Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Mircea Ivănescu
(1931 - 2011)

42 Poezii

Poezia de azi

Umbra
de Ion Barbu


Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

Cautare avansata



































Icoana si privaz

Vezi toate poeziile poetului




De vrei ca toata lumea nebuna sa o faci,
In catifea, copila, in negru sa te-mbraci —
Ca marmura de alba cu fata ta rasari,
In boltile sub frunte lumina ochii mari
Si parul blond in caier si umeri de zapada —

In negru, gura-dulce, frumos o sa-ti mai sada!
De vrei sa-mi placi tu mie, auzi? si numai mie,
Atuncea tu imbraca matasa viorie.
Ea-nvineteste dulce, o umbr-abia usor,
Un san curat ca ceara, obrazul zambitor
Si-ti da un aer timid, suferitor, plapand,
Nemarginit de gingas, nemarginit de bland.
Cand umbli, a ta haina de tine se lipeste,
Ci gingas-mladioasa tu razi copilareste.
De sezi cu capul mandru pe spate lin lasat,
Tu pari sau fericita, sau parc-ai triumfat
Ciudat Stau melancolic, greoi ca si un trunchi,
Cand vesela ti-ai pune chiar talpa pe genunchi.
Caci ma cunosc prea bine si nu-mi vine sa cred
Ca ma iubesti pe mine tu, tu! ce eu te vad
Atata de frumoasa, atat de rapitoare,
Atat — cum nu mai este o alta pe sub soare;
Iti bati tu joc de mine, cu ochii ma provoci
Si vrei cu al meu suflet tu numai sa te joci
S-apoi Merit eu oare mai mult de la un inger
Decat de-a lui privire eu sufletu-mi sa-mi sanger?
O, bate-ti joc, copila, ucide-ma de vrei,
Zambirea gurii tale, un vis din ochii tai
Mai mult e pentru lume decat un trai desert
Si incheierea vietii-mi: pe tine sa te iert.
Ce sunt? Un suflet moale unit c-o minte slaba,
De care nime-n lume, ah, nimeni nu intreaba.
Si am visat odata sa fiu poet Un vis
Desert si fara noima ce merit-un suras

De cruda ironie Si ce-am mai vrut sa fiu?
Voit-am a mea limba sa fie ca un rau
D-eterna mangaiere si bland sa fie cantu-i.
Acum acuma visul vad bine ca mi-l mantui.
Caci toata poezia si tot ce stiu, ce pot,
Nu poate sa descrie nici zambetu-ti in tot.
Te-am ingropat in suflet si totusi slabii crieri
Nu pot sa te ajunga in versuri si descrieri.
Frumseta ta divina, nemaigandita, sfanta
Ar fi cerut o arfa puternica, ce-ncanta;
Cu flori stereotipe, cu raze, diamante,
Nu pot sa scriu frumseta cea vrednica de Dante.
O, bate-ti joc de mine, pigmeu desert, nedemn,
Ce am crezut o clipa de tine ca sunt demn.
O, marmura curata, o, inger, o, femeie,
Eu sa te-ating pe tine cu-a patimei scanteie,
Eu, eu sa fiu in stare o clipa sa-mi inchipui
C-al meu e trupul dulce? c-a mele: fata-i, chipu-i?
Nebun ce sunt Nu razi tu? O, razi de mine Razi.
Plangand cu-amaraciune, eu ochii sa-mi inchiz,
Sa nu mai vad nainte-mi acea frumoasa zeie,
Cu capul ei de marmur’ pe umeri de femeie
Astfel imi trece viata, astfel etern ma chinui
Si niciodata, Ana, nu m-a lasat la sanu-i,
Caci ea nu vrea iubire vrea numai adorare
Tampit sa-mi plec eu fruntea ca sclavul la picioare
Si ea sa-mi spuie rece: “Monsieur, ce ai mai scris?”
La glasu-i chiar ironic, sa fiu in paradis,
Sa fiu prea, prea ferice, de-a vrea sa cate numa’
Pe acest mizerabil, ce o priveste-acuma.

Da, da! sa fiu ferice de-un zambet, de-un cuvant,
Caci zambetul mai mult e ca viata-mi pe pamant.
Sa simti cum ca natura isi bate joc de noi:
Ici-colo cate-un geniu — si preste tot gunoi.
Si eu simt acest farmec si-n sufletu-mi admir
Cum admira cu ochii cei mari odat’ Shakespeare.
Si eu, eu sunt copilul nefericitei secte
Cuprins de-adanca sete a formelor perfecte;
Dar unde este dansul cu geniu-i de foc
Si eu, fire hibrida — copil far’ de noroc!
Far’ de noroc? De ce dar? Au nu sunt fericit
Ca-n calea mea o umbra frumoasa s-au ivit?
Nu mi-e destul-avere un zambet trecator,
O vorba aruncata ironic — de amor?
Comoara nu-i destula privirea, un cuvant,
Ce viata-mi insoti-va de-acum pan-in mormant?
Sunt vrednic eu a cere — sunt demn sa am mai mult?
A lumei hula oare in juru-mi n-o ascult?
Putut-am eu cu lira strabate sau trezi
Nu secolul, ca altii — un ceas macar, o zi?
Cuvinte prea frumoase le-am randuit sirag
Si-am spus si eu la lume ce-mi este scump sau drag
Aceasta e menirea unui poet in lume?
Pe valurile vremii, ca boabele de spume
Sa-nsire-ale lui vorbe, sa spuie verzi s-uscate
Cum luna se iveste, cum vantu-n codru bate?
Dar oricate ar scrie si oricate ar spune
Campii, padure, lanuri fac asta de minune,
O fac cu mult mai bine de cum o spui in vers.
Natura-alaturata cu-acel desemn prea sters

Din lirica moderna — e mult, mult mai presus.
O, trista meserie, sa n-ai nimic de spus
Decat povesti pe care Homer si alti autori
Le spusera mai bine de zeci de mii de ori.
Da, soarele batranu-i, batran pamantu-acuma:
Pe gandurile noastre, pe suflet s-a prins bruma
Si tineri numa-n sanuri vedem frumsetea vie,
Dar gandul nostru-n ceata n-o pune pe hartie
Suntem ca flori pripite, citim in colbul scolii
Pe carti cu file unse, ce roase sunt de molii.
Astfel cu mestesuguri din minte-ne — un pir —
Am vrea sa iasa rodii sau flori de trandafir.
In capetele noastre de semne-s multe sume,
Din mii de mii de vorbe consist-a noastra lume,
Aceeasi lume stramba, urata, intr-un chip
Cu fraze-mpestritata, suflata din nisip.
Nu-i acea alta lume, a geniului rod,
Careia lumea noastra e numai un izvod
Frumoasa, ea cuprinde pamant, ocèan, cer
In ochi la Calidasa, pe buza lui Omer?
O, salahori ai penei, cu rime si descrieri
Noi abuzam sarmanii de mana-ne de crieri
Caci plumbu-n veci nu-i aur si-n noi se simte izul
Acelei meserie ce-o-nlocuim cu scrisul
In loc sa manui plugul, sau teasla si ciocanul,
Cu aurul fals al vorbii spoiesc zadarnic banul
Cel rau al mintii mele si vremea este vama
Unde a mea viata si-a arata arama.
“Sa reproduci frumosul in forme” ne inveti:
De-aceea poezia-mi ma umple de dispret

Dator e-omul sa fie a veacului copil,
Altfel ca la nevolnici el merit-un azil
Intr-un spital Acolo carpeasca cu minuni
Peretii de chilie si spuna la minciuni
Da! ticalos e omul nascut in alte vremi
Sincer, iti vine soartea s-o sudui, s-o blestemi:
Blastamurile insesi poet te-arata iarasi,
Al veacului de mijloc blestemul e tovaras.
Intre-un poet nemernic, ce vorbele innoada
Ca in cadenta rara sa sune trist din coada
Si-ntre-ofiterul tantos cu spada subsuoara
Alegere nu este, alegerea-i usoara.
Pocnind in a lui haine, el place la neveste,
Fecioara-nfiorata isi zice: acesta este
Acesta da Simtire tu ai si este dreapta.
Nebuni suntem cu totii, natura-i inteleapta —
Un corp frumos si neted te face sa iubesti,
In bratul lui puternic tu simti ca-ntineresti,
Doar nu esti tu, nebuna
S-alegi in locu-i, fata, pe un impusca-n luna,
Pe-un om care sta noaptea s-a mintii adancime
In strofe o desface si o aseaza-n rime
Soldatul spune glume usoare — tu petreci
Pe cand poetul gingas, cu mersul de culbeci,
E timid, abia ochii la tine si-i ridica.
El vorbe cumpaneste, nu stie ce sa-ti zica,
Privindu-te cu jale, ofteaza — un nauc
Si zile-ntregi stau astfel in jilt, s-apoi ma duc
Si ani intregi putea-voi tot astfel ca sa sez
Si-n inima copilei defel nu-naintez.

Copil, copilul nu e? voieste sa petreaca.
Ce caut eu cu ochii-mi, cu-a lor privire seaca?
Ce-i zic dumnezeire, si inger, stea si zeie,
Cand ea este femeie, si vrea a fi femeie?
Si totusi Ah, odata, mi-a spus cu vorbe dulci;
— As vrea pe brat, aicea, tu capul tau sa-l culci,
Sa mangai a ta frunte, nefericit copil!
Acest cuvant, divino, mai zi-l o data, zi-l.
Vezi tu, inchipuirea in veci imi e tovaras.
Un vis, ca o poveste, in veci revine iaras:
S-ajung o zi in care, in stramta mea chilie,
Tu sa domnesti ca fiica, stapana si sotie
Si-n ore de durere, cand gandul mi-a fi vested
Sa simt cum dulcea-ti mana se lasa pe-al meu crestet,
S-atunci ridicand capul, dand ochii-mi peste spate,
Sa vad, ah, pamanteasca-mi, duioasa-mi zeitate
Fugi, fugi! Ce te asteapta cu mine intr-un veac,
In care poezie si visuri sunt un fleac:
Nu te indemn eu insusi ca sa-mi urmezi in cale,
Sa fiu nemernic martor nefericirii tale.
Decat sa scriu la versuri, mai bine-as bate toba:
Cu rime si cu strofe nu se-ncalzeste soba.
Chiar inima-mi de-as da-o sa bei dintr-ansa sange:
Nevoia este gheata ce-amoru-n graba-l stinge.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Visand astfel ia sama cu mine ca petreci,
Copil cu gura calda, cu picioruse reci.
Te-apropii, ma-ntrebi dulce: cum nu te curtenesc?

O vorba-ai vrea in fine s-auzi cum o rostesc
De-un ceas tu casti in fata-mi — acuma-nsa doresti,
Drept pret, sa-ti spun amoru-mi in versuri frantuzesti.
Idee! Si de bratu-mi atarni dulcele-ti brat.
Intorc spre tine capul, privesc fara de sat,
Cu gura de-al tau umar incet si trist soptesc:
— Esti prea frumoasa, Doamna, si prea mult te iubesc!


Comentarii

Nume (obligatoriu):





Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Icoana si privaz pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate



Copyright 2023 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani