Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Elena Farago
(1878 - 1954)

20 Poezii

Poezia de azi

Cu morile de vant
de Victor Eftimiu
Cu morile de vant, cu Dulcineea
Luptand, iubit, cumpliut, dar fara ura.
Apoteoza anii mei trecura,

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

Cautare avansata



































Ecò

Vezi toate poeziile poetului




Cu-ncetu-nsereaza si stele izvorasc
Pe-a cerului arcuri marete.
In umede lanuri de-albastru ceresc,
Merg norii cu hainele crete
Si stancile rar
Ca stalpii rasar,
Negriti si-ndoiti de furtuna
Diamant e in aer, in codri — miros
Si umbra adanc viorie;
Si luna-i a cerului scut argintos
Si stele pazesc in tarie
Si vaile sunt
In aburi de-argint
Pierdute-ntr-al doinelor suier
Pe-un cal care soarbe prin narile-i foc,
Din ceata pustie si rece,
Un tanar, pe vanturi, cu capul in joc,

Cu clipa gandirei se-ntrece
Si calu-i turbat
Zbura necurmat,
Manat ca de-a spaimelor zana
Batrana.
Pe umeri de munte, din stanci de bazalt
Castelul se nalta, se-ncrunta,
Si-a murilor muche si crestetu-i nalt
De nouri si ani se-ncarunta,
Dar astazi e viu
Si-n glas auriu
Rasuna din umbra cea mare
Cantare.
In mii de lumine ferestrele-i ard,
Prin cari se vad trecatoare,
Prin tactul cantarii pierdute de bard,
Ivindu-se umbre usoare;
Trec albe ca-n vant
Dulci neguri de-argint,
Palatul plutea in magie
Aurie.
Ca cerbul uimit ce prin crestet de stanci
E-urmat de sageat-arzatoare,
Din cai naruite, din garle adanci,
Fugarul in tropot rasare
Cu nara arzand
Cu coama pe vant,

O data-nca pinten l-impunge
Si-ajunge.
Iar tanarul sare usor de pe el
Si prundul sub pasu-i rasuna.
Frumos ca din basme si tras prin inel
Si nalt ca si bradul in luna,
C-un salt a suit
Al boltii granit.
Urcat intr-un arc de fereasta
Adasta.
Mantaua lui neagra in luna s-a-ntins
De pare-o perdea in fereasta
Si gratii de fier a lui mana-a cuprins
Uitandu-se-n sala cea vasta.
Pe stanci de bazalt
Sta calu-i inalt
Si coama-i i-o umfla in luna
Furtuna.
Sala-i ca aerul scaldat in soare.
Muiat de-a florilor suflet racoare.
In ea frumoasele fiinte albe
Par ganduri palide din visuri dalbe.
De-umarul junilor de razim, zboara,
De raze umede ochii-s izvoare,
Ca-n vant se leagana zveltele poze
Prin par ce flutura cununi de roze
Si beti de muzica plutesc ca vantul,

Jocul e repede, incet e cantul
Si pe cand sufletul sta de betie
Plutesc fiintele o vijelie
Pana ce aria dispare, trece
O raza timida in ziua rece.
Apoi perechile stand risipite
S-adun in grupele oranduite
Si din amestecul de vise dalbe,
Din trecatoarele fiinte albe,
Iese ca aria dintre suspine
Regina albelor noptii regine,
Sau cum din zilele poetic june
A idealului iese minune.
Paru-i ca aurul fata-ncadreaza,
Cununa-n undele-i se furiseaza,
Se-ndoaie talia-i in alba haina
Parca-i o timida a noptii taina.
Pe-o lira gingasa si argintie
Manuta-i coardele le-ncurca vie,
Prin blande notele lirei de-amor
Glasul ei tremura dulce usor:
Prin bolta ferestei inguste
Ma uit intr-al vailor rai,
Cum codrii in cale-i supune
Furtuna, copila de crai.
Prin paru-i de aur, coroana
Cu colturi in fulger si jar,
Ea apele-n cale-i aplana
Si-ndoaie batranul stejar.

Prin poarta ingusta din murii
Gradinei, cetatii-mi din stanci,
Cobor in adancul padurii
Unde-izvoarele murmur adanci.
Prin nourii rupti trece luna
Si-n sufletu-mi dor a patruns,
Si parul mi-l umfla furtuna
Si ochii-mi se-neaca de plans.
Doresc doar ca in fundul marii
Se ma ia cu sine-n sarai,
In nalte albastrele sale,
Furtuna, copila de crai.
Doresc ca sa intru cu luna
In dome de nouri, ce pier —
Doresc cu popoare de stele
Sa merg drumul mare din cer.
Ce caut eu nu va stiu spune,
Eu singura nu stiu ce vreu.
Atat e de tainic ascunsa
Dorinta in sufletul meu.
Mi-e ciuda pe frunza cuminte,
Pe vorbarete valuri de rau,
Ele-mi spun ce doreste-al meu suflet,
Ce singura eu nu stiu.

Si flori si crenge si stele
In ciuda mea taine imi spun —
Ah! cum le-as smulge pe toate
Sa fac din ele cununi.
In codru o creanga se-ndoaie,
O poarta prin frunze, si-n prag
Un chip cu ochi mari se iveste —
Ah! cum mi-ar putea fi de drag.
Un murmur feeric desmiarda voios
A salei tacere senina.
Din bolta ferestei arcata pompos
S-aude vibrand mandolina
Si-un ecò usor
Petrece cu-amor,
Cu dulcea vibrare de strune,
Ce spune.
Si toata viata lui, tot ce-a cules
Din unde, din munte, din vale,
Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres
Aluneca-n cantecu-i moale
S-al coardelor grai,
Frumos ca din rai,
Amesteca-n vorbe de miere
Durere:
Sara pe deal buciumul suna cu jale,
Turmele-l urc — stele le scapara-n cale,

Apele plang clar izvorand in fantane —
Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine.
Luna pe cer trece-asa sfanta si clara,
Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,
Umezi se nasc stele pe bolta senina —
Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina.
Nourii curg, raze-a lor siruri despica,
Stresine vechi, casele-n luna ridica,
Scartie-n vant cumpana de la fantana,
Valea-i in fum, fluiere murmura-n stana.
Si osteniti oameni cu coasa-n spinare
Vin de la camp, toaca rasuna mai tare —
Clopotul vechi umple cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde d-iubire ca para.
Ah! in curand valea si satu-amuteste,
Ah! in curand pasu-mi spre tine-mi grabeste,
Langa salcam sta-vom noi noaptea intreaga,
Ore intregi spune-ti-oi cum imi esti draga!
Te-i rezima, dulce copil, de-al meu umar —
Si fir cu fir paru-ti aurit am sa-l numar,
Ap-am sa beau din a ta gura frumsete,
Dulci sarutari din ai tai ochi de blandete.
Imbratisati noi vom sedea la tulpina,
Fruntea-mi in foc pe-ai tai sani se inclina,

Ce-alaturi cresc dulci si rotunzi ca si rodii —
Stelele-n cer misca-auritele zodii.
Ne-om rezima capetele-unul de altul
Si surazand vom adormi sub inaltul,
Vechiul salcam — astfel de noapte bogata
Cine pe ea n-ar da viata lui toata?
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Pe varful de munte, in codri-mbracat,
De nouri gramezi se aduna
Si unul pe altul, maiestru urcat,
Ei par o cetate in luna.
Si boltile-n muri
Si stalpii sunt suri,
Lumina prin arc de fereastra
E-albastra.
In halele-albastre — ’nstelatele bolti
Te uiti prin coloane de nouri
Si luna iesind dintr-a stancilor colti
Le umple cu mii de tablouri.
Lumina-i de-argint
In nouri s-a frant
Si se-ncheaga prin naltele dome
Fantome.
In hainele albe de neguri de-argint
Si cretii de roze purpure,

Si parul pe frunte cu stele e prins,
Ca ingerii albe si pure —
Prin gene de nor,
Ca visuri strecor,
Ducand instelata lor viata
Prin ceata.
Un suier in noapte, prin codri, un vant,
Un freamat — si totul dispare
Si nori se-ncretesc risipiti si s-avant.
In luna stau stancile rare —
Iar junele-iubit
E-un brad putrezit
Pe trunchi de granit, pe ruine
Batrane.


Comentarii

Nume (obligatoriu):





Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Ecò pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:

Primavara

Toamna

Iarna

Iubire

Bucurie

Viata

Flori

Boala

Singuratate

Frica

Scoala

vezi mai multe

Politica de confidentialitate



Copyright 2023 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani