Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Gheorghe Chivu
(1912 - 1986)

1 Poezii

Poezia de azi

Ninge
de George Gregorian
De aseara ninge Tace tot si ninge
C-un tremur infinit, exasperant.
Orasu-n blocuri, a cazut ca in neant

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Frumoasa lumii

Vezi toate poeziile poetului






Apoi poveste, poveste, Dumnezeu la noi soseste, ca-nainte mult mai este. Era odata un vanator s-avea trei copii si era sarac-sarac, cat numai cu-atata se tine ca-mpusca cate-o pasaruica, o vindea s-atata era hrana lui saracul. Acu era o padure pe-acolo pe-aproape, de-i zice Padurea neagra. S-o apucat oamenii din satul cela a zice ca nu sa poate sa s-apropie nime de padurea ceea. S-asa era parasita, nime nu se ducea, ca ziceau ca la miezul noptii vin dracii.

Acu bietu om ist saracu a zis intr-o zi catra femeia lui:

- Mai femeie, tot o moarte-am sa mor, ian sa ma duc eu in padurea ceea, sa vad ce-oi gasi acolo.
Asa, i-a facut nevasta o turta-n traista si s-o pornit el; - o luat pusca-n spate. Ajungand el acolo, lui ii era foarte frica da' pe omul sarac saracia-l impinge a se duce oriunde, ca sa castige.
Iaca, mergand el asa, ajunge la un copac nalt si tufos strasnic, nu stiu cum s-o fi chemat, si vede-o pasare asa de frumoasa, - era de aur.
Acu el ce sa faca, ca doar sa n-o-mpuste, s-o poata prinde, ca, vanzand-o vie, mai multe parale ar fi luat. Alungand-o el pin copac, ea se vari intr-o borta s-o prinde. El n-o mai statut catre noapte, ca s-o temut de draci, ci o luat pasarea s-o vinit acasa s-o facut o cusca buna s-o pus pasarea in cusca.
Acu el in ziua ceea ce era sambata, care a prins-o si dumineca dimineata s-a ouat un ou. Oul era de aur. Da el zice:
- Ei, mai femeie, eu n-oi vinde pasarea asta, ca ea s-o oua si eu oi ave cate un ou si m-oi hrani din zi in zi.
El ia oul si se duce in targ, si-l intreaba negustorul ce ai de vandut si cat ceri?
- Am un ou si cer o mie de lei.
Da un jidan zice - tot ei is mai mehenghi:
- Ia sa vad oul.
Cand vede oul cel de aur - facea mai mult decat o mie de lei - (ii da mia de lei). Ia el mia de lei, cumpara cele trebuincioase pentru copii si femeie si se duce - acasa. Da' pe gusa pasarii era ceva scris, da' omul nu stia carte.
Cand in a doua dumineca iar s-a ouat un ou de aur. Si el s-a dus si iar a cerut o mie de lei. Da' sa iei sama d-ta, ca tot jidanul cela i-a iesit inainte!
in a treia dumineca, cand a dus oul, a pus pe ganduri pe jidan. Si s-o gandit asa jidanul, l-o intrebat unde sede, sa se duca sa vada de unde el are oua de aur. Vine jidanul, dar el tinea cusca-n coltul casei.


Cum a intrat jidanu-n casa - el stia carte - odata si-arunca ochii in fundul casei. Pe gusa pasarii asa scria: „Cine va manca inima, are sa fie imparat; cine-o manca ranza, de cate ori s-o trezi pe noapte, de-atatea ori are sa gaseasca cate-o punga de bani sub cap; cine-o manca maiurile, are sa fie om cu noroc in lume, or unde va merge el, orce pas a face el, tot cu noroc are sa fie." Acu jidanul - tot cu dusmanie asupra crestinului.
- Vinde-mi mie pasarea.
- N-o pot, jupane. Asta-i castigul meu, toata viata pentru mine si pentru copii.
in sfarsit cat s-o pus jidanul, n-o vrut bietul om s-o vanda. Jidanul a zis ca i-i rau si c-are sa maie la om.
Vanatorul a doua zi s-a sculat de dimineata si s-o dus cu pusca dupa vanat. Da jidanul siret - da' femeia ca de-a noastra, proasta, - si-i zice-asa femeii:
- Nevasta, ce sa traiesti c-un om asa de sarac, vin' sa te iau eu, ca eu te-oi tine bine si ti-oi tine si copiii.

Da femeia zice:
- Daca te-i boteza! Apoi, zice, cum la noi nu se poate sa se desparteasca. Da jidanul zice: - Lasa-l pe mana mea, ca eu il omor pana mane.
ii da nu stiu ce si omoara omul. De-acolo zice-asa:
- Femeie, te-oi lua, da mai intai taie-mi pasarea si mi-o frige. Da' sa nu lipseasca nimica din pasare, toata s-o mananc eu.
Si femeia, dobitoaca, ea s-a potrivit. A taiat s-a fript pasarea s-o pus-o pe vatra, o strans-o si ea iese din casa cu treaba si copiii, tustrei, intra-n casa. Zice unul dintr-insii.
- Ma, tare mi-i foame Mama a fript pasarea ceea, hai sa mancam cate-o bucatica.
- D-apoi dac-a fript-o jidanului, ne-o bate!
- Hai sa mancam dinauntru, ca nu s-a mai vede.
Ia cel mare inima, cel mijlociu ranza, cel mic maiurile. Pasarea acu nu mai platea nimica, daca le mancase acelea. Da' copiii dupa ce-au mancat:
- Mai, hai sa fugim, ca ne-a bate.
Si era o borta-n dosul casei si s-o varat acolo.
Vine jidanul. Da' la pasare - celea nu-s intr-insa. Apoi incepe-a striga, (a) bate pe biata femeie.
- De buna sama, o mancat copiii, caci altul nime n-a fost in casa. Jidanul indata striga dupa copii, sa-i taie, sa manance el din copii (Care din
crestini ar fi facut asta!)
I-au cautat, i-au cautat, in sfarsit nu i-au gasit. Dac-o vazut jidanul ca nu-s si nu-s, s-o dus dracului - cruce de aur in casa - a lasat si pe femeie si tot. Ca el tot asa era sa faca, d-apoi Dumnezeu a lasat mai bine sa manance copii decat dansul, ca Dumnezeu nu doarme.
Acu acel mare o imbiat ce-o imbiat si s-o facut imparat pe tara aceea. Acu numai aista era micusor de tot, tot la ma-sa sedea, ist care mancase maiurile si pe semne unde-avea el sa aiba asa noroc, tare era lenes.
Cel ce-o mancat ranza gasea tot pungi de bani si se facuse strasnic om de rau. ii erau dragi numai petrecerile, sa ierti mata, ii erau dragi cucoanele cele frumoase. Acu, acolo strasnic era de frumoasa una de-i zicea: Frumoasa Lumii. La soare te puteai uita, da' la dansa ba. Acu el tot imbla, ca doar i-ar da-o boierul cela, da' nici ca vrea sa i-o deie. Iaca, vine el acasa la ma-sa.
- Mama, ce mi-s buni mie banii, daca nu pot lua pe cea ce mi-o picat draga! Da ma-sa zice:
- Dragul mamei, du-te si tot te-i pute intalni cu ea; (sa vorbeasca cu dansa, poate i-ar fi fost si ei drag); da' ea era vicleana.
Acu aist ce-o mancat maiurile se juca cu niste bulgarasi cu alti baieti pe afara. Vine un mosneag.
- Dragul mosului, ce faci tu aici?

- Ia ma joc, mosule! - Hai cu mosu, ca ti-oi da pere si mere! (stii, ca la copii), - inseala pe baiet si-l ia cu dansul.
Da' acela era un vrajitor grozav - ingheta apa. S-acu el, tot vrajind pin padurea neagra, a dat de ceva strasnic, care el nu putea face, numai c-un copil. Se duce-acolo cu baietu-n mijlocul padurii si da de-o piatra mare. Si bate de trei ori in peatra si se deschide pamantul. Si el zice baietului asa:
- Mai baiete, du-te pe scarile ieste intr-acolo sub pamant (erau niste scari) s-ai sa cobori intr-o gradina asa de mandra, s-ai sa dai de-o casuta acolo-n gradina si sa intri-n casa, s-ai sa vezi un horn facut acolo si pe vatra ai sa vezi o cheie. Sa iei cheia ceea, s-o pui in brau si sa vii inapoi la mine. Da-na-ti s-o veriguta de fier, ca far' de veriga asta nu poti intra. (Acolo era pe ceea lume, zice-ca).
Baietul se ia, merge-ncetisor si intra pan-in gradina ceea.
Da acolo asa era o mandreata, gradina cii pomi, cu poame de aur, incat baietul s-o mirat cand o intrat acolo si, stii, ca copilul, mai degraba a alergat la pere si la mere decat la cheia mosneagului. Stii cum e treaba noastra - era cu camesoi si cu curalusa buna incins, s-o umplut sanul de mere si de pere. El se pornise sa iasa, cand si-aduce aminte de cheie, (merge) intr-acolo s-o ia, da cheia era strasnic de ruginita
Cine stii ce-ar fi facut el cu cheia aceea, si astazi am fi fost sub mana lui poate Se ia baietu-ncetisor, se sue iar pe scara sa ias-afara - ca stii d-ta ca el, batranu, desi avea putere, nu putea intra in rai, dar ista era copil.
Cand a ajuns in gura sa iasa, mosneagul a strigat:
- Stai, nu iesi! Da-mi cheia! Baietul zice (era mic, da tot cu cap):
- Ba lasa-ma sa ies intai afara!
- Ba nu te las.
- Nu-ti dau cheia! (Stii d-ta, nici mosu nu se pute vari, ca era pacatos).
- Am sa te omor.
- Omoara-ma, numa daca poti
El face tranc! cu picioru-n pamant si-nchide pamantul.
Ce era sa faca bietul baiet? Ia sa se-ntoarca, sa se duca iar prin gradinile cele. Cand colo, era-nchis pamantul, nu mai era mandreata ceea. incepe baietul a plange. Plangand asa, isi freca manile. Sterge pe veriga ceea ce i-o dat-o mosneagul si vine un om.
Omul cela era de fier. Era duh necurat, om de-ai nostri de fier, unde sa poate?
- Mai baiete, cine te-o adus pe tine-aici?
- Iaca cum si iaca cum, spune baietul tot.
- Eu te-oi scoate baiete, da intai sa te duci de-aici sa-mi tai vo douazeci de vaci, sa-mi frigi, sa am de mancat pe drum, cand te-oi duce (ca stii d-ta, noua ni s-a parut ca era-n gura, da el era tocma-n fundul pamantului, cand o inchis el peatra).

Frige el si-l pune pe baiet dupa cap, si pune pe-un umar 20 de vaci fripte si pe alt umar cateva poloboace cu apa, cu vin - cu ce-o fi fost nu stiu - si baietului ii da un cutit s-o ulcica.
- Cand mi-o fi foame, sa tai cu cutitul din carne, sa-mi dai sa mananc si cand mi-a fi sete, sa-mi dai cu ulcica apa. Si merge el, merge, zi si noapte tot merge, decat asa era de-ntuneric de nu zareai cat un fir de colb - da era sub pamant! Se apropia (vacile) de gatat demancatul si apa de baut. Da' duhul cel necurat i-a zis
asa:
- Daca tu-i ave noroc, sa nu gatesc demancatul si apa nu te voi manca, dar
dac-oi gata, te mananc. Ia uita-te tu in sus, vezi soarele?
- il vad cat o zare de chibrit, la! daca mai este!
Merge el ca acu ramasese numai o jumatate de vaca:
- Ia uite-n sus, catu-i soarele de mare?
- II vad pe jumatate.
- E, apoi inca tot mai avem o bucata buna!
Cand acu era mai aproape de iesit afara, demancatul se gatise, apa tot mai
era.
- Da-mi demancat, ca mi-e foame!
Baiatul, ce sa faca el? Ia cutitul si-si taie o bucata de pulpa si-i da apa si porneste iar. Iaca, a iesit pe iasta lume. Cand il pune jos:
- Sa-mi spui tu drept, de unde mi-ai dat tu de-am mancat la urma?
- Drept ti-oi spune, pulpa mi-am taiat-o!
- Drept sa-ti spun, sa fi stiut ca esti asa dulce, nu te mai scoteam.
- Acu nu ma poti manca!
- Hei, acolo era largul meu si stramtul tau. Da aici esti prea bun la Dumnezeu si nu te lasa sa te mananc!
Si omul se face nevazut.
Da baietul era saracul flamand, da' el uitase ca are merele cele-n san si cheia ceea. Se ia el s-alearga s-ajunge la casa mani-sa. Da stii d-ta, el era lenes, da era de duh, nu asa; (parca numai la d-voastra sunt de duh? Sunt si dintre noi!) Intra-n casa, da ma-sa era saraca strasnic, ca, stii d-ta, ca la boierul cand ajunge la marire, n-o lua pe biata ma-sa s-o tie desi era-mparat.
- Mama, n-ai v-o bucatica de lumanare s-aprinzi?
- Am, dragu mamii, de la Pasti; (O tine, Doamne fereste, de tunet, s-o
aprinda.)
- Aprinde lumanarea! Da el zice: - Doamne, mama , tare mi-i a manca. Am niste pere si niste mere, acu m-a durea la inima sa mananc! Da el n-o luat sama ca ele-s de aur. Le-o svarlit sub o laita.
Mama, iaca am o cheie, decat tare-i ruginita, mai sterge-o si vinde-o si
cumpara-mi o pane.
N-o apucat a o face oleaca s-o intrat vo cinci oameni de fier in casa.

- Ce vreti, stapanilor? (El era sa-nconjure lumea cu cheia ceea; — c-atuncea avea cheia iadului, putea face cu dracii orice).
Femeia strasnic s-o infricosat de dansii. Da baiatul, mehenghi, indata s-o priceput:
- Masa vrem si vin bun!
indata o vinit niste sufragii s-o pus masa, si ce n-o pus! Si dupa ce-a ospatat ei bine, o strans aceia si s-o dus.
- Ei, mama, cheia asta o strang eu! Acu se facuse holtei, bun de-nsurat.
- Mama, eu am auzit ca fata imparatului e frumoasa, ma duc s-o iau eu.
- Dragu mamii, tu un baiet asa sarac sa iei pe fata imparatului? Ce mai vorbesti nebunii?
- Daca eu vreau asa? Du-te, mama, staroste.
- Da' cum, dragul mamei, sa intru eu acolo?
- Du-te, mama! El o mana.
- Cum sa ma duc eu cu mana goala?
- Mama, ia vezi merele si perele cele n-o putrezit? Du-i-le acelea!
- Bine zici, dragul mamei.
Se ia baba si se-mbraca cu pestiman, pune-un stergar frumos in cap, ia-n basma acelea si se porneste. Ajunge la poarta-mparatului. imparatul sedea-n cerdacul cel nalt. Vede imparatul ca se lupta ceia cu dansa, n-o lasa sa intre. imparatul cela era milostiv, nu ca ista de pe acu. A gandit c-a venit sa ceara ceva.
- Lasati-o bre!
Cand a auzit porunca imparatului, (a lasat-o).
- Ce vrei, matusa?
- Apoi Prea-naltate-mparate, am venit dupa un lucru mare.
- Ca ce fel, matusa?
- Poftim intai colacii.
Vede-mparatul perele si merele de aur s-o stat in mirare. Sa vada la o baba de-a noastra - numai la curtile lor sunt de-acelea.
- Feciorul meu vrea sa ieie pe fata d-tale, imparate! Da-mparatul a stat olecuta si pe urma a gandit: Baba asta-i nebuna!
- Daca feciorul tau - zice - pana mani dimineata, in locul casei tale a face un palat ca al meu s-o gradina ca a mea c-o cararusa de pomi pan' la curtea mea si-n fiecare pom sa cante pasarile, eu i-oi da fata.
- Ramai sanatos, imparate. Se pomeste-napoi femeia.
- Ian, dragu mamii, ce-o zis.
- Bun, mama, le fac pana mani.
Sterge cheia si vin iar cinci oameni de fier.
- Ce vrei, stapane?
- Pana mane dimineata sa fie un palat tot de stecla si poleit cu aur si sa fie o cararusa despartita prin pomi s-un pom sa-nfloreasca, unul sa-nfrunzeasca, unul sa-i pice frunza, sa nu fie doi de-un fel. Si cararusa sa fie de catifea, cu iarba de catifea. Si la fiecare pom sa steie cate-un soldat cu sabia scoasa, si pasarile sa cante asa de frumos, sa nu poata dormi imparatul si fata-mparatului!
Ei! inca era mult pana-n ziua si erau toate gata.
imparatul, dimineata, cand se trezeste, zice fetei:
- De cand sunt in palatul ista, cum ne-o cantat pasarile - acum, nu ni-o cantat niciodata (ca el nu s-o asteptat la aste, el gandea ca pasarile din gradina lui
canta).
Cand iese-afara si vede, zice: - Bre, mare putere are omul ista!
Baiatul zice:
- Du-te, mama, si cere-i fata sa mi-o deie! Se duce baba la-mparatul, dar el tot o purta cu vorbe, ca nu-i era voie sa-si dea fata dupa d-aistea.
- Apoi, matusa, de azi intr-o saptamana dac-a veni c-o trasura de aur si cai cari or manca jaratic s-or bea para, i-oi da fata!
Da fata era sa se cunune tocma-n ziua ceea dup-un alt imparat.
- Ian, dragul mamei, ce-a zis.
- I-oi face, mama, si asta. Aude el un vuiet mare strasnic pe afara.
- Oare ce s-aude mama? intreaba ma-sa. Zice, se marita fata-mparatului!
- Cine-o ia?
- Cutare fecior de-mparat. Vezi, dragul mamei, numa m-ai facut de ras.
- Ia lasa, mama, ca tot are sa mi-o deie. Ia el (si) sterge cheia. Da era iarna. Si vine omul cel de fier.
- Ce vrei, stapane?
- Fata-mparatului s-o cununat astazi! Cand or dormi, sa iei pe mirele sa-l pui afara si pe mireasa s-o pui intr-o pivnita si-n zori de ziua sa-i aduci iar pe amandoi in casa.
Dimineata intra-mparatu-n casa.
- Ei, dragii tatii, cum ati dormit? Zice el:
- Mie, tata, tare mi-a fost frig! - Ba zau, eu nu stiu unde eram, ca catam s-aprind lumanarea si nu gaseam si nu era nici pat, nici nimica.
- Ati visat!
- Da cum dracu, tata, ca mie buricile mi-o inghetat la degete.
- Eu nu-mi simt spatele.
- Ce n-ati zis sufragiului s-aprinda focul? Nu v-a mai fi nimica. A doua sara, iar sterge cheia. Vine iar:
- Ce vrei, stapane?
- Vreau sa te duci sa-l pui pe ginerele imparatului intr-o movila de omat, cand o dormi, si pe mireasa s-o pui in varful casei! Pe casa, frig-frig, dar nu era omat. Ista a degerat, da tot ii era mila de dansa.
- Numai jumatate de noapte s-o lasi pe varful casei.
Cand a adus pe mire dimineata, era tapan. A strans toti doftorii, n-au mai avut ce-i face, a murit saracul. Iaca se-mplineste saptamana. El iar sterge cheia, vine iar

- Mane dimineata, o trasura de aur si cai cari or manca jaratic s-or bea para; si mie straiele cele mai frumoase din lume sa mi le-aduci. Se pune el in trasura a doua zi si se porneste catra imparatul.
- Cum ii, voinice? zice imparatul.
- Am venit sa-mi dai fata.
El se face ca nu stie ca i-a murit ginerile. I-o da imparatul. Face-o nunta stralucita si i-o da, s-o duce la palatul lui, — da lui asa-i era de draga, de-o prapadea din ochi.
Iaca, aude vrajitorul ca el a iesit din pamant. Ce sa faca el, sa poata pune mana pe dansul, ca el, cat era de vrajitor si strasnic, da' el avea numai vo doi draci, da ista cheia iadului o avea. Da' el punea cheia ceea totdeuna pe-o soba si numai sufragiul stia de dansa. Da' sufragiul nu prea ave minte destula-n cap.
Iaca s-o luat el cu fata-mparatului la plimbare. Da' vrajitorul a luat o multime de chei noi si frumoase, altele de aur, de arama, de argint s-o inceput a striga pe la poarta ginerelui imparatului:
- Cine-mi da chei ruginite, ca-i dau de cele de aur?
Si sufragiul, cu nu pre multa minte-n cap, o gandit sa deie cheia ceea si sa ieie una de aur, ca mai bine a prii stapanu-sau.
Ehei! si cand i-o luat (cheia, i-o luat) saracul, toata puterea lui. Ii da.
N-o apucat de-a veni el de la plimbare si palatul n-o mai fost. A ramas el saracul in camp, nici bordeiul ce-l ave inainte nu era acu.
Da-mparatul i-a trimis asa raspuns pe un logofat, ca daca pan' in trei zile n-a face palatul cum a fost, ii ia fata si nu i-o mai da. Acu ti-am spus ca mai bine i-ar fi luat zilele, decat sa i-o ieie pe dansa. Mare lucru-i dragostea!
Ce sa faca el? Da' si fata acu strasnic tine la dansul. Nainte mai drag ii era cel degerat, da' acuma! A asteptat el pan-a treia zi; nu-i chip, n-are de unde sa faca palatul. isi ia el ziua buna de la nevasta-sa; cine stie ce jelanie o fi fost acolo!
- Ma duc de-acu-n lumea mea!
Merge el s-ajunge la o balta (cam un iaz vine). De-acu n-am ce face, ma-nec!
Dar asa, frecandu-si manile, da de veriguta ce i-a dat-o vrajitorul cand l-o varat inauntru in groapa. Si vine un om de fier.
- Ce vrei, stapane?
- Vreau cheia cea de la iad.
- Eu cheia iadului nu ti-o pot da.
- Apoi, ce sa fac eu, spune-mi macar unde-i?
- Apoi vrajitorul, ca sa nu-l ajunga nime, s-o facut un palat pe Prut, si-acu, daca-i putea merge pan-acolo, el o tine ascunsa sub perina la capul lui.
- Ce sa fac eu, cum oi pute s-ajung la dansul?
- Na-ti, zice, bucatica asta de fier, da-te de trei ori de-a c.'n cap pe dansa si te-i face o musca, - pe urma te-i pricepe cum s-o iei.
Si s-a facut nevazut omul cela.
Se ia el, se da de trei ori peste cap si sboara ca musca pana la Prut. Ajunge acolo, da' vrajitorul dormea de-ameaza-zi. Da sa intre pe unde sa intre? Ferestrele cu obloane, cum se purtau mai de mult.
- Ma var pe borta cheii!
Se vara si se pune pe soba. Unde se trezeste vrajitorul si unde-ncepe-a bate-n mijlocul casei cu niste ciocane si unde-ncep a iesi la draci, de te lua fiori. S-o inceput a-i trimite pe unde sa faca rele, sa puie la cale pe oameni sa faca rele — decat, cand nu vrea Dumnezeu, ca el era om pamantean, i l-o luat din minte! Asa, dupa ce-o pus el trebile la cale, a iesit afara. Musca s-a sculat, a luat cheia de sub perina s-o inceput catinel-catinel, s-o sburat afara. Decat, bucuria lui nu se mai povesteste, c-are sa ieie pe fata-napoi. Acu lui nu-i era de dansul, de dansa-i era ce-i era. Freca cheia, vin oamenii cei de fier.
- Sa-mi faceti palatul iar inapoi cum a fost!
Si acu s-o invatat minte; purta cheia tot langa dansul.
Acu ce sa faca vrajitorul? Era in satul cela o baba sfanta. Pe atunci era lumea buna, era sfinti, nu ca acu. Cand te durea capul, cand aveai vo boala, numai daca punea mana-ti trecea.
S-a dus vrajitorul s-o omorat baba si s-o imbracat el in straiele ei.
S-o-mbolnavit femeia lui, fata-mparatului, - decat ce boala, sa deie Dumnezeu sa am si eu cat oi trai, - decat numai cand zicea oleaca valeu, el se prapadea.
- Ia sa chemi pe baba cea sfanta.
Vine: - acela era vrajitorul. incepe, pune mana pe capul ei, ca si cum, draga Doamne, a o discanta. Si cand iese el din casa, ii zice vrajitorul ei:
- Doamne, Maria-ta, cata frumusete si mandrete ai in casa si n-ai si un ou frumos de marmura.
- Ca ce fel de ou, matusa?
- Acela-i numai in fundul pamantului!
- Iaca oi zice barbatu-meu, s-o trimite pe cineva sa-l caute. Si se duce vrajitorul.
Intra el in casa.
- Ei, zice, iaca ce mi-a spus baba asta sfanta. - Iaca sa sterg, draga, cheia. Sterge cheia si vin doi oameni de fier.
- Ce vrei, stapane?
- Vreau oul cel de marmura de sub pamant.
- D-apoi, bata-te D-zeu sa te bata (fie-i lui acolo!) cate-ti facui eu, pana si cheia iadului o ai, acu vrei sa ni iei si toata puterea noastra?

Vezi d-ta, vrajitorul a vrut inadins, ca doar duhul cel necurat l-a gatui.
- Da eu te-as omori, da pentru ca stiu ca asta nu vine de la tine, pentru asta te iert si-ti spun asa: ca baba cea sfanta-i vrajitorul si ca azi are sa vie c-un cutit mare si s-a face ca pune mana pe capul femeii tale si-are sa ti-o omoare.
Decat cand a auzit el asa, of! numa tremura!
Si s-o dus omul cel de fier. Acu el isi gateste iataganul si cand vine-n casa vrajitorul, pune pe sufragiu si-l dezbraca-ndata si-adevarat gaseste-un cutit mare. stii, ca in chip de cosor, si-l ia cu iataganul si-l face bucatele. Acu erau cu deplin fericiti. Acu saracul nu mai stia ce-i durerea, cum stia-nainte si zice intr-o zi:
- Ia hai, soro, sa mergem sa gasim pe fratii mei cei doi. (Da mama lui murise!) Se iau ei si se pregatesc si mergand ei asa, o ajuns la-mparatul.
Era strasnic in razboi cu altul. Tot sa nu fie omu saracu-n pace. S-asa era el de scarbit, decat strasnic lucru! Vazand pe aista s-a bucurat s-a zis asa:
- Ciindure ca esti ginere de-mparat, mi-i da ajutor s-oi pute sa bat pe vrajmasul meu.
Asa a gatat armata grozava si-n sfarsit o dovedit pe ceala.
Acu aisti doi, ce zic ca erau tare fericiti - numai acela saracu era mai necajit, cel cu ranza. Acela s-a luat si s-a dus la Frumoasa lumii. Da sa intre-n palatul boierului celuia, nu-l lasa sa intre. Asa el a trantit un bal stralucit, s-o poftit pe toti sa vie la balul cela, intre cari era si Frumoasa lumii, decat asa era ea de frumoasa, cat, cand a intrat in bal, o luminat balul, - de atata sa ierti mata.
El a inceput (si) dupa ce-o jucat pan-in zori de ziua, unde-o intins niste mese si s-o pus sa joace cartile. El a facut toate chipurile ca sa joace cu dansa El avea noroc si se facu ca nu castiga, tot ei sa-i deie, ca nu mai putea de draga ce-i era. Acu ea, vazand atatia bani, s-o minunat s-o zis asa tatani-sau:
- Hai, tata, sa-l poftim pe ista la noi, (stiti d-voastra, de-a noastre or de-a d-voastra care vre sa-i curga tot la parale, trage or pe cine). Acu el venind la dansa intr-o sara cu vo zece pungi de galbeni, o jucat iar in carti si i-o dat toti ei, de n-o ramas macar c-un pitac. Acu ea, vazand ca el n-a ramas nici c-o para, o- nceput a rade de dansul. Si ploua afara si vrute-nevrute, o trebuit sa-l imbie sa maie-acolo. Dromind el, de cate ori s-o trezit, de-atatea ori a gasit o punga de bani sub cap.
A doua zi dimineata, cand a venit sufragiul sa-i deie de spalat, dupa ce-a mantuit de spalat, i-o pus in mani vo douazeci de galbeni bacsis. Alearga la dansa sufragiul.
Da ea zice: - Bre? de unde are omul aista atatea parale?
Vine la dansu-n casa si zice asa:
- Eu te-oi lua de barbat, daca mi-i spune de unde ai atatia bani.
El zelugise si i-o spus, prostul. Da ea i-a facut o cafea nu stiu cu ce si s-o bolnavit el strasnic s-o inceput a varsa s-o varsat ranza. Si-o luat-o ea si o spalat-o cine stie cu ce, a parfumat-o s-o inghitit-o ea, ca sa gaseasca ea pungile cu bani. Da fiecaruia norocul lui.

El mai ave vo zece pungi de bani din noaptea ceea.
Ea l-a dat pe urm-afara. El a incalicat pe un cal si s-o pornit. Mergand cu calul cela, a dat pe-un camp de flori si s-o plecat calul sa manance si s-o facut un magar. »
El o strans un manunchi de flori si l-o pus in buzunariu. Mergand el calare pe magar mai departe, a dat de un iaz. Se pleaca magarul sa beie apa si se face iar cal.
- Ei, zice, buna-i asta!
Ia el intr-un sip apa si se-ntoarce-napoi. Ajunge iar acolo la Frumoasa lumii, si din banii ce-i ramasese mai toarn-un bal strasnic. Da ea alerga, ca sa mai vada de unde are bani.
- De unde ai bani?
- Din manunchiul ist de flori.
El i-l da, ea mirosand se face magarita. El o lasa magarita si iese din casa.
Asteapta sufragiul sa iasa stapana afara. Nu-i! Mare pacat - cand se duce-n casa o gaseste magarita.
Se-ntoarce s-o ia de-acolo si porneste calare pe dansa. ii da fan sa manance (ea magarita, da inima de om). Ea o zis asa cu alean:
- Nu te-oi mai insela de-acum si ti-oi da ranza-napoi numa fa-ma cum am fost.
El de multe ce-i facuse, acu era hapsan, si s-a dus pe dansa pana la-mpara-tul, la frate-sau. Acu acolo era si iestlalt care tinea pe fata imparatului. Si cand li-o povestit el lor ca magarita-i Frumoasa lumii, ei s-o pus pe langa dansul ca s-o ierte. Si iertand-o, o baut apa si s-o facut iar la loc.
Si erau acum trei imparati pe-o tara. Si-au fost toti fericiti Si-am incalicat pe-o sa si ti-am spus-o asa.



Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Frumoasa lumii pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate





Copyright 2020 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani