suflet racoare, in ea frumoasele fiinte albe
Par ganduri palide din visuri dalbe.
De-umarul junilor de razim, zboara,
De raze umede ochii-s izvoare,
Ca-n vant se leagana zveltele poze
Prin par ce flutura cununi de roze Si beti de muzica plutesc ca vantul,

Jocul e repede, incet e cantul Si pe cand sufletul sta de betie
Plutesc fiintele o vijelie

Pana ce ana dispare, trece
O raza timida in ziua rece.
Apoi perechile stand risipite
S-adun in grupele oranduite Si din amestecul de vise dalbe,
Din trecatoarele fiinte albe,
Iese ca aria dintre suspine
Regina albelor noptii regine,
Sau cum din zilele poetic june
A idealului iese minune.
Paru-i ca aurul fata-ncadreaza,
Cununa-n undele-i se furiseaza
Se-ndoaie talia-i in alba haina
Parca-i o temida a noptii taina.
Pe-o lira gingasa si argintie
Manuta-i coardele le-ncurca vie
Prin blande notele lirei de-amor
Glasul ei tremura dulce usor:
Prin bolta ferestei inguste
Ma uit intr-al vailor rai,
Cum codrii in cale-i supune
Furtuna, copila de crai.
Prin paru-i de aur, coroana
Cu colturi in fulger si jar,
Ea apele-n cale-i aplana Si-ndoaie batranul stejar.
Prin poarta ingusta din murii
Gradinei, cetatii-mi din stanci,
Cobor in adancul padurii
Unde-izvoarele murmur adanci.
Prin nourii rupti trece luna Si-n sufletu-mi dor a patruns. Si parul mi-l imfia furtuna Si ochii-mi se-neaca de plans.
Doresc doar ca in fundul marii
Sa ma ia cu sine-n sarai, in nalte albastrele sale,
Furtuna, copila de crai.

Doresc ca sa intru cu luna in dome de nouri, ce pier
Doresc cu popoare de stele
Sa merg drumul mare din cer.
Ce caut eu nu va stiu spune,
Eu singura nu stiu ce vreu,
Atat e de tainic ascunsa
Dorinta in sufletul meu.
Mi-e ciuda pe frunza cuminte,
Pe vorbarete valuri de rau,
Ele-mi spun ce doreste-al meu suflet,
Ce singura eu nu stiu.
Si flori si crenge si stele in ciuda mea taine imi spun
Ah! cum le-as smulge pe toate
Sa fac din ele cununi.
in codru o creanga se-ndoaie,
O poarta prin frunze, si-n prag
Un chip cu ochi mari se iveste
Ah! cum mi-ar putea fi de drag.
Un murmur feeric dezmiarda voios
A salei tacere senina.
Din bolta ferestei arcata pompos
S-aude vibrand mandolina
Si-un eco usor
Petrece cu-amor,
Cu dulcea vibrare de strune,
Ce spune.
Si toata viata lui, tot ce-a cules
Din unde, din munte, din vale,
Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres
Aluneca-n cantecu-i moale
S-al coardelor grai,
Frumos ca din rai,
Amesteca-n vorbe de miere
Durere:

Sara pe deal buciumul suna cu jale,
Turmele-l urc stele li scapara-n cale,
Apele plang clar izvorand in fantane
Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine.
Luna pe cer trece-asa sfanta si clara,
Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,
Umezi se nasc stele pe bolta senina
Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina.
Nourii curg, raze-a lor siruri despica,
Stresine vechi, casele-n luna ridica,
Scartie-n vant cumpana de la fantana,
Valea-i in fum, fluiere murmura-n stana.
Si osteniti oameni cu coasa-n spinare
Vin de la camp, toaca rasuna mai tare
Clopotul vechi imple cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde d-iubire ca para.
Ah! in curand valea si satu-amuteste,
Ah in curand pasu-mi spre tine grabeste,
Langa salcam sta-vom noi noaptea intreaga,
Ore intregi spune-ti-oi cum imi esti draga!
Te-i rezima, dulce copil, de-al meu umar Si fir cu fir paru-ti aurit am sa-l numar,
Ap-am sa beau din a ta gura frumsete,
Dulci sarutari din ai tai ochi de blandete, imbratisati noi vom sedea la tulpina,
Fruntea-mi in foc pe-ai tai sani se inclina,
Ce-alaturi cresc dulci si rotunzi ca si rodii
Stelele-n cer misca-auritele zodii.
Ne-om rezima capetele-unul de altul Si surazand vom adormi sub inaltul,
Vechiul salcam astfel de noapte bogata
Cine pe ea n-ar da viata lui toata?

Pe varful de munte, in codn-mbracat,
De nouri gramezi se aduna Si unul pe altul, maiestru urcat,
Ei par o cetate in luna.
Si boltile-n muri
Si stalpii sunt suri,
Lumina prin arc de fereastra
E-albastra.
in halele-albastre anstelatele bolti
Te uiti prin coloane de nouri Si luna iesind dintr-a stancilor colti
Le imple cu mii de tablouri.
Lumina-i de-argint
in nouri s-a frant Si se-ncheaga prin naltele dome
Fantome.
in hainele albe de neguri de-argint Si cretii de roze purpure, Si parul pe frunte cu stele e prins,
Ca ingerii albe si pure
Prin gene de nor,
Ca visuri strecor,
Ducand instelata lor viata
Prin ceata.
Un suier in noapte, prin codri, un vant.
Un freamat si totul dispare Si nori se-ncretesc risipiti si s-avant. in luna stau stancile rare
Iar junele-iubit
E-un brad putrezit
Pe trunchi de granit, pe ruine
Batrane.

Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Eco pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.



Poezii despre:

Primavara

Toamna

Iarna

Iubire

Bucurie

Viata

Flori

Boala

Singuratate

Frica

Scoala

vezi mai multe

Politica de confidentialitate



Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani