Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Marcel Gafton
(1925 - 1987)

2 Poezii

Poezia de azi

Glas in paradis
de Lucian Blaga
Vino sa sedem subt pom.
Deasupra-i inca veac ceresc.
in vantul adevarului,
in marea umbr-a marului,

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

Cautare avansata



































Mircea Cartarescu biografie completa

Poezii Balade



Mircea Cartarescu
   
  poetul Mircea Cartarescu  
   
Nastere: 1 iunie 1956, Bucuresti
Deces:

S-a nascut in Bucuresti la 1 iunie 1956. A absolvit liceul in Capitala, de asemenea Facultatea de Limba si Literatura Romana din cadrul Universitatii bucurestene, in 1980.

Debuteaza publicistic in 1978 in "Romania literara, iar editorial in 1980, la Editura Cartea Romaneasca, cu volumulFaruri, vitrine, fotografii, care va fi distins cu Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor.

Dupa absolvirea facultatii este profesor la Scoala Generala nr. 41 din Bucuresti. intre 1989-1990 este functionar la Uniunea Scriitorilor si redactor la revista " Caiete critice . Din 1990 este asistent la Facultatea de Litere din Bucuresti. Colaboreaza intens la multe reviste literare din tara, se manifesta deopotriva in poezie, proza si eseistica, este prezent peste hotare prin numeroase traduceri in volume integrale, in antologii sau in reviste de prestigiu.




Recunoasterea valorii creatiei sale se concretizeaza si prin numeroase distinctii: Premiul revistei "Flacara pe 1990, Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1990, Premiul Academiei Romane in acelasi an, Premiul pentru cea mai buna carte straina publicata in Franta, 1992 (Le reve, aparta in Editura Climats, Paris), Premiul Uniunii Latine in 1993 etc.

" Totul ar putea fi nu numai titlul unui volum al poetului, ci si cuvantul sintetizator al indreptatitei aspiratii scriitoricesti a lui Mircea Cartarescu. S-a remarcat de catre critica literara ca in peisajul liricii actuale "de la Nichita Stanescu, nici un poet nu este mai modern in limbaj decat el, ca "imaginatia lexicala este "nesfarsita, ca "sub apa si focul cuvintelor, se ascunde ochiul vizionar, in care se formeaza imaginile altei realitati decat aceea comuna (Nicolae Manolescu). Poetul insusi, intr-un articol programatic, viza o alta componenta a "totalului, aceea de coborare in real, in existenta individuala, nefetisizata: "Ce simt, ce gandesc in imprejurarile obisnuite ale vietii mele de om obisnuit formeaza continutul poeziei, care devine preponderent ca importanta fata de forma. Personajul sunt eu, fara masca, mizand nu pe valurile stilistice, ci pe ce este cu adevarat interesant (daca este ceva) in personalitatea mea. Din acest spirit programatic poezia se naste (sau renaste) proaspata, ingenua, deschisa, comunicativa, doar cu o falsa senzatie de facilitate.
Aceasta impresie de totalitate are, in noutatea viziunii poetice, fundamente trainice - poetul este un temeinic cunoscator al liricii romanesti si universale -asupra carora nu actioneaza, cum s-ar parea, spiritul demolator, ci o vocatie a reconstructiei. Marile teme nu ii sunt straine lui Mircea Cartarescu, ci ele sunt reluate dintr-o alta perspectiva lirica. Aceasta este data de sensibilitatea la real, devenit, dupa cum poetul insusi exprima, factor referential. Mircea Cartarescu redescopera, constata criticul literar Eugen Simian, ,frumosul contingent, lumea concretului, rezervele inepuizabile de lirism ale cotidianului. Realul patrunde impetuos tn poezie, oferindu-i posibilitatea schimbarii registrului liric. "Ca poet postavangardist- sublinia criticul literar Marin Mincu-, Mircea Cartarescu vrea sa schimbe modul de a simti poezia; tonalitatea grava, solemna, este abandonata in favoarea colocvialitatii cotidiene. () Realul (textual si existential) ia locul imaginarului si metaforicului (simbolicului).

Din acest program rezulta si registrul liric dezvoltand colocvialul si parodicul intr-o mixtura originala de semne dezgropate din toate stilurile functionale; el este, cum au observat toti interpretii poeziei sale si cum se exprima criticul literar Eugen Simion, "neintrecut in a inventa un limbaj cu vocabule vechi si cuvinte noi, luate din vorbirea strazii sau din cartile de chimie, anatomie, electronica Lumea concretului, a realului, presupune, pentru trecerea ei in text poetic, un ochi limpede si voit inocent care transforma totul in spectacol. Viziunea, apropiata de unii critici literari de aceea a lui Leonid Dimov, se dezvaluie astfel in toata amploarea ei, cuprinzand in aceasta "mitologie a cotidianului deopotriva "kitschul, derizoriul, apoeticul in viziuni, uneori, burlesti, in desene de cele mai multe ori baroc-onirice (Eugen Simion). Gratie miraculosului sau joc lexical poetul ne obliga sa redescoperim realul.

Revenind la "total ca sinteza a spiritului creator cartarescian, am putea considera o (deocamdata) ultima expresie a acesteia volumul Levantul. Resurectie a unei poezii etichetate de mult ca desueta, dovada a unei excelente stapaniri a temelor, motivelor si mode(le)lor lirice, de la aubada medievala la modelul intertextual, levitand (o modalitate de viziune fundamentala la poet) deasupra unor - multe- secole de poezie, cu nonsalanta si patrundere, poetul ne ofera "nu doar o reluare simpla si improspatata a unui gen (epopeea, n.n.), dar o inventie extraordinara in masura in care adevaratul ei subiect este istoria insasi a poeziei romanesti (Nicolae Manolescu).
Considerat de critica literara ca lider al noii generatii poetice, Mircea Cartarescu isi continua- credem noi- reconstructia (vechile temelii nu sunt negate, ci reasezate) poeziei, in aspiratia sa catre "total.

Doua sunt obiectivele discursului cartarescian; pe de o parte, acesta incearca sa-si adjudece si alte teritorii ale vocabularului (neologisme de ultima ora, termeni tehnici, argotisme etc.) ca material lingvistic apt de a intra in poezie (in acest sens comparatia cu poetica de cuvinte a lui Arghezi devine orientativa), iar, pe de alta parte, poetul e preocupat sa interogheze altfel latura afectiva (amoroasa) a discursului, adica este interesat sa cerceteze in ce masura componenta sentimentala mai participa la resuscitarea lirismului.
In ceea ce priveste primul aspect, a intrigat modul in care a fost receptat de catre critica; s-a spus, pe buna dreptate, ca aglomerarea lexicala singura nu poate fi asimilata poeziei. Lexicul poetic trebuie organizat insa, in functie de un minim principiu organizator (incandescenta modului interior ceruta de Ion Barbu poeziei argheziene). Credem ca in cazul de fata acest principiu ar putea sa fie parodicul, dar nu ca perspectiva existentiala, in primul rand, ca la Sorescu, ci, mai ales, ca perspectiva scripturala (existentialul este asumat si el, dar la gradul doi). intr-o viziune ludica, totul a mai fost spus, totul a mai fost scris, totul a mai fost facut; la originea lumii (care reprezinta concomitent viata ca text si textul ca viata) se afla o alchimie parodica, si tocmai in aceasta perspectiva interstitiala se situeaza Cartarescu, care se mira si el ca este considerat poet, asistand implicat si amuzat la metamorfozele parodice ale realului, metamorfoze care existau deja in forme gata scrise, el nefacand altceva decat sa le inregistreze. Starea de existenta, ca structura parodica originara, este sentimentul; avand intuitia, mai intai scripturala si in al doilea rand existentiala, a faptului acesta, dupa Nichita Stanescu, care debuteaza cu Sensul iubirii, Cartarescu scrie, in principal, poeme de amor.

Volume de versuri:

Faruri, vitrine, fotografii, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1980;
Aer cu diamante, volum colectiv, Bucuresti, Editura Litera, 1982;
Poeme de amor, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1983;
Totul, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1985;
Levantul, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1990.

Georgica a 1l-a a aparut in volumul Faruri, vitrine, fotografii, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1980.
Poema chiuvetei a aparut in volumul colectiv Aer cu diamante, Bucuresti, Editura Litera, 1982.
O seara la opera a aparut in volumul Poeme de amor. Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1983.

REFERINTE

"La Mircea Cartarescu ideea se pierde mereu, pentru a face loc imaginilor disparate unite de un suflu extraordinar. Pline de comparatii exacte si de comparatii nastrusnice, poemele te indeamna la rindul tau sa le cuprinzi intr-o comparatie. Ele, evident, deraiaza, dar e o deraiere de accelerat si nu de tren de marfa, acceleratele lui Mircea Cartarescu (in compartimente cite o pereche de indragostiti, dar si multi oameni care se privesc stingheriti, intrebindu-se ce cauta acolo) confunda cu un semafor cind luna, cind portjartierul femeii care traverseaza in fuga calea ferata, cind degetul unui zeu. Mircea Cartarescu nu e un reprezentant (nici al unei atitudini si nici al unei generatii), ci el insusi. Un poet care, cu prima sa carte, vine si ramine.
FLORIN MUGUR

Aprecieri critice

"Daca Bolintineanu ar fi avut acces la lumea de curatii geometrice, carora li se inchina Ion Barbu? Daca pe Eminescu l-ar fi miscat zbuciumul din sufletul unui Manoil? Daca lui Arghezi i-ar fi venit gustul sa rescrie el Jiganiadal Daca ar fi presimtit pasoptistii nostri ca se va ivi pe meleagurile romane un tiran fara pereche si porneau sa-l ia in tarbaca, asa cum Stiau ei, cu cantecele comice si monoloage autodemascatoare? Daca ar invia epopeea?
Toate acestea par doar ipoteze fanteziste pentru spiritul modern, convins ca dupa revolutiile poetice, a caror initiativa a avut-o, nu se mai poate scrie ca inainte. Osteneala degeaba, Philosophie a/s ob. Numai ca in arta fantezia va avea mereu ultimul cuvant. Iar Veihinger ramane oricand la moda. Ne-o dovedeste Mircea Cartarescu, compunand Levantul, formidabila reactivare de forte latente ale poeziei romanesti din cele mai vechi timpuri pana azi, adevarat manifest literar postmodern, in care vedem pe viu cum o intreaga experienta lirica e reluata cu uimitoare inventivitate si lucreaza ca sa dea un asemenea produs incantator. Sunt aici jocuri de oglinzi fascinante, mari aripi ale imaginatiei, batand nebuneste spre absolut, umor si infiorari spirituale profunde, altoiuri fecunde si inovatii temerare, candoare si savanterie. Ba poate chiar atata farmec incat sa impace cu poezia si pe cei care au renuntat sa o mai citeasca."
(Ovid S. Crohmalniceanu - Mircea Cartarescu, .Levantul", Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1990)

"Sa ne deprindem, mai intai, urechea cu «tonul» acestor Poeme de amor. Mircea Cartarescu pare sa scrie despre iubiri defuncte, evocate insa cu o bogatie, chiar luxurianta, de amanunte, care le fac prezente pe toti porii poeziei, si cu o exuberanta paradoxala, nici cu desavarsire serioasa, nici numai glumeata. Iubirea fiind la trecut, ea reinvie in prezentul poemului cu locurile, atmosfera, febra, fantasmele si vocabularul ei. Rareori un poet a fost mai exact si mai inventiv in detaliile care alcatuiesc decorul intamplarilor lui sentimentale. Realitatea cotidiana a orasului - a Bucurestiului modern - da buzna in poeme () Si apoi persoana iubitei: invocata, evocata, cainata, laudata, luata peste picior, idealizata, transfigurata, imaginata. () Acest superb joc cu toate posibilitatile sentimentului este si o punere la incercare a limbajului poeziei de dragoste. () Avem de-a face, mai curand, () cu o tentativa de mistificare decat cu sinceritatea unui iubit deceptionat de femeia-Dalila () Ce e amorul? Un prilej pentru Poemele de amor. Chiar daca biografismul este principial suspect in orice poezie moderna, in cazul de fata trebuie sa mergem mai departe: poemele de amor din aceasta a doua carte a lui Mircea Cartarescu reprezinta cea mai radicala si completa incercare de subversiune, din literatura noastra, a poeziei inteleasa ca expresie sau confesiune sentimentala. Termenii in care Poemele de amor trebuie discutate nu mai sunt aceia traditionali. ()

Mircea Cartarescu tinde spre o dubla subversiune: ironizarea poeticului si valorificarea lirica a prozaicului () Cititorul neprevenit ar putea crede ca Mircea Cartarescu abuzeaza de «proza», asa cum abuzase de parodierea «poeticului». In realitate, cu un talent iesit din comun, autorul Poemelor de amor exploateaza riguros ambele atitudini fata de poezie, deopotriva de moderne. Invazia banalului, cotidianului, falsei trivialitati este controlata cu mare atentie si raspunde unui scop estetic limpede. Triviala in poezie nu este decat lipsa ideii."
(Nicolae Manolescu - Literatura romana postbelica,"Lista lui Manolescu", Editura Aula, Brasov, 2001)

"Tot ce postmodernismul a putut da mai coerent si mai bine articulat in poezie, la noi, aflam in lirica lui Mircea Cartarescu. Versurile acestuia contin, deopotriva, si o viziune asupra existentei, dar si una asupra literaturii; si o imagine asupra creatiei, dar si una asupra sensibilitatii. Simultaneitatea registrelor este desavarsita si, oricat am incerca sa izolam un palier sau altul din arhitectura aceasta aproape halucinanta, detaliul va rasfrange intreg ansamblul. Poemul se reface, febril, ca o amoeba, intrucat in fiecare fragment somnoleaza chiar fiinta lui tentaculara. Cu aceasta descriere a mecanismului interior pe care se bizuie poemul, am sugerat, de fapt, si viziunea holografica a lumii: sub aparenta osmozei, care e o iluzie pur retorica, totalitatea se afla intr-o ebulitie fantasta, cu rasuciri bruste ale planurilor, cu glisari subtile si perspective anamorfotice. Polimorfismul reprezentarilor e cea mai elocventa proba a disponibilitatii imaginative. Proteismul, care e, in egala masura, al discursului liric si al universului inchipuit, poate fi considerat principiul esential al poeticii cartaresciene. Ochiul autorului e avid, infrigurat, vede enorm si aduna in pagina infinitatea fragmentelor percepute, care se misca enigmatic, hiperbolic ori microscopic, precum intr-o plasma. Impresia de harababura ontologica, de aglomerare fastuoasa sugereaza si un mod al imaginatiei: voind sa fie realist in observatie, poetul e un fantezist in reprezentare. Precizia, minutia hiperrealista cu aparenta de descriere pozitivista imping detaliile spre incertitudine, spre explozia convulsiva. Imaginea finala e de perceptie deliranta, de misterium tremens. Observatia si descrierea voit neselective sunt forme de recuperare a omogenitatii prin cumul, prin aglutinare fabuloasa. Viziunea e stilul."
(Radu C. Teposu - Istoria tragica & grotesca a intunecatului deceniu literar noua, Editura Eminescu, Bucuresti, 1993) (CD.)


Citeste si:



Referate

Poeziile poetului



Biografia lui Mircea Cartarescu pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate



Copyright 2023 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani