| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Mama de Panait Cerna I Din varsta fericirii fara minte Icoane dragi mi-apar mereu-nainte: De lume razletita si sfioasa, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Viata
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Mihai Eminescu
|
|||
|
|
|||
|
Cand aud vreodata un rotund egumen, Cu foalele-ncinse si obrazul rumen, Povestind ca viata e calea durerii Si ca pocainta urmeaza placerii — Ma intreb: “Acesta poate ca sa stie Cum este viata, cum cata sa fie ?” Noaptea scanteiaza cu-a ei mii de stele, Varsa raze slabe pasurilor mele, Ulicioara-i stramta si, din ziduri vechi, Vorbe, ras si planset suna in urechi; Glasuri ratacite trec prin geamuri sparte Si prin usi inchise, prin zidiri desarte. Colo, langa lampa, intr-un mic ietac, Vezi o fata care pune ata-n ac; Fata ei e slaba de-o paloare cruda, Ochii ei sunt turburi, pleoapele asuda, Degetele repezi poarta acul fin: Ea isi coase ochii intr-un tort de in; Vanata-i e buza, lipsita de sange, Ochiul ei cel turbur nu mai poate plange. La ce oare dansa s-a nascut pe lume, O sarmana frunza pe oceanu-n spume. O sarmana umbra, orfana si slaba, De care-n multime nimenea nu-ntreaba? Din zori pana-n noaptea neagra si tarzie O vezi printr-o alba perdea stravezie Cum mereu lucreaza s-abia paine goala, Frig si insomnie, lacrime si boala. Tot ce-n asta lume mai poate pricepe E ca de-nceteaza lucrul, foamea-ncepe. Negustoru-si pune panzele-nainte, Lucrul scump si harnic unor ceasuri sfinte, El are briliante pe degete groase Din noptile celor care panza-i coase; Desface ducesei, c-o galanta graba, In cusut in lacrimi de o mana slaba: Panze moi in care se tesura zile, Vederea si somnul sarmanei copile, Albe ca zapada ce cade in fulgi; Dar, cum sunt cusute, sunt bune de giulgi. Cand iti trec prin minte acestea, copila, Te uiti in oglinda si iti plangi de mila; Vrei s-o vezi chiar bine, s-o tii bine minte Pe nefericita, dulce si cuminte, Fara nici un reazem, care nu asteapta Decat moartea care singura e dreapta In aceasta viata de mizerii plina Singura-i amica este o albina, Ratacita — ce stii cum — in strada veche. Glasul ii patrunse la a ei ureche; Deschizand fereastra, sa intre o lasa Intre flori sa doarma si sa-i stea in casa. Se iubira cele doua proletare: O insecta-umana, una zburatoare. Fata stand pe ganduri, vesela albina Cu galanterie de buze-i s-anina, Ca si cand i-ar zice: “Au nu stii tu oare Cum ca a ta gura-i cea mai dulce floare? Caci tu esti frumoasa, chiar ca si o sfanta, Ochiul tau cel dulce si umbrit ma-ncanta.” * Intr-o zi, copila moare: se-ntelege, Moartea nu mai stie mainile sa lege. In sicriu au pus-o. Fata ei cea trasa Era adancita, insa tot frumoasa. I-au pus flori pe frunte Corpul ei cel fin Ce nobil transpare din giulgiul de in! Fereastra-i deschisa: primavara plina Patrunde printr-ansa; dar biata albina In camp nu mai fuge, ci-mprejur se poarta, Incunjura capul si gurita moarta; Ea zboara aproape si tot mai aproape, Si vrea cu amica-i deodata s-o-ngroape Deci cand se intampla s-aud vreun egumen, Cu foalele-ncinse si obrazul rumen, Povestind ca viata e calea durerii Si ca pocainta urmeaza placerii, Ma intreb: “Acesta poate ca sa stie Cum este viata, cum cata sa fie?” |
|||
Pune poezia Viata pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |