| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Linistit si domestic de Victor Felea Din nou vine toamna a si venit incetosate sint geamurile dimineata Iar stratul de bruma straluceste Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
De profundis
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Mircea Ciobanu
|
|||
|
|
|||
| De trei ori, cand am vrut sa va cant, de trei ori glasul meu n-a deschis decat sterpe silabe. Sunet marunt langa sunet marunt, numarat si-mpartit, glasul meu de trei ori - serpi avari la vedere! - trecu pe sub numele vostru batran, pe sub sfintele voastre obarsii. E timpul, iata e timpul: rob varstei, sunt deopotriva cu voi, fie si numai prin vrerea de-a sta singur sub soarele greu de otravi al amurgului, singur, cu tampla zvacnind, la un miez de rascruce, in treacatul tuturor carelor. Cat de departe veniti - din deserturi, din grote cu fulgi de silitra, din leaganul apei, din preajma fantanilor, putreda, cat de departe veniti la soboarele voastre - voi, dezlegandu-va limba fierbinte de ugerul vacilor sacre, voi, coborand si pornind spre soboarele voastre la-ntaia-ngropare a frunzei. Eu v-am vazut mai demult, intr-o toamna, pornind spre o vale demult parasita, uitata de zei si de ape, eu v-am vazut lunecand intr-acolo ca negre si verzi si albastre siruri de ploaie: pe coastele vaii, siruri prelungi, sute de mii adunandu-va toate pe fundul aceleiasi vai parasite, siruri in gura cu clopote mici si cu fluiere, nemaisfarsite ostiri inchinate lui Aspis, eu v-am vazut mai demult, intr-o latura-ascunsa a lumii. Valea cu lanuri de pir se umplea de ostirile voastre asa cum se umple de clocot -cu toate pecetile secetei rupte - un loc de paragina. Aerul cald altadata, de-un veac neclintit intre maluri rotunde, aerul cald si statut s-a racit intr-o singura clipa. Frig sa adie-ncepuse din fundul palniei pline de ghemele voastre pana la gura. Negru, un sloi invechit am crezut ca se afla acolo, se dezgheta intr-o clipa si-apoi, inchegandu-se iarasi, valuri de frig si de frig arunca in vazduh. Un suier de mare rotire in loc se pornise; undele frigului largi izbucneau in vazduh, cercuri pulsau, inaltandu-se unul din altul, pana la cercul de margine-al vaii -cercul de sus dintr-o data-nvelit de racoarea si scaparul brumei; pe cand jos, pe cand jos auzeam solzii, multimile lor rasculate, freamatul lor de arama, de zinc si de frunza. Solzii picau vestejindu-se; zale de-arama, de zinc si de frunza picau si frunzarul de zale strat se facuse, amar, sub desimea voastra-nclestata. Ah, v-am vazut despuiati! Sange putin izvora sub taisele coltilor: sange putin si trei parti de racoare. Reci, prin canalele coltilor gusile pline zvarleau la rastimpuri otrava, scumpe otravuri, acizi indelung pregatiti in retorte, aspre lichide-adunate picur cu picur din grea tescuirea sfintelor pietre, roua devoratoare de calcar, seva de plumb, bruma de-amar hidrargir, ceata-nchegata din beznele verzi ale cuprului. Sange putin izvora sub taisele coltilor, sange putin si trei parti de racoare: sange, venin - si pe urma sudorile celei mai lungi agonii dintre cate stiam ca petrec inspre moarte fiinta. Da, de sudorile voastre frigul sporise. Prin porii deschisi, apele tari, lesioasele ape-ntetisera numarul undelor largi ale frigului -sange, venin si sudoare; amarul amestec de ape crestea, lac se facea, dar cu mult mai amar decat numele fierei. Un navod as fi vrut sa arunc in lacul de fiere, ah, un navod - si ce freamat sub volbura apei amare! O mie de roti se-nvarteau dedesubt, roti se-nvarteau dedesubt, inspumand suprafetele-amare, valuri de spuma, spornica spuma, noian miscator inaltandu-se viu si razbind peste marginea vaii. Pana la glezne stam insumi in spuma amara, soarele rece si el asfintea peste fosnetul spumei amare, frica mi-era sa n-adorm, pe cand umbra mea unduia pe deasupra noianelor, unul ca mine cum sta, pana la glezne si pana la brau, mai apoi, intre valuri tot mai domoale, valuri amare de spuma. Frica mi-era sa n-adorm si sa nu vad iar si iar cum se-ncheie povestea soboarelor voastre, cand, intr-o liniste mare,-am vazut cum se nalta din mijlocul albei intinderi si cum se alege, singura, verde si-azur, cu o mie de fete, piatra soboarelor, miezul compact al otravii, inima ei netezita, cu muchii si-o mie de fete. Frica mi-era sa n-adorm. Era noapte, singur pe-o margine rece de vale m-aflam; fosnetul spumelor da inapoi spre adancul acelei vai parasite - da, si-n adancul geros al acelei vai parasite-am privit si-am vazut un numar de teste turtite, un numar de oase rotunde mai mare decat numarul testelor, si-n mijlocul marelui numar de oase si teste -piatra soboarelor, miezul compact al otravii inima ei netezita, cu muchii si-o mie de fete. Stam singur, tanar eram si bolnav de ispita veciei, teama de somn ma-nvrajbise cu tihna si somnul, tot ce-ntalneam era dreapta vedenie, tot ce-atingeam ca sa fie al meu luneca printre degete risipitoare. Un navod as fi vrut sa intind pe deasupra tuturor celor vazute si-atinse, un navod, ca si-acolo, in Valea multimii lui Aspis, gol pe cand stam pe un mal si priveam cum movila marelui numar de oase si teste tine la mijloc, pulsand dintr-o mie de fete, piatra cu nume taios, ucigasa. Fiece fata a pietrei, stiam, inchidea intre sase laturi taioase oglinda in care, privindu-ma, pana la os ar fi spus despre mine, pana la maduva -eu: vinovatul de-a sti ce se afla-n oglinda cu sase laturi taioase, in aria fara-ndoielii, in nemaisfarsit de afunda cetatea uitarii de sine. Iata, e frig, ar fi vremea soboarelor voastre. Fii ai nisipului - nisipul incet se raceste, fii ai albastrelor maluri - ah, malul arunca din adancime miasme de frig, fii ai batranelor ape - batranele ape vin amortite-ntre diguri de la izvoare, si nu mai sunt tanar: sunt deopotriva cu voi fie si numai prin vrerea de-a sta singur, sub soarele greu de otravi al amurgului, singur, cu tampla zvacnind la un miez de rascruce in treacatul tuturor carelor, singur, demult ocolit de vedenii abia aducandu-mi aminte cand v-am vazut, in ce vale piatra soboarelor voastre-am lasat-o sa scapere. Astazi v-astept pe o margine stearpa de rapa - multi, fara numar, cu solzii mai albi ca zapada, grei si batrani, de prin umede, lenese campuri, fara vedere si surzi, de prin grote, limpezi asceti de prin dune si cranguri de laur. Stiu ca veniti, va aud inspre marginea rapii acesteia-n turme rasunatoare, dornici de moarte. Vantul a stat, o iernatica boare bate la marginea rapii, vazduhul senin se preschimba-n ninsoare si-mi cade pe crestet si-n palme. Unde sunt, strig, micile clopote? bunele fluiere, unde, cantandu-si la ora-nserarii cantecul, doar dintr-un singur, de lauda, sunet? Nu se aude crescand inspre marginea rapii decat zgomotul solzilor, marea lor limpede razmerita, trosnetul sloiului clar care este vazduhul deasupra pamantului viu. Si pamantul misuna alb, din aproape-n aproape, insusi pamantul si turma batranilor serpi atinandu-se-n urma Sugrumatorului mare de Saba. Unde sunt, strig, sarbatorile, sferele lor de cristal cantand si cantand peste tigle si turnuri, ce sunt azi undele straveziilor clopote, foaia de-argint a chimvalelor, tobele largi, asezate anume la porti sa cada ninsoarea deasupra pieilor bine intinse, sa cante zapada? Solii vestind despre nastere unde-au pierit7 Spun acum un cuvant despre moarte, cum il ingaim pe o margine stearpa de rapa, cum mi se-arata turma batranilor serpi - si e frig, si ninsoarea iarasi se-aude - si iarasi, mahnit si cu falcile stranse, cel mai batran dintre toti, mi se-arata Sugrumatorul de Saba. El se arunca intaiul in rapa, el mai intai, dintre miile lui de inele, si-apoi razvratitul Uraeus, neamul Atheris si neamul fierbintelui Naga, Naga de-arama si Naga cu ceafa de aur, Efa, pletoasa, Maura si fiicele ei naravite la pasari, Atrox si cetele lui ucigase, orbi cantaretii din sistru, fugarii de stepa, Halis, nascutul in purpura, sarpele zis Carbunarul, surdul Kamudi si celalalt surd, Epicrates, oaspete bun in scriptorii si-n case de jale, fiii Nehustei si fiii saharicei Lefa, magii Carintiei, iuti, dansatorii de Stiria, sotii plapandei, deprinsa cu iarba, Ophedry Vernalis, vipera carna si soatele ei levantine, da, dar naintea acestei multimi, dar mahnit si cu falcile stranse, dar mut mi se-arata Sugrumatorul de Saba; el se arunca intaiul in rapa, el mai intai, dintre miile lui de inele - si lanced ecoul caderii urca la mine abia, ca un semn de pe lumea cealalta. Doamne, multimea carunta-nchinata lui Aspis cade-n prapastie. Doamne, m-aplec si se-aude zvon de cadere - si zvonul ajunge la mine tarziu, si e frig, si ninsorile iar se-ntetira deasupra albelor unde de lut care misuna-ncoace, ah, care misuna pana la dunga prapastiei. Numai o vreme si numai cat o bataie de pleoapa a fost intuneric pe lume, numai o vreme auzul si panda-mi slujira de vaz si-ntelegere: bezna afara era si tot bezna in gura prapastiei -eu auzeam cum zvacnesc de pe margini lungi taratoare de mal, de nisip si de apa, reci mancatoare de scrum si tarana; ah, si pe cand le-auzeam din adancul prapastiei, chiar din adancul acelei prapastii intai o lumina de fosfor si-apoi ca de varuri fara-ndurare-ncepu sa se nalte pana la mine - da, si-n bataia luminii vazui cum de-a lungul caderii cresc de sub solzii-nteleptelor fiare, lor, purtatoarelor, cum am stiut alta data, de nouri si grindini, umede umbre de pene, inca din aer, umede umbre de pene si muguri de aripi inca din aerul aspru de-atata lumina. Sirul inelelor lor le-auzeam despicandu-se-n coaste, pielea spinarilor lor aurie se unduia, Ia vedere, deasupra unor pareri de vertebre. Numai caderea pe muchii, numai rasunetul carnii zdrobindu-se-n parti contenea preschimbarea oaselor reci de sub gusa in pliscuri pietroase, numai caderea-ntre coltii de silex, numai caderea de tot, asadar, contenea despuierea oarbelor fiare-nchinate lui Aspis. pana la vii, radacinile ghearei, pan-la taisul carenei. Sa n-adorm! am strigat, si de susurul lunecatoarelor turme de serpi adormeam, impietrit inaintea ispitei de-a ma tari lin si lin peste margine. Ah, dar in clipa celui din urma gand treaz am vazut din gramada de lesuri cum suie spre mine de-a lungul luminii, pulsand dintre lesuri, o pasare, Doamne, o pasare neagra zbatandu-se-n crudele piei ale nasterii ei. Aripi subtiri, despaturite din teci stravezii se zvantau la fiece grea sprijinire de aer, la fiece larga bataie spre mine - o pasare foarte batrana, astfel nascuta, batrana, cu oasele grele, cu crestetul gol, o pasare prevestitoare nu de zbor ci de frig si de vuiet de ape. Lauda acestei batrane fapturi! am strigat. Lauda nasterii ei pentru un singur ceas de plutire-n vazduh! - astfel gemeam adormind, adormind pe dunga prapastiei. Lauda purtatoarei de vesti, zburatoarei cu tipat de om care piere sub ape. |
|||
Pune poezia De profundis pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |