Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Constantin Nisipeanu
(1907 - 1999)

13 Poezii

Poezia de azi

Ochii tai albastri
de Emil Isac
Ochii tai albastri
Anii cum i-au innegrit.
Clipele dulci au murit.
Miinile tale albe

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Nevroza

Vezi toate poeziile poetului






I

Cit ne-am schimbat de tare !
O ! mai sa nu ne stim
„Si totusi, suntem tristi"
Cum ne-am schimbat de tare ; zadarnic ne privim ;
Si cum imi stai in fata, jurat sa nu te misti,
Tu-mi pari o nenteleasa si vesnica mustrare :
Cit ne-am schimbat de tare !
„Si totusi suntem tristi."
in casa noastra strimta, la masa mea tacuta,
Alaturea de mine ai stat de-atitea ori,
Privindu-te cum ginduri marete te saruta „Nu suntem si acuma, alaturi, ginditori ?"
Ce ne-a-ntristat atuncea ?
De ce esti trist acum ? „Aveam de mers atita, si-am mers atita drum !"
O ! cit de lunga cale si cit de trist popas !
Am mers cu-atita lume alaturi, si-ntr-un pas;
Si-n urma tuturora pe drumuri am ramas


.„Sa stim pe fiecare din mers si dupa glas !"

II

Parc-am trecut prin viata de zeci de mii de ori !
Parc-am trait, cu unul, in zeci de mii de insi !
Parc-am cules din parcuri cu zeci de mii de flori !
Parc-am suit toti muntii, prapastiosi si ninsi !
Si totusi, nicairea n-am fost si n-am batut,
Decit la cite-o poarta inchipuita noua,
Crezind c-o sa deschida, cu miinile-amindoua.
Acel ce sta nauntru, sau vesel, sau tacut.
Si totusi, nicairea nu ne-am oprit, — departe,
Parea ca alte case ne-ar fi chemat mereu,
Cu-o masa pentru care hambare-or sa-si deserte,
Far'sa mincam vreodata, la ea, nici tu, nici eu
Si totusi, nicairea nu ne-am uitat, trecind
(Am stat la masa noastra tirzii si obositi),
Si nici un parc din lume nu ne-a oprit vreun gind,
Nici o carare-ngusta, pe munti incaruntiti.
Si-acuma, cind ne-ntoarcem, nu suntem mai bogati,
Caci tot ce-am strins cu teama si tot ce-am indraznit
Am dat la toti strainii, si-am impartit la frati,
Cind nici pe dinsii poate nu i-am imbogatit.
Biet suflet fara aripi, atuncea, ce ne-apasa ?
Tristetea celor care nu le-am putut vedea ?
O fericire-ascunsa, departe, in vreo casa,
Pazita-atit de bine ca n-am intrat in ea ?
in fata mea stai totusi, tacut si obosit (Si eu sunt obosit),
Si lumea-ntreaga pare azi si mai obosita (Si inima-mi, nauntru se zbate obosita).
Iar
Viata,-n casa nosatra, si ea s-a obosit.

III

Pe mina mea-nghetata sta fruntea mea fierbinte..*
Eu o credeam cupola de visuri indraznete,
Si ma credeam castelul cladit de tinerete
S-o poarte inainte.
Cupola asta insa s-a-ntunecat de mult !
Furtunile-s de vina sau soarele aprins;
Ori cel ce, stind nauntru, cladirea si-a intins
In calea lor prea mult ?
Ce castelan amarnic !
Ce osti cari-au pierit!
Azi, singur el se zbate, prin camerele goale,
Pe lespezile albe, pling grelele-i sandale —
Si,-n adancimi, sunt glasuri ce gem la nesfirsit.
Iar sufletu-mi asculta !
Si nu stiu cine sapa,
Mereu, in temelia ce trenv'.ra mereu,
Ca timpul, cu-ncordare, temeinic ca o apa
Si nemilos ca gindul ca nu e
Dumnezeu.
O ! nu stiu cine sapa !
Sunt ostile pierdute,
Jertfite fara rost ?
Sau alti dusmani acuma, incet si pe tacute,
S-au apropiat de ziduri, cu noaptea adapost.
Si-au inceput sa sape mai tare, si mai mult,
Cu bratele crispate, cu ura si cu sete ;
Iar greaua lor suflate e geamatul ce-ascult.
Si sufletu-mi asculta !
Dar poate-i prea tirziu
Si, chiar de-o fi devreme, castelul e pustiu.
Toxinul disperarii zadarnic ar suna,
Iar mina obosira abia l-ar legana.

IV

Si nu mai e nimica, si nu va fi mai trist;
Caci a sapat dusmanul cu-o mina de artist
Atitea santuri negre, atitea galerii
Pe sub castelu-acesta cu camere pustii,
Si-a pus atita iarba, sa zvirle un oras.
Iar castelanu-asteapta, tremurator si las.
Si nu mai e nimica.
Ce groaznica tacere !
Tacerea celor care se vor indeplini.
Cupola asta nalta vei sti pe ce putere
Clocotitoare sade doar cind va izbucni
Si castelanu-asteapta —
Si asteptarea insasi e un dusman intrat
Prin nu stiu care poarta a vreunui turn surpat.
Si nu mai e nimica — nici frig, nici rau, nici bine.
(O pasare ciudata pe-un turn a poposit.)
O !
Nu mai e nimica !
O soapta nu mai vine ;
Un glas nu mai tresare ; sta singele-amortit,
in timple nu mai bate, nici nu mai curge-n vine.
O !
Nu mai e nimica — nici frig, nici rau, nici bine.
Aprinde
Nebunia fitilu-i nezarit.
Iar sufletul asteapta, tacut si neclintit.



Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Nevroza pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate





Copyright 2020 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani