| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Mod de Ion Barbu Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Medicul saracilor
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Mihai Eminescu
|
|||
| [1873] | |||
|
|
|||
| Prin murii ulicioare-ntunecate, Calci pospaind cu piciorusul tau, Cu fruntea-n cozi de aur adunate. De jur injur - cu grija te-uiti mereu in toate partile - a tale buze Murmura lin ce tu socoti a vrea Si-apoi dispari in portile ursuze -Iu vechea casa hrentuita - rea. Sa te urmam pe scari mai putrezite Pocnind sub pasii tai atat de-usori. Tu le urci iute si batai pripite iti imfla pieptii - stai adeseori -; Acum deschisa-i usa - tata-n jetu-i Ochii si-ndreapt' sub verde cozoroc Si micu-ti frate calareste batu-i. Iar mama ta carpeste la un roc. Tu i-ai adus lui Ciulei o caciula, Tatei o guma, mamei bumbacel, De-a ta privire casa nu-i satula, Odor al clasei vechi, copil frumos. Nu vezi cum ochii toti tintesc la tine? Tu scoti timida cu manuta parale Din sacul tau - pui bani marunti gramada Pe masa - pretul saptamanei taie. Si rosa esti ca marul, de mandrie. Ca mama-ti netezeste fruntea alba. Esti draga tatei si numiri o mie iti da Ciulei in cizme fara talpa. Fii binecuvantata-n vecinicie, Tu, inger blond in aratare alba. * Dar colo sus in colt de strada, Aduc doi oameni parc-o lada. O lada nu-i - este o racla. N-urmeaza nime - nici o facla Si nici un preot - langa templu. Ei trec cu graba far' exemplu. Cine-a murit? - nu stie nime. E-un sinucid? - s-a stins in lume Neplans, necunoscut si far' sa stii Nici c-a trait si nici cine-i. A fost un medic de sarmani. Sarman el singur, plin de ani. in chilioara lui retras Da sfatul lui cu dulce glas. Traia din scris si din tradus, Nimicuri ce erau in uz. - Cand a murit, desi om n-a fost Carui amic sa nu-i fi fost Si totusi nime n-a-ntrebat Cine la groapa fu carat Si nu se mir' cum de nu-l vad Mergand pe ulite incet. Le-a disparut din ochi o zi, Din minte vecinie le pieri. Dar in palat cu cariatide Sta in fereasta nalta, rade Un medic gras si pantecos Cu o tigara-n botul gros. Vazand sicriul de stejar, Mustata si-o suceste iar, Fluiera-ncet prin dintii sai: Desigur nu-i bolnav de-ai mei. Dar totusi de departe vazand acest sicriu, L-urmeaza de departe un om cu ochiul viu, La groapa lui ce-afara-i de cimitir si porti - Caci ateist fu mortul. - E furul cel de morti. Campia incolora de sara-i apasata Curand l-acoperira c-o mana de pamant. Nici umbra-i nu-i in lume. Si sufletul lui vant Si ca si cum pe lume n-ar fi fost niciodata. Ba chiar expus ca locul unde fu ingropat Cu-acel al unui lotru sa fie-nconjurat, Afar' de cimitirul facut pentru acei Ce-au murit in credinta, ce-o aveau popii lor. Expus ca corpu acela sa fie chiar furat, Lipsit de orice paza, de zid neaparat Si-ntr-adevar o umbra se desemna pe zid: Cel ce urma sicriu-i e cersetorul had. E fur de morti S-arunca el carja de o parte, Ochii din fund si-ntoarce, el ce trecea de orb, Priveste la mormantul cel galben, mana-i arde Parca trecu fiorul prin inima-i de corb. Biet om care se tine cu mana besicata Si neagra, aspra, groasa, plina de bataturi, Care-n lumina lunei fantastic se arata In trentele-i curgande si razimat de muri. Ast om urat ce are atata bucurie, Cand ar vede ca arde o casa, piere-un om, Ce mila il patrunse, de sta-n nedumerire Si clatina in vanturi complinii lui fantom. Nu-i mila. De ce oare ii vine-aminte-acuma Ce-a fost? A-nceput cariera fiind negustor de sclavi Si saracind cazuse din treapta-n treapta - numa Un om ii scapa gatul de nodul unui lat. Galerian pe fuga si osandit la moarte, Calca-ntr-o noapte-orasul cel mare si cazu Pe strade de-osteneala, de foame - si pe soarte El blestema. - De ziduri s-apropie, sezu. Intinse mana neagra la trecatori, dar nime Nu se uita la dansul; cum lumea se trecu Nepasatoare atuncea pierdut de-amaraciune, A vrut sa se denunte, sa strige cine fu. Pe strada pustiita un om trecu atuncea, Un om batran si dulce, cu straiul vechi si ros. Vazu chipul de jale mai mort de oboseala, il ridica in bratu-i, ducandu-l asa rufos Cum el era, la sine in casa fara grija Si far' sa se rusine de un asa amic. a In mica-i zahastrie de toate-i purta grija Si in schimb el nu-i cere nici numele, nimic Dar inima isi face, de groapa s-apropie, Cu manile raneste mereu galbenul hlei, Putin adanca-i groapa, curand ajunge dansul Si scandura rasuna sub pumnii lui cei grei - Aha! cu bucurie el trase la lumina De luna tot sicriul ridic-a lui capac Si si in loc s-atinga cu mana lui impie Cadavrulfata-i cade pe pieptul lui El plange Hiena asta plange Si manile saruta plangea ca un copil. Apoi pune capacul la loc, la loc l-mpinge in groapa-i destinata, in pacinicu-i azil. " Si cine-a vazut asta, acela-nvidiaza Mormantul fara glorie-a sarmanului batran. Nici un mormant de rege acest efect nu are, Acesta este sensul virtutii pe pamant. Care mormant de rege, ce mausoleu de piatra. Ce laur, ce avere pot s-aiba asa onori? Asta-i sensul virtutii in asta lume atra, Asta-i lumina, gloria si mangaierea ei. Si cu tot palatu-i, cel cu cariatide, Cu toata avutia si tronul cel lemnos, O lacrima de-aceasta n-a stoarce-n veci in lume Colegu-i pantecos. |
|||
Pune poezia Medicul saracilor pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |