Lumini din departari

Vezi toate poeziile poetului



1. Tot mai exista catune
unde fetele sunt cununate, in zori,
de un preot
cu masca de cerb.
Unde se canta, toamna de toamna, cantece galbene
despre gramezile galbene de porumbi si cantece rosii
despre vinul rosu din butoaie.
Inca se mai fac sacrificii de tapi
si de tauri, intr-un altar primitiv inaltat deasupra unei gropi
in care se scurge, murmurind,
sangele. Anacronice catune
inconjurate, prin munti, de prapastii ;
indurandu-si, senine, anonimatul, la poalele dealurilor
batute, de cand sunt ele, de aceleasi vanturi –
sau cele risipite in largul campiilor
unde femeile imping, toata iarna,
cu vatraiul, in sobe,
ciucalai si ghijuri cu boabele stricate. Acolo ma simt eu,
intr-adevar, acasa : in acele alveole
din ce in ce mai rare, din pacate,
ale lumii stravechi.
De mult n-am mai trecut printr-o livada
ale carei frunze oglindesc in verdele dintre nervurile lor
infinitul tricotat de insectele verii.
De mult n-am mai umblat,
in haine de doliu,
in vreme ce pamantul se desface, ostenit,
din lanturile de fier ale soarelui.
O lume fara de care eu nu as mai fi eu
si unde isi ies, pur si simplu, din minti, zavozii legati
la scuteala,
sub patuiaguri sau in praful amestecat cu tohoc
de sub patule,
si incep sa caraie, speriate, gainile,
cand apare pe uliti cate un ursar, in amurg, cu ursul lui
fara colti



si care joaca, supus, inaltat pe picioarele dinapoi.


2 . De fiecare data,
cand fulgerul dezgroapa cate-o moneda straveche
de bronz sau de fier,
urmeaza o seceta cumplita. Saptamani de vara, la rand,
norii sunt asemenea boilor inviati cu apa descantata
- dupa ce le-a fost mancata carnea
la blestematele ospete ale vrajitoarelor –
dar care nu mai pot sa traga la juguri - sarmanii –
in noua lor existenta. Si dealurile din jur parjolite de arsita
si chinuite de propriile lor vedenii,
zi de zi la amiaza,
cand danseaza ca dealurile din Biblie.
Sunt arse peste tot gunoaie si vechituri
al caror fum urat miositor este insarcinat sa alunge
nevazutii balauri
ce se imperecheaza, atatati de caldura, in vazduh
si spurca fantanile
aruncandu-si samanta in ele.
Se prelungeste pana tarziu, dincolo de miezul noptii,
vipia
si se prefac, adesea, in serpi si naparci,
pletele, prin grajduri, ale iepelor batrane.
Pasari ratacite. Vrabii cu aripile lasate. Omizi.
O seceta cumplita
sub privirile de soldati aparand o reduta
ale maruntilor idoli din paie si huma
atarnati din loc in loc pe la stresini.


3. Poemul meu este inchinat unui catun din Gorj
si, in acelasi timp, oricarui catun din lume
unde oamenii sunt ademeniti, pana in ultimul ceas, cu firimituri,
asa cum sunt ademenite si umbrele, tacute si umile, ale pasarilor,
cu paduchi de pasare.
Un catun ascuns intre doua boturi de deal,
izolat, anonim si pe care il port in suflet, prin lume,
cu ulitele si gardurile lui primitive, unele din tarusi de salcam,
altele, din maracini taiati,
primavara, inainte de inmugurire,
cu vartelnite si obiceiuri stravechi, cu norii si stelele de pe cer
- aceste fete alergad in pielea goala cu un miel negru in brate -
si cantecele cantate pe la petreceri sau la nunti
intre care si acesta
,,Foaie verde mar mustos, / Fa-ma, Doamne, cum am fost ”,
pe care-l stiu, inca de cand eram mic,
de la fratele mamei, cantaret la biserica.
Era pe cand ma tundeam
cu breton si vedeam, adesea, o marama de inger,
in noptile geroase ale iernii, arzand, in flacari austere, pe la ferestre.


4. Tin minte tufisurile de maracini
unde bocitoarele isi faceau, in noptile de doliu, culcusurile,
acele femei in straie cernite si parul
la fel de alb ca firele din coada unei iepe balane,
uriasul gorun din apropierea garlei pentru gaste si rate
nelipsita strachina cu muraturi acri la cina,
combinatia de stiri si muzica populara de la aparatul de radio cu lampi,
in diminetile de iarna, inainte sa se lumineze,
orarul de trezire al pasarilor respectat, cum se spune, la secunda :
,, macaleandrul – la patru si patru minute,
la patru si treizeci canta cucul, iar la patru si zece – privighetoarea,
dupa ora Europei Centrale ”
si abia la sase fara cinci – mierlele si carsteiul,
apa din beciuri la topirea zapezilor, in martie, cand se intorc
din departari si, totodata, din trecut, cocorii si berzele,
umbra tapului pe un perete, in lumina lunii, capcanele pentru vulpi
si dihori,
groparul, juganitorul de tauri si de cai
si moasa a carei indatorire
cuprindea si apararea pruncilor de ancestrala frica de Irod.


Tin minte atat de frumoasa zbenguiala a fulgilor de zapada,
cand incepea intaia ninsoare a anului,
si chinurile prin care treceam uneori,
incercand sa-mi scot, cu un ac de cusut, un varf de maracine din talpa,
si norii de praf cand era maturata curtea, la cinci dimineata,
si macanitul si cotcodacitul – de fapturi revoltate – ale orataniilor,
si guitatul purceilor, in asteptarea laturilor calde,
si zbaterea curelei de transmisie a masinii de treierat
,, si mecanicul cu sapca patata de ulei
si plin de funingine
ochind cu coada ochiului sanii si mijlocul si soldul muierilor ,,
si nechezatul cailor, in diminetile – asimetrice – ale toamnei
cu pasari de noapte zabovind pana tarziu printre ramurile nucilor,
si pantofii albi ai tinerei invatatoare
gazduita in camera de pastrare – si care s-a straduit o iarna intreaga
sa ma dezvete de obiceiul de a rontai turturii de gheata
de la stresinile casei.
Insasi luna era pe atunci o fata care locuia cu noi,
in acelasi catun,
in aceeasi batatura, in aceeasi casa
si, totodata, si in magica lume din adancul fantanilor.



5. Se vad, printre salcii, cand privesc inapoi
aceleasi nimfe goale – intelegeti ? goale ! - din anii cand eram copil
si ma scaldam in apa dulce, printre mrene, a raului,
un rau ce nu seca niciodata, si printre rosioare,
si dealurile semanate din mosi-stamosi cu secara,
si gospodinele cu tineretea pierduta prea devreme
foindu-se, seara de seara, imbujorate, pe langa plitele de fier ale sobelor,
si caciulile de oaie barsana - roase de sudoare pe de margine –
ale barbatilor incalzindu-se cu o dusca de rachiu rece
inainte de a pleca, in frigul diminetilor de noiembrie,
sa aduca din padure o caruta de lemne.
Se vede, la fel ca intr-o galeata cu apa limpede, trecutul
care este si el, la urma urmelor, tot un astazi,
numai ca, pusi unul langa altul, cei doi astazi
seamana, din pacate, cu o pereche de manusi desperecheate.


Se vad batranele femei crescandu-si nepotii rasariti ca buretii
dupa ploaie
si pe care-i invata sa adune vreascuri de foc
si cum sa se apere de pleava batuta de vant, la vanturarea graului,
iar printre ele si bunica atat de sfatoasa si de grijuluie :
,, daca te tai cu o secure,
ungi o carpa de in cu untura si o legi de taisul securii
cu care te-ai taiat, dar s-o tii cu taisul in sus
si, pe masura ce grasimea de pe secure se usuca, se vindeca si rana ,,
Se vad coroanele de flori atarnate ca niste colaci de salvare
la gatul crucilor noi din cimitir si se aude rapaitul ciocanitorilor
prin livezi – aceste pasari vopsite, fovist, in alb si rosu si negru
si care intruchipeaza insesi amintirile mele din copilarie.

6. Intaiul carnaval – cel de Lasata Secului – din viata mea.
Aveam doar cativa ani, inca nu eram la scoala,
iar mama purta o masca de dropie. Nu mai erau ale ei
nici mersul si nici miscarile capului,
ci, intru totul, ale celeilalte.
Si dorinta – greu stapanita – de-a incerca s-o ridic in brate,
spre a vedea daca nu are cumva si greutatea unei dropii.
N-am indraznit, la gandul ca mama – tradata, in sfarsit,
de ciocul acela scurt – era, de fapt, o dropie travestita in femeie.
Nu mai erau ale ei nici mersul si nici miscarile capului,
in timp ce lungii cercei, niste cercei cat o limba de caine
de lungi, ii dadeau un aer - as zice eu, acuma - de idol arhaic.


7. Acolo, in acel catun
unde fiecare cioban este un brad verde
sub care se odihnesc, la umbra, cateva oi, in timpul amiezei,
si unde cainii latra fara sa vrea sa spuna nimic mai mult,
unde toti liliecii sunt proveniti din soareci
care au mancat firimituri de anafura in altarul bisericii,
unde Rusalcele se harjonesc, in lumina lunii, si rad din nimic,
intr-o ciudata hora, prin poienile verzi ale dealurilor,
unde pruncii sunt facuti mai intai, ritualic,
din aluat pentru cozonaci,
si unde caii isi ascund necontenita pornire spre aventura
sub masca unei false timiditati vesperale,
acolo, in acel catun, m-am pierdut azi-noapte, din nou,
in bratele fierbinti le tuturor femeilor,
in felul unei albine in adancul unui potir
alcatuit din nenumarate petale albastre .

8. O singura data
am fost de fata la curatarea unei fantani. Eram copil.
O oala noua, smaltuita, si o suveiche,
o minge grea, plina cu apa, si un sirag de margele,
un ceas de mana, un craniu de cocos,
cu o cheie ruginita in cioc, si o caruta de noroi,
iata ce se scoate, de obicei, dintr-o fantana de lemn
sau din tuburi largi de beton,
din tinuturile mele natale. Eram copil,
iar la sfarsit, cand a iesit la lumina,
cel ce lucrase in adancul ei avea parul aurit.


9. Tin minte totul : gaurile de prigorii din rapa nisipoasa
de la Cioaca Rosie
si sculele din magazia de scule
- rindeaua, burghiurile, menghina, tesla, coltarul –
si masina pe rulmenti in care invarteam fagurii cu miere de salcam,
si bataliile, vara, pe miristi, in coarne, ale berbecilor,
pana cand aparea, in cele din urma, corbul
cu o picaura de apa vie in plisc si alta, dimpotriva, moarta,
totul, absolut totul, de la cutia scorojita a patefonului
si care semana cu o enorma bucata de zahar cubic
vopsita in negru,
la palonul cu guler din blana de veverita al mamei.
Iesi din momant, batranule potcovar
si potcoveste caii cu spinarea incinsa de soare si truda,
multi dintre ei sub 450 de kilograme
cat au, in medie, animalele de povara.
Iesi din mormant, tovarase secretar al Primariei
si elibereaza-mi un nou certificat de nastere
in care sa fiu cu douazeci de ani mai tanar.
Vino sa ne jucam din nou pe malul stirb al garlei, prietene
si fost coleg de scoala, ucis in copilarie de rotile unui camion.
Vino in bratele mele, pe genunchii mei, vino, inapoi,
cat mai pot sa te primesc
in viata mea reala, copilarie.
Stiu, stiu, multa vreme, dupa ce nu mai suntem copii,
mainile noastre continua sa se joace.



10. Un taur inaintand ca un tanc
spre juninca aflata la intaiul ei rut.
Si amazoanele de saptispe ani, in sandale de rachita
si decheiate la piept, dand frau liber cailor
sa alerge prin fanete, intr-un glop afanat.
Si ratul porcesc al mastilor de pe fetele celor veniti
sa stropeasca, in timpul infloririi, pomii din livada,
incat pareau niste fapturi din iad, in oglinda mintii mele
de copil speriat de absurda intamplare a mortii.
Odata, curios din fire, m-am inhaitat cu pestisorii din rau,
o zi intreaga de vara am avut si eu bronhii
si aripioare si solzi de argint.

Tin minte totul, absolut totul, iar printre amintirile
de neuitat se afla si aceasta : un sobor de femei, pe la porti,
cand ingrozitor de marunte – si de nerecunoscut –
cand monstruos de mari, intre flacarile palpaitoare
- sus, jos, sus, jos - si din ce in ce mai nervoase
ale tortelor de smoala si zdrente,
intr-o noapte intunecoasa de primavara.


11. Iata cum este scoasa moartea din satul nostru
in anul cand sunt prea multe inmormantari.
Se face o femeie din paie in marime naturala
si, incoronata cu o tichie rosie, este purtata intr-o caruta
intre doi oameni inarmati cu niste pusti de lemn
vopsite in culori tipatoare. O mare multime
urmeaza carul spre locul unde va fi judecata
si unde este inlantuita de un stalp, iar fetele si baietii,
legati la ochi, incearca s-o strapunga, de la zece pasi,
cu seceri si cutitele de injungiat porci.
In cele din urma, este aruncata in apa
sau, dimpotriva, in flacarile unui foc din crengi de salcam,
dupa cum hotarasc cei doi judecatori : un copil cu masca de urs
si o vaduva batrana dechizata in mireasa.




12. E-tat de placut
sa stai singur, pana tarziu, in linistea din oborul
casei parintesti
numarand cometele care apar doar o singura clipa
si avioanele plutind printre stele,
in vreme ce vitele par a se intelege din ochi, in toiul noptii,
cu cineva care vorbeste cu ele, din golul
in care privesc fascinate, greu de spus cu cine,
poate chiar Maica Domnului sau Iisus
venit sa le povesteasca despre nasterea Sa
unde s-au aflat de fata toti zeii cei mari de pana la El,
prin intermediul dobitocelor din staul
boii caprele oile caii
a caror infatisare au imprumutat-o
de atatea ori, in lungul veacurilor, pe pamant.


12. Ce mai frumoasa si cea mai blanda intre toate vacile
din copilaria mea a fost Priana. Desigur, mama o iubea
pentru laptele ei gros si pentru ca sta cuminte la muls,
iar tata – pentru rosul placut al parului si petele albe,
unele mari cat un judet de pe harta atarnata la scoala, in cui,
si altele – dese, marunte, stelare.
Pentru mine, intrucat pastea oriunde, era si mai frumoasa -
si numai cei crescuti la oras nu stiu ce inseamna sa fii hartuit
de o vaca, in timpul verii, cand se ofileste iarba prin valcele
sau daca, in apropiere, se afla un lan de porumbi.
Cred ca Prianei ii era mila de mine si o bucura, fara indoiala,
faptul ca intelesesem tacuta si fireasca ei duiosie materna.
Poate ca, in intelepciunea ei, ma infiase – o tainica infiere –
si, in consecinta, ma ocrotea ca si cum as fi fost unul
dintre viteii ei si, totodata, singurul pe care nu-l ducea nimeni
la targ – sau chiar la abator – imediat dupa intarcare.
Si cea de a doua mama a mea – daca imi este ingaduita
aceasta licenta – fata, de fiecare data, iarna, cand este, intr-adevar,
nevoie de lapte, si am fost de fata, in anii aceia,
la toate fatarile ei. O mangaiam pe frunte, ii stergeam lacrimile
cu maneca hainei
si ii numaram, unul cate unul, cercurile
din ce in ce mai adanci ale coarnelor :
niste coarne menite sa-i confere distinctie, solemnitate si – as zice -
un aer de doamna care impune, in mod natural, admiratie si respect.


13. S-au dus pe apa sambetei la vale
indepartatele vremuri cand ingerii aveau gija de oameni.
Se arata un nor alb, la vremea secerisului,
si, pe nor, un inger care avea pe cap o cununa de aur,
iar in mana o secera ascutita
si un alt inger striga cu glas tare celui ce sedea pe nor :
“Pune secera si secera pentru ca a venit ceasul sa seceri
si secerisul pamantului este copt”. Si cel ce sedea pe nor
isi arunca secera pe pamant si cand se trezeau oamenii
a doua zi, in zori, pamantul era secerat. “Pune cosorul tau
cel ascutit si culege strugurii viei pamantului,
caci strugurii ei sunt copti”…si ingerul arunca,
de acolo de sus, cosorul pe pamant si tot el calca in picioare
strugurii din adancile teascuri,
iar cand se trezeau peste cateva zile oamenii
vinul era deja bun de baut. Indepartatele vremuri
cind ingerii nu se indurau sa ne vada trudind – barbati,
femei si copii – de la rasaritul soarelui pana la scapatat
si de la inceputul anului pana toamna, tirziu,
la ceasul cand se ascund in subconstienul apelor pestii
si se aude suspinand din rarunchi o nevazuta secure
deasupra gatului - de fata – al fiecarei frunze.




14. Un vis si un cosmar, deopotriva. Se facea ca ma aflu
intr-o luntre, pe-o apa,
iar in adancul acelei ape ca de clestar – o apa ireal de adanca
si de limpede –
se vedea o stranie asezare : un sat gol, fara vite si caini.
Un sat fara copii, fara femei, fara babe
si oratanii. O asezare pur si simplu moarta.
In dreptul unui crap fumuriu se inalta acoperisul
cu sapte fete al casei parintesti.
Unde inotau un somn burduhanos si o rosioara
miscand evlavios intr-o parte si–n alta din cozi
era biserica - vegheata de cativa pini fara sot - ,
iar la o suta de metri, sub un salau hraparet
incercand sa interogheze niste pestisori speriati :
vechea turla a clopotnitei de la intrarea in cimitir.
Un vis in care firele rosii
ale implinirii unei uitate dorinte din copilarie
- aceea de a ma roti, asemenea unui erete, la amiaza,
peste acoperisurile patulelor inchiriate de soareci
si ale caselor cu usile deschise la perete –
se impleteau cu cele negre, muiate parca in smoala,
asa cum sunt incurcatele ite si mreje
ale oricarui cosmar. Se facea ca ma aflu intr-o luntre –
si nici un muget, nici o chemare sau cel putin
un scartait nervos de fantana, pe doua sau mai multe voci,
in semn de protest impotriva unui asemenea vis :
un vis si un cosmar deopotriva.
La o suta de metri, sub un salau hraparet,
se afla clopotnita de la intrarea in cimitir.

Deasupra carciumii sclipea o platica argintie.



16. Poemul acesta este inchinat, in primul rand,
catunului in care m-am nascut si am crescut : o alveola
din care mi-am luat, intr-o clipa nefasta, zborul
si unde clopotnita este, mai departe, refugiul nocturn
al sufletelor travestite, pana in zori, in vrabii si porumbei.
Un poem purtat atata vreme in gand
si in sufletul meu de oaie ratacita
si care trebuie sa pasca printre garduri de sarma ghimpata
si sub un alt cer decat acela in care, copil fiind,
as fi voit sa fac o taietura cu briceagul
doar atat cat sa-mi scot, in partea cealalta, capul.
Un alt cer, asadar, strain si neutru. Un cer sub care,
noapte de noapte si zi dupa zi, ma simt o pietricica
lipsita de sens, in lumina craniului – de pasare bolnava -
inclinat intr-o parte al luminii.
Un poem zamislit si nu facut.
Un poem ca un suvoi ce vuieste, primavara, intr-o vale ingusta.
O scriere pe a carei durata m-am simtit chemat inapoi
de alunii si frasinii de argint ramasi in extaz ai memoriei.
O incercare – absolut necesara – de a ma vindeca, scriind,
de repetatul cosmar
in care se face ca ma aflu intr-o casa straina
si mancarea, rece, pe masa,
iar langa mancarea de pe masa, un colac de pamant.



17. Inchin acest poem stravechii lumi a catunelor,
o lume aflata in surpare, asemnea fantanilor parasite,
acele fantani de care se apropie cate-o umbra,
in noptile fara luna - o umbra de femeie ? o umbra
de vrajitoare ? o umbra de fata ? - si azvarle ceva, grabita,
in intunericul lor. Se apleaca peste ghizdul de lemn
si arunca ceva – o pisica moarta ? un prunc ? o papusa de paie
cu o broasca vie in pantec ? – si pleaca.

Un poem zamislit si nu facut.
Un poem ca un suvoi ce vuieste, primavara, intr-o vale ingusta.


Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Lumini din departari pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate



Copyright 2021 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani