| Ne opream in fata fiecarei luciri, atingindu-ne timplele. Si cum te tineam cu bratul, linga inima, coama ta inelata-mi imbraca umarul cu o mantie fosnitoare.
 Ne priveam unul pe celalalt, deodata,
 ca pe-o harta a lumii.
 Rideam de-nfatisarea noastra, de faptul
 ca am doua miini.
 Le-ntindeam in aer, si tu
 credeai ca sunt doua spite de roata,
 in timp ce gindurile ni se fugareau
 pe o aeriana cimpie.
 Se chemau, se sarutau
 pe o aeriana cimpie.
 Uite, strigai, pe-aceste frunti omenesti se sprijina lumea ideilor, asa cum odinioara pamintul se sprijinea pe spinarile elefantilor indici!
 
 |