| Dar sufletul si trupul? Adorm si imi las capul sa-mi atirne
 in lumea simultana,
 eliberind de greutatea capului meu
 aceasta lume
 si-ngreunind cu greutatea
 acestuia
 lumea simultana.
 Cum, nu?!
 Cum nu se poate, cum nu se pot in acelasi timp, in acelasi loc doua lucruri.
 Dar sufletul si trupul?
 Dar helful si helvolul?
 
 II
 
 Ah, da, eu locuiesc intr-un spatiu lipsit de generozitate.
 Locuiesc pe o sfera, pe o sfera, pe o sfera, pe o sfera.
 Dac-as fi locuit pe un patrat, pe un cub, ar mai fi fost
 o oarecare risipa dar eu locuiesc pe o sfera,
 pe o sfera, pe o sfera, pe o sfera.
 Totul este bazat pe economie.
 Maximum de continut, minimum de forma.
 
 
 Libertatea este o forma.
 Continutul este insasi existenta noastra.
 Totul e bazat pe economie; pamintul este o sfera, luna este o sfera, soarele este o sfera, stelele, sublime, sunt sfere.
 Locuiesc pe o sfera, pe o sfera.
 Pamintul are munti,
 luna circuri
 soarele pete,
 stelele raze
 dar numai pentru lumea aceasta,
 a mea,
 dintr-o iluzie a ei, de libertate.
 
 III
 
 Nu se poate copacul sa fie copac.
 Ar fi prea libera vederea vegetalului.
 Nu cred ca am doua miini si doua picioare.
 Ar fi prea libera vederea trupului.
 Totul e bazat pe economie.
 In lumea simultana, trupul meu
 se compune cu trupul meu
 si ramura se compune cu ramura
 si trecerea timpului
 cu trimbulinda timpului.
 
 in lumea suprasimultana
 trupul meu si cu trupul meu
 se compun cu trupul meu.
 Cu toate la un loc, simultan.
 Ca dintii care musca
 fibra numai dintr-o lume
 si se compun cu dintii care musca
 halci numai dintr-o lume
 care se lumineaza
 trimbulinda
 intr-o sfera, intr-o sfera, intr-o sfera.
 
 IV
 
 Totul e bazat pe economie.
 Nu pot sa cred ca frunza e verde si atit.
 In lumea simultana ea este ahov
 si-n cealalta lume simultana este sirip
 si-n cealalta lume este ep
 in cealalta up
 si-n toate celelalte este cum este
 ca sa se adune, cu toatele la un loc
 si sa nasca o sfera.
 
 V
 
 Trec strada.
 In lumea simultana se darima-un zid
 In lumea simultana, alta, tocmai se cucereste
 turnul de la
 Malta
 si-n cealalta lume simultana
 tocmai explodeaza o bomba.
 
 Si inca-n lumea cealalta
 a celeilalte,
 oceanul
 e linistit si fara vint,
 incit atuncea cind trec strada
 si calc cu talpa mea pe lucruri,
 in lumea simultana cealalta,
 ca si
 Iisus ma plimb pe ape.
 
 VI
 
 Dorm intr-un pat dintr-o mansarda,
 in lumea simultana patul meu
 e jumatate intr-un zid
 jumatate-ntr-un motor;
 si-n lumea cealalta, simultana, ploua,
 si napadesc de sub cearceaful meu ciuperci.
 In lumea aceasta este pace
 in lumea simultana e razboi
 in cealalta lume simultana este primavara
 si este trimbulind
 in cealalta lume simultana.
 
 VII
 
 A,
 E,
 sunet pentru gura compusa cu gura mea urmeaza.
 Si apoi complementarul lui
 A si apoi anti
 A
 
 ca sa facem sfera, sfera, sfera, sfera.
 VIII
 Ah, trupule, ah, copacule,
 ah, iarba cu verde, ah, iepure,
 compunindu-ne, imbucindu-ne
 roti dintate, asimetrice,
 gindule.
 Numai nelinistea imbucarilor noastre,
 maxilarul de sus al zeului de miine
 si maxilarul de jos al zeului de ieri
 mincind prada de azi
 
 IX
 
 Euclid, batrine si neomenescule,
 tu ai crezut intr-o lume singura,
 cu postulate neomenesti,
 Ai hranit omenirea
 cu un bun-simt al stelelor,
 crezindu-le singure.
 Ai nemurit dintele
 dar nu si muscatura.
 Cu adevaruri ale clipei ai vrut sa-i spui:
 opreste-te cind nimburi ale lumii simultane ne infloreau pe crestete.
 Oh,
 Euclid, nebunule, prea bunule, strabunule,
 
 nesabuitule, plecatule
 si pentru nimeni arata tu le,
 doar clantanirea dintelui pe dinte
 si sunetul scapat in sus,
 din sfera-fiu si cea parinte
 ramase-afara de nespus.
 Ramase-afara libera
 neeconomica,
 oribila.
 
 X
 
 Te cert,
 Euclid, batrine,
 asa cum
 Iov il certa odinioara pe
 Dumnezeu
 ce-l umpluse de bube; de boli,
 numai dintr-un pariu cu diavolul
 cu care se compunea ca sa faca o sfera.
 Te cert, batrine, nesabuitule, lipsitule de vocatie ce esti, libertate si cimp, eremitule, cerescule intre ceresti.
 Si pling pe mina ta muntoasa
 cu lacrimi lungi ca niste ciini de vinatoare
 spunindu-ti: sfera nu-i frumoasa!
 Dar sa existe sfere, oare?
 
 |