| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Femeia in Negru de Nicolai Costenco Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Luceafarul
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Mihai Eminescu
|
|||
Referate / Comentarii |
|||
|
A fost odata ca-n povesti, A fost ca niciodata. Din rude mari imparatesti, O prea frumoasa fata. Si era una la parinti Si mandra-n toate cele, Cum e Fecioara intre sfinti Si luna intre stele. Din umbra falnicelor bolti Ea pasul si-l indreapta Langa fereastra, unde-n colt asteapta. Privea in zare cum pe mari Rasare si straluce, Pe miscatoarele carari Corabii negre duce. Ii vede azi, il vede maini, Astfel dorinta-i gata; El iar, privind de saptamani, Ii cade draga fata. Cum ea pe coate-si razima Visand ale ei tample, De dorul lui si inima Si sufletu-i se imple. Si cat de viu s-aprinde el In orisicare sara, Spre umbra negrului castel Cand ea o sa-i apara. * Si pas cu pas pe urma ei Aluneca-n odaie, Tesand cu recile-i scantei O mreaja de vapaie. Si cand in pat se-ntinde drept Copila sa se culce, I-atinge mainile pe piept I-nchide geana dulce; Si din oglinda luminis Pe trupu-i se revarsa, Pe ochii mari, batand inchisi Pe fata ei intoarsa. Ea il privea cu un suras, El tremura-n oglinda, Caci o urma adanc in vis De suflet sa se prinda. De ce nu vii tu? Vina! Si viata-mi lumineaza! Se cufunda in mare; Un mandru tanar creste. Incununat cu trestii. Iar ea vorbind cu el in somn, Oftand din greu suspina: — O, dulce-al noptii mele domn, Cobori in jos, luceafar bland, Alunecand pe-o raza, Patrunde-n casa si in gand El asculta tremurator, Se aprindea mai tare Si s-arunca fulgerator, Si apa unde-au fost cazut In cercuri se roteste, Si din adanc necunoscut Usor el trece ca pe prag Pe marginea ferestei Si tine-n mana un toiag Parea un tanar voievod Cu par de aur moale, Un vanat giulgi se-ncheie nod Pe umerele goale. Ce scanteie-n afara. Si m-am nascut din ape. Iar tu sa-mi fii mireasa. Iar umbra fetei stravezii E alba ca de ceara — Un mort frumos cu ochii vii — Din sfera mea venii cu greu Ca sa-ti urmez chemarea, Iar cerul este tatal meu Si muma-mea e marea. Ca in camara ta sa vin, Sa te privesc de-aproape, Am coborat cu-al meu senin O, vin’! odorul meu nespus, Si lumea ta o lasa; Eu sunt de sus, Colo-n palate de margean Te-oi duce veacuri multe, Si toata lumea-n ocean De tine o s-asculte. — O, esti frumos, cum numa-n vis Un inger se arata, Dara pe calea ce-ai deschis N-oi merge niciodata; Strain la vorba si la port, Lucesti fara de viata, Caci eu sunt vie, tu esti mort, Si ochiul tau ma-ngheata. * Trecu o zi, trecura trei Si iarasi, noaptea, vine deasupra ei Cu razele-i senine. Ea trebui de el in somn Aminte sa-si aduca Si dor de-al valurilor domn De inim-o apuca: — Cobori in jos, luceafar bland, Alunecand pe-o raza, Patrunde-n casa si in gand Si viata-mi lumineaza! Cum el din cer o auzi, Se stinse cu durere, Iar ceru-ncepe a roti In locul unde piere; In aer rumene vapai Se-ntind pe lumea-ntreaga, Si din a chaosului vai Un mandru chip se-ncheaga; Scaldat in foc de soare. Si palid e la fata; Si pline de-ntuneric. Iar tu sa-mi fii mireasa. Pe negre vitele-i de par Coroana-i arde pare, Venea plutind in adevar Din negru giulgi se desfasor Marmoreele brate, El vine trist si ganditor Dar ochii mari si minunati Lucesc adanc himeric, Ca doua patimi fara sat — Din sfera mea venii cu greu Ca sa te-ascult s-acuma, Si soarele e tatal meu, Iar noaptea-mi este muma; O, vin’, odorul meu nespus, Si lumea ta o lasa Eu sunt de sus, O, vin’, in parul tau balai S-anin cununi de stele, Pe-a mele ceruri sa rasai Mai mandra decat ele. — O, esti frumos cum numa-n vis Un demon se arata, Dara pe calea ce-ai deschis N-oi merge niciodata! Ma dor de crudul tau amor A pieptului meu coarde, Si ochii mari si grei ma dor, Privirea ta ma arde. — Dar cum ai vrea sa ma cobor? Au nu-ntelegi tu oare, Cum ca eu sunt nemuritor, Si tu esti muritoare? — Nu caut vorbe pe ales, Nici stiu cum as incepe — Desi vorbesti pe inteles, Eu nu te pot pricepe; Dar daca vrei cu crezamant Sa te-ndragesc pe tine, Tu te coboara pe pamant, Fii muritor ca mine. — Tu-mi cei chiar nemurirea mea In schimb pe-o sarutare, Dar voi sa stii asemenea Cat te iubesc de tare; Ci voi sa ma dezlege. Pierind mai multe zile. Mesenilor la masa, Dar indraznet cu ochii, Da, ma voi naste din pacat, Primind o alta lege; Cu vecinicia sunt legat, Si se tot duce S-a tot dus. De dragu-unei copile, S-a rupt din locul lui de sus, * In vremea asta Catalin, Viclean copil de casa, Ce umple cupele cu vin Un paj ce poarta pas cu pas A-mparatesii rochii, Baiat din flori si de pripas, Cu obrajei ca doi bujori De rumeni, bata-i vina, Se furiseaza panditor Privind la Catalina. Dar ce frumoasa se facu Si mandra, arz-o focul; Ei, Catalin, acu-i acu Ca sa-ti incerci norocul. Si-n treacat o cuprinse lin Intr-un ungher degraba. — Da’ ce vrei, mari Catalin? Ia du-t’ de-ti vezi de treaba. — Ce voi? As vrea sa nu mai stai Pe ganduri totdeauna, Sa razi mai bine si sa-mi dai O gura, numai una. — Dar nici nu stiu macar ce-mi ceri, Da-mi pace, fugi departe — O, de din cer M-a prins un dor de moarte. — Daca nu stii, ti-as arata Din bob in bob amorul, Ci numai nu te mania, Ci stai cu binisorul. Cum vanatoru-ntinde-n crang La pasarele latul, Cand ti-oi intinde bratul stang Sa ma cuprinzi cu bratul; Si ochii tai nemiscatori Sub ochii mei ramaie De te inalt de subsuori Te-nalta din calcaie; Tu iarasi ma saruta. Mai nu vrea, mai se lasa, Singuratatii marii; Cand fata mea se pleaca-n jos, In sus ramai cu fata, Sa ne privim nesatios Si dulce toata viata; Si ca sa-ti fie pe deplin Iubirea cunoscuta, Cand sarutandu-te ma-nclin, Ea-l asculta pe copilas Uimita si distrasa, Si rusinos si dragalas, Si-i zice-ncet: — Inca de mic Te cunosteam pe tine, Si guraliv si de nimic, Te-ai potrivi cu mine Dar un luceafar, rasarit Din linistea uitarii, Da orizon nemarginit Si tainic genele le plec, Caci mi le umple plansul Cand ale apei valuri trec Calatorind spre dansul; Luceste c-un amor nespus, Durerea sa-mi alunge, Dar se inalta tot mai sus, Ca sa nu-l pot ajunge. Patrunde trist cu raze reci Din lumea ce-l desparte In veci il voi iubi si-n veci Va ramanea departe De-aceea zilele imi sunt Pustii ca niste stepe, Dar noptile-s de-un farmec sfant Ce nu-l mai pot pricepe. — Tu esti copila, asta e Hai s-om fugi in lume, Doar ni s-or pierde urmele Si nu ne-or sti de nume, Caci amandoi vom fi cuminti, Vom fi voiosi si teferi, Vei pierde dorul de parinti Si visul de luceferi. * Porni . Cresteau In cer a lui aripe, Si cai de mii de ani treceau In tot atatea clipe. Ratacitor prin ele. Cum izvorau lumine; Pan’ piere totul, totul; Din goluri a se naste. Uitarii celei oarbe. Un cer de stele dedesubt, Deasupra-i cer de stele — Parea un fulger ne’ntrerupt Si din a chaosului vai Jur imprejur de sine, Vedea, ca-n ziua cea dentai, Cum izvorand il inconjor Ca niste mari, de-a-notul El zboara, gand purtat de dor, Caci unde-ajunge nu-i hotar, Nici ochi spre a cunoaste, Si vremea-ncearca in zadar Nu e nimic si totusi e O sete care-l soarbe, E un adanc asemene — De greul negrei vecinicii, Parinte, ma dezleaga Si laudat pe veci sa fii Pe-a lumii scara-ntreaga; O, cere-mi, Doamne, orice pret, Dar da-mi o alta soarte, Caci tu izvor esti de vieti Si datator de moarte; Reia-mi al nemuririi nimb Si focul din privire, Si pentru toate da-mi in schimb O ora de iubire Din chaos, Doamne,-am aparut Si m-as intoarce-n chaos Si din repaos m-am nascut, Mi-e sete de repaos. — Hyperion, ce din genuni Rasai c-o-ntreaga lume, Nu cere semne si minuni Care n-au chip si nume; Tu vrei un om sa te socoti, Cu ei sa te asameni? Dar piara oamenii cu toti, S-ar naste iarasi oameni. Ei numai doar dureaza-n vant Deserte idealuri — Cand valuri afla un mormant, Rasar in umbra valuri; Si nu cunoastem moarte. S-aprinde iarasi soare; Si mor spre a se naste. Sa-ti dau intelepciune? Si insulele-n mare? Ei doar au stele cu noroc Si prigoniri de soarte, Noi nu avem nici timp, nici loc, Din sanul vecinicului ieri Traieste azi ce moare, Un soare de s-ar stinge-n cer Parand pe veci a rasari, Din urma moartea-l paste, Caci toti se nasc spre a muri Iar tu, Hyperion, ramai Oriunde ai apune Cere-mi cuvantul meu dentai — Vrei sa dau glas acelei guri, Ca dup-a ei cantare Sa se ia muntii cu paduri Vrei poate-n fapta sa arati Dreptate si tarie? Ti-as da pamantul in bucati Sa-l faci imparatie. Iti dau catarg langa catarg, Ostiri spre a strabate Pamantu-n lung si marea-n larg, Dar moartea nu se poate Si pentru cine vrei sa mori? Intoarce-te, te-ndreapta Spre-acel pamant ratacitor Si vezi ce te asteapta. * In locul lui menit din cer Hyperion se-ntoarse Si, ca si-n ziua cea de ieri, Lumina si-o revarsa. Caci este sara-n asfintit Si noaptea o sa-nceapa; Rasare luna linistit Si tremurand din apa Si umple cu-ale ei scantei Cararile din cranguri. Sub sirul lung de mandri tei Sedeau doi tineri singuri: — O, lasa-mi capul meu pe san, Iubito, sa se culce Sub raza ochiului senin Si negrait de dulce; Pe noaptea mea de patimi. Si visul meu din urma. Si ea l-a prins in brate Cu plete lungi, balaie. Dorintele-i increde: Cu farmecul luminii reci Gandirile strabate-mi, Revarsa liniste de veci Si de asupra mea ramai Durerea mea de-o curma, Caci esti iubirea mea dentai Hyperion vedea de sus Uimirea-n a lor fata: Abia un brat pe gat i-a pus Miroase florile-argintii Si cad, o dulce ploaie, Pe crestetele-a doi copii Ea, imbatata de amor, Ridica ochii. Vede . Si-ncetisor — Cobori in jos, luceafar bland, Alunecand pe-o raza, Patrunde-n codru si in gand, Norocu-mi lumineaza! El tremura ca alte dati — In codri si pe dealuri, Calauzind singuratati De miscatoare valuri; Dar nu mai cade ca-n trecut In mari din tot inaltul: — Ce-ti pasa tie, chip de lut, Dac-oi fi eu sau altul? Traind in cercul vostru stramt Norocul va petrece, Ci eu in lumea mea ma simt Nemuritor si rece. |
|||
Pune poezia Luceafarul pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |