| Motan m-as fi dorit sa fiu cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
 cu gheare si mustete lungi,
 c-un ochi verzui si-un ochi caprui.
 
 La ora cand taras-grapis
 zapada noptii se aduna
 eu, cocotat pe-acoperis,
 sa urlu a pustiu la luna.
 
 Si-atuncea, sapte gospodine
 sa dea cu bolovani in mine
 si sa ma-njure surd, de Domnul,
 ca le-am stricat, urland, tot somnul.
 
 De sus, din varful saptamanii,
 sa le ranjesc urlat, scarbos:
 iubesc doar locul nu stapanii,
 precum fac cainii pentr-un os.
 
 Si iarasi sapte gospodine
 sa dea cu bolovani in mine,
 iar eu sa urlu, urlu-ntruna
 atat cat n-o apune luna.
 
 Motan m-as fi dorit sa fiu
 
 cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
 cu gheare si mustete lungi
 c-un ochi verzui si-un ochi caprui.
 
 Cand zorii ziua o deznoada
 sa ma tot duc, sa ma tot duc
 si tinicheaua prinsa-n coada
 s-o zdranganesc pe strazi, nauc.
 
 Jegos si obosit, apoi,
 cu matele in liturghie,
 sa ma adun, sa ma-ncovoi
 prin albiturile-n franghie.
 
 Ca-n fata unui sobolan
 spinarea sa mi-o fac colan
 sa scuip, sa scuip si-n urma iar
 hai-hui sa plec pe strazi, hoinar.
 
 Pisicile de prin vecini
 sa le gonesc pe la pricini,
 sa-mi fete fiecare-un pui
 c-un ochi verzui si-un ochi caprui.
 
 Iar cand o fi uitat sa mor
 la carciuma din mahala
 sorbita-n calea pumnilor
 posirca acra viu sa stea.
 
 "Hei viata, viata iesi din cort
 hai, pune-mi-te iar pe dant
 te uita zace colo-n sant
 motanul mort, motanul mort"
 
 |