| Ei vin in sir, albi si verzi, rupti de lucruri, rezemindu-se doar
 in propria lor inima, si ea - zvirlindu-se
 si prabusindu-se-n sine, neclar.
 
 Liberi, suspendati, albi si verzi,
 vin tulburind aerul static.
 Ochii de noapte, intredeschisi, ii contempla apatic.
 Sa-i lasam.
 Sa le dam voie.
 Ei cresc unul din altul, norosi si lenti,
 si descresc sub ochii ficsi ce-i inconjoara
 sferic,
 si indiferenti.
 
 |