| Peste tatal meu trist cade umbra si tata coseste. in urma lui mama strange snopii cositi. Li se prelungeste umbra pe pajistea arsa.
 Ma priveste tata din urma si-l simt, dar nu-mi intorc spre el fata.
 O aud pe mama cum ma striga din urma,
 dar nu-mi intorc spre ea fata.
 
 O, fiu al omului, fiu al omului
 Nimic, nimic
 
 
 |