| Ea se arata ca un inghet miscator al durerii. Un sus spre sus incolacit, rupind in tacere dantura serii.
 De dupa negru, deschide absente absorbitoare taiate in cruce,
 de-o gura cu fildesi, si vorbitoare.
 Se trage din osul de idol cioplit al respirarii,
 pe cind adorm spre alunecarea intruna de cer, peste sternul enorm.
 Lam-lem, lam-lem
 al respirarii pe cind adorm
 Lam-lem, lam-lem
 al respirarii pe cind adorm.
 Ea are gura-n calciie.
 Ea se hraneste mergind pe muchia
 unde materia se schimba in gind.
 Ea vine spre mine, lam-lem.
 O aud urcind pe scari, in sus spre sus,
 lasind in urma nimic si nimeni si neintimplari.
 Ma calca pe fata;
 ne amestecam limbile intr-un sarut
 
 frint.
 Eu sunt mincarea unei fiinte.
 
 Sunt devorat.
 Ultimele
 le aud sfarimindu-i-se-n dinti
 cuvintele mele,
 ca niste oase ale fostilor parinti.
 
 |