Crepusculul se stinge, si-nserarea   Desfasura tacutele-i vedenii   Si-alunga, din gradina, orasenii   Cu spatele boltit ca resemnarea. 
 
O baba insa si-o umbrela veche   Raman pe-aceeasi banca la o masa,   Si pe-amandoua cu putere-apasa   Aspectul lor de vesnica pereche. 
 
Batrana, ca un lemn vechi de umbrela,   Sta tantose-n uscata-i nemiscare   Alaturi de umbrela ei ce pare   O batranica-n fusta de dantela. 
 
Si-atat e tot; tacerea serei cade   Sovaitor ca un final de cantec   Si, calda ca ispita unui pantec,   Schiteaza-n umbra versuri de balade. 
 |