| (dupa Shakespeare, Sonete, XXVII)
 Satul de lucru caut noaptea patul,
 Dar al meu suflet un drumet se face
 Si pe cand trupul doarme-ntins in pace,
 Pe-a tale urme l-au impins pacatul.
 E noapte neagra-n ochii-mi, totul tace,
 Dar mintea-mi vede — genele holbate;
 Ca si un orb ma simt in intuneric
 Si totusi inaintea-mi zi se face.
 
 E chipul tau, lumina necrezuta
 De frumuseti, de taina, curatie,
 Ce noptii reci lucire-i imprumuta.
 Din cauza ta, balaia mea sotie,
 Cat ziulica trupu-odihna n-are,
 Iar noaptea sufletul in cale pleaca.
 
 |