Imparat si proletar

Vezi toate poeziile poetului



Pe banci de lemn, in scunda taverna mohorata,
Unde patrunde ziua printre fereati murdare,
Pe langa mese lunge, statea posomorata,
Cu feae-ntunecoase, o ceata pribegita,
Copii saracisisceptici ai plebei proletare.

Ah! - zise unul - spuneai ca-i omul o lumina
Pe lumea asta plina de-amaruriside chin?
Nici o scanteie-ntr-insul nu-i candidasiplina,
Murdara este raza-i ca globul cel de tina,
Asupra carui dansul domneate pe deplin.

Spuneai-mi ce-i dreptatea? - Cei tari se ingradira
Cu-avereasimarirea in cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furara, in veci vezi cum conspira
Contra celor ce danaii la lucru-i osandira
ai le subjuga munca vieaii lor intregi.

Unii plini de placere petrec a lor viaaa,
Trec zilele voioasesiorele surad.
In cupe vin de ambra - iarna gradini, verdeaaa,
Vara petreceri, Alpii cu frunaile de gheaaa -
Ei fac din noapte ziua a-a zilei ochi inchid.

Virtutea pentru danaii - ea nu exista. Insa
V-o predica, caci trebuie sa fie braae tari,
A statelor greoaie cara trebuie-mpinse
ai trebuiesc luptate razboaiele aprinse,
Caci voi murind in sange, ei pot sa fie mari.

ai flotele puternice a-armatele faloase,
Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor,
a-acele milioane, ce in gramezi luxoase
Sunt stranse la bogatul, pe cel sarac apasa,
ai-s supte din sudoarea prostitului popor.

Religia - o fraza de danaii inventata
Ca cu a ei putere sa va aplece-n jug,
Caci de-ar lipsi din inimi speranaa de rasplata,
Dupa ce-amar munciraai mizeri viaaa toata,
Aai mai purta osanda ca vita de la plug?

Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
ai v-a facut sa credeai ca veai fi rasplatiai
Nu! moartea cu viaaa a stins toata placerea -
Cel ce in asta lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, caci morai sunt cei muriai.

Minciunisifraze-i totul ce statele susaine,
Nu-i ordinea fireasca ce ei a fi susain;
Averea sa le aperi, marirea a-a lor bine,
Ei braaul tau inarma ca sa loveati in tine,
ai pe voi contra voastra la lupta ei va man.




De ce sa fiai voi sclavii milioanelor nefaste,
Voi, ce din munca voastra abia puteai trai?
De ce boalasimoartea sa fie partea voastra,
Cand ei in bogaaia cea splendidasivasta
Petrec casiin ceruri, n-au timp nici de-a muri?

De ce uitaai ca-n voi esinumarsiputere?
Cand vreai, puteai prea lesne pamantul sa-mparaiai.
Nu le mai faceai ziduri unde sa-nchid-avere,
Pe voi unde sa-nchida, cand impinai de durere
Veai crede c-aveai dreptulsivoi ca sa traiai.

Ei ingradiai de lege, placerilor se lasa,
ai sucul cel mai dulce pamantului i-l sug;
Ei cheama-n voluptatea orgiei zgomotoase
De instrumente oarbe a voastre fiici frumoase:
Frumseaile-ne tineri batranii lor distrug.

ai de-ntrebaai atuncea, voua ce va ramane?
Munca, din care danaii se-mbata in placeri,
Robia viaaa toata, lacrimi pe-o neagra pane,
Copilelor patate mizeria-n ruaine
Ei totsivoi nimica; ei cerul, voi dureri!

De lege n-au nevoie - virtutea e uaoara
Cand ai ce-ai trebuieate Iar legi sunt pentru voi,
Voua va pune lege, pedepse va masoara
Cand mana v-o intindeai la bunuri zambitoare,
Caci nu-i iertat nici braaul teribilei nevoi.

Zdrobiai oranduiala cea crudasinedreapta,
Ce lumea o imparte in mizerisibogaai!
Atunci cand dupa moarte rasplata nu v-aateapta,
Faceai ca-n asta lume sa aiba parte dreapta,
Egala fiecare,sisa traim ca fraai!

Sfarmaai statuia goala a Venerei antice,
Ardeai acele panze cu corpuri de ninsori;
Ele starnesc in suflet ideea neferice
A perfecaiei umanesiele fac sa pice
In ghearele uzurei copile din popor!

Sfarmaai tot ce aaaaa inima lor bolnava,
Sfarmaai palate, temple, ce crimele ascund,
Zvarliai statui de tirani in foc, sa curga lava,
Sa spele de pe pietre panasiurma sclava
Celor ce le urmeaza pan' la al lumii fund!

Sfarmaai tot ce arata mandriesiavere,
O! dezbracaai viaaa de haina-i de granit,
De purpura, de aur, de lacrimi, de urat -
Sa fie un vis numai, sa fie o parere,
Ce far' de patimi trece in timpul nesfarait.

Zidiai din darmature gigantici piramide
Ca un memento mori pe al istoriei plan;
Aceasta este arta ce sufletu-ai deschide
Naintea veciniciei, nu corpul gol ce rade
Cu mutra de vanduta, cu ochi vilsiviclean.

O! aduceai potopul, destul voi aateptaraai
Ca sa vedeai ce bine prin bine o sa ias';
Nimic Locul hienei il lua cel vorbarea,
Locul cruzimii vechie, cel linssipizmatarea.
Formele se schimbara, dar raul a ramas.

Atunci va veai intoarce la vremile-aurite,
Ce mitele albastre ni le aoptesc ades,
Placerile egale, egal vor fi-mparaite,
Chiar moartea cand va stinge lampa vieaii finite
Vi s-a parea un inger cu parul blondsides.

Atunci veai muri lesne fara de-amarsigrija,
Feciorii-or trai-n lume cum voi aai vieauit,
Chiar clopotul n-a plange cu limba lui de spija
Pentru acel de care norocul avu grija;
Nimeni de-a plange n-are, el traiul ai-a trait.

ai boale ce mizeria a-averea nefireasca
Le nasc in oameni, toate cu-ncetul s-or topi;
Va create tot ce-n lume este menit sa creasca,
Va bea pan-in fund cupa, pan' va vrea s-o zdrobeasca,
Caci va muri cand nu va avea la ce trai.

..

Pe malurile Seinei, in faeton de gala,
Cezarul trece palid, in ganduri adancit;
Al undelor greu vuiet, vuirea in granit
A sute d-echipajuri, gandirea-i n-o inaala;
Poporul loc ii face tacutsiumilit.

Zambirea lui deateapta, adancasitacuta,
Privirea-i ce citeate in suflete-omeneati,
ai mana-i care poarta destinele lumeati,
Cea grupa zdrenauita in cale-i o saluta.
Marirea-i e in taina legata de aceati.

Convins ca voi el este-n nalaimea-i solitara
Lipsita de iubire, cum ca principiul rau,
Nedreptulsiminciuna al lumii duce frau;
Istoria umana in veci se desfaaoara,
Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilau.

ai el - el varful mandru al celor ce apasa -
Saluta-n a lui cale pe-aparatorul mut.
De aai lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasa
De rasturnari mareae, marirea-i radioasa,
Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi cazut.

Cu ale voastre umbre nimica crezatoare,
Cu zambetu-va rece, de mila parasit,
Cu mintea de dreptatesibine razatoare,
Cu umbra voastra numai, puteri ingrozitoare,
La jugu-i el sileate pe cei ce l-au urat.

..

Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se scalda,
Turnuri ca facle negre trasnesc arzand in vant -
Prin limbile de flacari, ce-n valuri se framant,
Racnete, vuiet de-arme patrund marea cea calda,
Evul e un cadavru - Paris al lui mormant.

Pe stradele-ncruaite de flacari orbitoare,
Suiai pe baricade de bulgari de granit,
Se miac batalioane a plebei proletare,
Cu cuame frigienesiarme lucitoare,
ai clopote de-alarma rasuna raguait.

Ca marmura de albe, ca ea nepasatoare,
Prin aerul cel roau, femei trec cu-arme-n braa,
Cu par bogatsinegru ce pe-umeri se coboara
ai sanii lor acopar - e urasiturbare
In ochii lor cei negri, adancisidesperaai.

O! lupta-te-nvalita in pletele-ai bogate,
Eroic este astazi copilul cel pierdut!
Caci flamura cea roaa cu umbra-i de dreptate
Sfinaeate-a ta viaaa de tinasipacate;
Nu! nu eati tu de vina, ci cei ce te-au vandut!



Scanteie marea lina,siplacele ei sure
Se miac-una pe alta ca paturi de cristal
Prin lunce pravalite; din tainica padure
Apare luna mare campiilor azure,
Implandu-le cu ochiul ei mandru, triumfal.

Pe undele incete iai miaca leganate
Corabii invechite scheletele de lemn;
Trecand incet ca umbre - ain panzele umflate
In faaa lunei, care prin ele-atunci strabate,
ai-n roata de foc galben sta faaa-i ca un semn.

Pe maluri zdrumicate de aiurirea marii
Cezaru-nca vegheaza la trunchiul cel plecat
Al salciei pletoase - ai-ntinse-a apei arii
In cercuri fulgerande se pleaca lin suflarii
A zefirului nopaiisisuna cadenaat.

Ii pare ca prin aer in noapte instelata,
Calcand pe varf de codri, pe-a apelor mariri,
Trecea cu barba alba - pe fruntea-ntunecata
Cununa cea de paie ii atarna uscata -
Moaneagul rege Lear.

Uimit privea cezarul la umbra cea din nouri,
Prin creai ai carei stele lin tremurand transpar,
I se deschide-n minte tot sensul din tablouri
A vieaii sclipitoare A popoarelor ecouri
Par glasuri ce imbraca o lume de amar:

"In orice om o lume iai face incercarea,
Batranul Demiurgos se opinteate-n van;
In orice minte lumea iai pune intrebarea
Din nou: de unde vinesiunde merge floarea
Dorinaelor obscure sadite in noian.

Al lumii-ntregul sambur, dorinaa-isimarirea,
In inima oricarui i-ascunssitraitor,
Zvarlire hazardata, cum pomu-n inflorire
In orice floare-ncearca intreaga a sa fire,
Ci-n calea de-a da roade cele mai multe mor.

Astfel umana roada in calea ei ingheaaa,
Se petrifica unul in sclav, altu-mparat,
Acoperind cu noime sarmana lui viaaa
ai aratand la soare-a mizeriei lui faaa -
Faaa - caci inaelesul e-acelaai la toai dat.

In veci aceleaai doruri mascate cu-alta haina,
ai-n toata omenirea in veci acelaai om -
In multe forme-apare a vieaii cruda taina,
Pe toai ea ii inaala, la nime se distaina,
Dorinai nemarginite plantand intr-un atom.

Cand atii ca visu-acesta cu moartea se sfaraeate,
Ca-n urma-ai raman toate astfel cum sunt, de dregi
Oricat ai drege-n lume - atunci te oboseate
Eterna alergare a-un gand te-ademeneate:
Ca vis al moraii-eterne e viaaa lumii-ntregi."



Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Imparat si proletar pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.





Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate



Copyright 2021 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani