Elegia a zecea

Vezi toate poeziile poetului



Referate / Comentarii

Sunt
Sunt bolnav.
Ma doare o rana calcata-n copite de cai rugind.
Invizibilul organ, cel fara nume fiind neauzul, nevazul nemirosul, negustul, nepipaitul cel dintre ochi si timpan, cel dintre deget si limba, -cu seara mi-a disparut simultan.
Vine vederea, mai intai, apoi pauza, nu exista ochi pentru ce vine; vine mirosul, apoi liniste, nu exista nari pentru ce vine; apoi gustul, vibratia umeda, apoi iarasi lipsa, apoi timpanele pentru lenesele miscari de eclipsa; apoi pipaitul, mangaiatul, alunecare pe o ondula intinsa, iarna-nghetata-a miscarilor mereu cu suprafata ninsa.



Dar eu sunt bolnav.
Sunt bolnav de ceva intre auz si vedere, de un fel de ochi, un fel de ureche neinventata de ere.
Trupul ramura fara frunze, trupul cerbos rarindu-se-n spatiul liber dupa legile numai de os, neaparate mi-a lasat suave organele sferii intre vaz si auz, intre gust si miros intinzand ziduri ale tacerii.
Sunt bolnav de zid, de zid daramat de ochi-timpan, de papila-mirositoare.
M-au calcat aerian abstractele animale, fugind speriate de abstracti vanatori
speriati de o foame abstracta,
burtile lor tipand i-au starnit
dintr-o foame abstracta.
Si au trecut peste organul ne-nvesmantat
in carne si nervi, in timpan si retina
si la voia vidului cosmic lasat
si la voia divina.
Organ piezis, organ intins,
organ ascuns in idei, ca razele umile
in sfera, ca osul numit
calcaneu in calcaiul al lui
Achile
lovit de-o sageata mortala; organ
fluturat in afara
de trupul strict marmorean
si obisnuit doar sa moara.
Iata-ma, imbolnavit de-o rana
inchipuita intre
Steaua
Polara
si steaua
Canopus si steaua
Arcturus
si
Casiopeea din cerul de seara.
Mor de-o rana ce n-a incaput
in trupul meu apt pentru rani
cheltuite-n cuvinte, dand vama de raze
la vami.
Iata-ma, stau intins peste pietre si gem,
organele-s sfaramate, maestrul,
ah, e nebun caci el sufera
de-ntreg universul.
Ma doare ca marul e mar,
sunt bolnav de samburi si de pietre,
de patru roti, de ploaia marunta
de meteoriti, de corturi, de pete.
Organul numit iarba mi-a fost pascut de cai,
organul numit taur mi-a fost injunghiat
de fulgerul toreador si zigurat
pe care tu arena-l ai.
Organul
Nor mi s-a topit
in ploi torentiale, repezi,
si de organul
Iarna, intregindu-te,
mereu te lepezi.
Ma doare diavolul si verbul,
ma doare cuprul, aliorul,

ma doare cainele, si iepurele, cerbul,
copacul, scandura, decorul.
Centrul atomului ma doare,
si coasta cea care ma tine
indepartat prin limita trupeasca
de trupurile celelalte, si divine.
Sunt bolnav.
Ma doare o rana
pe care mi-o port pe tava
ca pe sfarsitul sfantului
Ioan
intr-un dans de apriga slava.
Nu sufar ceea ce nu se vede,
ceea ce nu se aude, nu se gusta,
ceea ce nu se miroase, ceea ce nu incape
in increierarea ingusta,
scheletica a insului meu,
pus
Ia vederile lumii cei simple,
nerabdand alte morti decat mortile
inventate de ea, sa se-ntample.
Sunt bolnav nu de cantece,
ci de ferestre sparte,
de numarul unu sunt bolnav,
ca nu se mai poate imparte
la doua tate, la doua sprancene,
la doua urechi, la doua calcaie,
la doua picioare in alergare
neputand sa ramaie.
Ca nu se poate imparte la doi ochi,
la doi ratacitori, la doi struguri,
la doi lei ragind, si la doi
martiri odihn'mdu-se pe ruguri.


Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Elegia a zecea pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate



Copyright 2022 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani