Erai atit de copilaroasa,
incit aproape ti-era teama
sa privesti copacii si stelele, in ochi.
Dar nici de plecat nu plecai de
linga trunchiul copacului,
de sub stelele serii.
Si daca ma gindesc mai bine,
in aerul din jurul tau nu se petrecea nimic.
Oare tu te uitai prin el,
ca printr-un ochean?
Stelele serii, calatorind prin aerul proaspat
iti spuneau ceva aparte? Si numai tie?
Nu pot sa stiu nimic.
Eu te priveam ore~n sir,
pina cind privirile mele
dadeau frunze albastre,
pina cind vintul mi le smulgea,
ori cadeau ele singure, ingalbenite, la pamint.
Si-atunci abia, poate ca venea toamna
Dar daca ma gindesc mai bine,
nici de aceasta nu eram prea sigur.
|