| O, neinchipuitul tau cuget solitar ! Catapeteasma nalta, cu sfinti inmarmuriti,
 In ascultarea orgei destinului barbar
 Si-n fata carei, noaptea, au plins cei adormiti.
 Si pling si cei de astazi ca-ntr-un stravechi altar.
 EI sta infipt cu fruntea spre cele patru zari,
 Sa prinda alte raze pe nou-i crucifix,
 S-asculte cite vinturi trezesc din departari
 Ecoul amintirii pe cel din urma
 Styx
 Al celui de pe urma obol de disperari
 N-aveti sa stiti ce poarta in el de-nteleptesc.
 Cum nu veti sti ce focuri demonice topesc, in sinnl lui, metale necunoscute inca.
 
 N-aveti sa stiti cit este de muta si adinca
 Prapastia-i din care tacerile-i vorbesc
 Nelinistit si singur, il vei simti tu doar,
 
 Si-l vei lasa sa creasca - graunte din pamint
 (O, neinchipuitul tau cuget solitar),
 in tarina saraca, batut de orice vint
 Si de furtuna frint,
 Stejar pe trunchiul carui s-or apuca drumetii
 Sa scrie cu cutitul nendurator al vietii
 Cuvintul peste care nu vor putea sa treaca,
 incepator cu daca,
 Sfirsindu-se cu nu -
 Dar din bogata-i  seva hranindu-l  numai tu !
 
 Asteapta-l ca sa creasca, incet si nepatruns -
 Tacut si in putere si-oricit de-ntirziat -
 Sub coama lui prin care nici raze nu strabat
 Ca un
 Druid cladeste-ti cel mai tacut altar -
 O, neinchipuitul tau cuget solitar !
 Ai ambra, tot ce viata va sti sa-ti mai aduca,
 Tamiie, tot ce visul iti va jertfi, si ai
 Tacutul miel ce paste din iarba ta de mai,
 Pe care-o cheama vara, dar inca n-o usuca
 Jertfeste mielul, arde ambra si tamiie !
 Departe, cinta orga de ieri chemind pe miine
 Si pling toti credinciosii de ieri ca n-o ramine,
 Dar rid toti cei de astazi sperind c-or sa ramiie.
 Vei fi tu singur preot si singur credincios,
 Caci n-o sa creada nimeni atit de-adinc ca tine,
 Si n-o sa ingenunche nici unul mai frumos -
 Si nimeni n-o sa phnga mai tare si mai bine !
 
 
 |