Pana nu demult pe lume,
Existau Rostul, Timpul si Omul
Acum sunt doar freamat prin multime
Si peste toate guverneaza somnul
Dar e un soi de somn agitat
De care tot mai multa Lume e cuprinsa
Si nu mai stie de e zi sau a-noptat
Stand mai mereu cu Lumina stinsa.
Si nu-si da seama ca a adormit
Si zace asa de multa vreme
Caci pentru Om ceasul real s-a oprit
Si Realitatea i se scurge printre gene.
Realitatea insa nu cedeaza
Asteapta ca Omul, ochii sa-si intredeschida
Sa-i evapore intr-o clipa ceata deasa
Ce-i tine mintea adormita.
Dar Omul nici nu vrea s-o vada
Si nicidecum s-o mai auda
De teama ca ar putea s-o creada
Si i-ar invada Lumea lui absurda.
Pentru El lumea lui e reala
Si singura in care crede
Una in care realitatea e atat de pala,
Incat nici nu se mai vede.
Si respira usurat atunci cand dispare
Aceasta Realitate deranjanta
Pe langa lumea lui Incantatoare,
Lumea Reala i se pare enervanta.
Astfel ca Omul si "lumea lui cu soare",
Se contopesc intr-un acord mutual
Unul in care Mintea nu "apare"
Si astfel se creaza Spatiul Virtual. |