| La steaua care-a rasarit
 E-o cale-atat de lunga,
 Ca mii de ani i-au trebuit
 Luminii sa ne-ajunga.
 Poate de mult s-a stins in drum
 In departari albastre,
 Iar raza ei abia acum
 Luci vederii noastre,
 Icoana stelei ce-a murit
 Incet pe cer se suie:
 Era pe cand nu s-a zarit,
 Azi o vedem, si nu e.
 Tot astfel cand al nostru dor
 Pieri in noaptea-adanca,
 Lumina stinsului amor
 Ne urmareste inca.
 
 De ce nu-mi vii
 Vezi, randunelele se duc,
 Se scutur frunzele de nuc,
 S-aseaza bruma peste vii —
 De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
 O, vino iar in al meu brat,
 Sa te privesc cu mult nesat,
 Sa razim dulce capul meu
 De sanul tau, de sanul tau!
 Ti-aduci aminte cum pe-atunci
 Cand ne primblam prin vai si lunci,
 Te ridicam de subsuori
 De-atatea ori, de-atatea ori?
 In lumea asta sunt femei
 Cu ochi ce izvorasc scantei
 Dar, oricat ele sunt de sus,
 Ca tine nu-s, ca tine nu-s!
 Caci tu inseninezi mereu
 Viata sufletului meu,
 Mai mandra decat orice stea,
 Iubita mea, iubita mea!
 
 Tarzie toamna e acum,
 Se scutur frunzele pe drum,
 Si lanurile sunt pustii
 De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
 
 |