Dar eu stau in fereastra cum as sta in privirea
ta indescifrabila si iata tabloul in care-s pictata atarna deasupra unui vid suspendat.
As cobori in strada
sa-mi infund urechile cu zgomotul cotidian,
dar stau in fereastra
pana cand spatiul din preajma incepe sa gandeasca, sa ma
inventeze, sa ma iubeasca,
purtandu-ma dintr-o fictiune in alta,
ivindu-mi sub piele milioane de ochi magnetici,
pana cand
privirea in care de mult am devenit o natura moarta,
ma transfera intr-o alta galaxie.
|