Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Marin Mincu
(1944 - 2009)

9 Poezii

Poezia de azi

Cantec
de Marin Sorescu
Femeie cu sanii degeaba,
Ce frumos mergea treaba.
Cand nenascuti eram si tu si eu
Si ne imbratisam prin

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

Cautare avansata



































Ordinea prestabilita

Vezi toate poeziile poetului



Fiecare lucru din incapere e oranduit pentru a putea trece marea noapte,
oglinzile sunt sterse cu prosoape ude
si isi arata fetele lucioase avide de chipuri
Ele stau pe suporturile lor de lemn
ca niste ape nemiscate.
Suporturile lor de lemn le sustin trupurile in aerul incaperii,
le poarta prin incapere de la un colt la altul,
sufletul lemnului trosneste de ameteala,
se insurubeaza in fibrele lungi stoarse de apa si de viata
El se inchina oglinzii, se inchina geamului
si lustrului mobilelor,
sufletul oglinzii tremura de puritate
ca un cristal limpede de gheata
in intinderea arida a odaii,
oglinzile se pregatesc sa reziste apasarii intunericului,
vocilor ce le vor lovi fara crutare.
Scaunele stau drepte, lemnul lor vorbeste cu lemnul oglinzilor,
asteapta trupuri sa se rastoarne peste ele,
sa se intinda necunoscute, sa se lungeasca
comode peste spetezele lor negre
Culorile covorului tremura,
scaunele se ingroapa in covor nemiloase,
ca sub greutatea unor trupuri nevazute,
in cuiere hainele stau spanzurate
de cuiele de lemn incovoiate ca niste belciuge
Ele inchipuie coarnele unor berbeci nevazuti,
grele si pietroase, sprijinite de ziduri
si mai spanzura de ele palarii si umbrele inchise, sufocate
in porturi de panza tari ca niste aripi.
in bucatarie, pe polite sunt aranjate meticulos
vrafuri de farfurii curate cu marginile colorate,
linguri si furculite, cutite si alte lucruri
oranduite fara greseala,
sticle cu etichetele smulse, de marimi diferite
adapostind lichide colorate, arome tari
inchise in rafturi voluminoase ca niste explozivi,
ca niste soldati in posturi cu armele
lipite de corp.
Prin geamuri se zaresc oranduite perfect,

dupa marime, dupa ce adaposteste fiecare,
dupa gradul de uzura.
Astfel sticlele mai vechi, mai batrane,
mai ciobite, mai bombate sunt asezate cu grija
pe raftul de jos unde ochiul musafirului
poate greu sa patrunda.
Ele stau ca batranii ascunsi prin bucatarii,
sau intr-o camera mai mica si joasa din fundul curtii,



de unde cu greutate le poti vedea chipurile sterse
prin geamul mic, nespalat,
cu zambetul ros si scazut, cu dintii mancati.
Aceeasi soarta o au si sticlele vechi si batrane,
intrebatoare, goale sau aproape goale,
cu gatul spart, cu sticla roasa
si cu etichetele smulse demult.
Ele privesc cu egoism la celelalte surori
ale lor puse la loc de cinste pe rafturi, la vedere;
daca un cutit e asezat piezis,
un lucru grav se poate intampla,
o moarte neasteptata undeva pe lume,
sau va rugini, va rugini sub apasarea intunericului,
sub apasarea mortii ce pandeste
peste noapte fiecare lucru.
Asa ca ele stau bine oranduite, pregatite de somn
intr-o ordine ce aminteste
mortii de viata, tacerii de zgomot
Numai asa se poate opune disparitiei lor din lume,
ca un soldat in postul lui de veghe,
ca o sentinela ce nu doarme
sau numai se preface ca doarme.
Mesele sunt sterse cu grija si par mai intinse
acum cand sunt goale, acoperite cu musamale
sau cu fete de panza pregatite pentru o noua zi
Albul lor imaculat parca striga:
suntem pregatite pentru un nou pranz,
pentru o noua cina,
intinderile noastre vor sprijini coatele
celor ce se vor vinde sau celor ce se vor iubi;
orice s-ar intampla, noi suntem gata
pentru o noua durere
Lacrimile copilului s-au sters, chipul lui
Isus
abia se mai poate ghici pe fetele noastre,

dar in orice clipa invie in amintire;
noi sprijinim coatele ingandurate
ale blandului
Iuda la cina de maine seara,
la cina de poimaine, de raspoimaine seara
si stergem sarutul lui copilaresc
de pe chipul lui
Isus;
noi suntem gata de-un nou pranz, de o noua cina,
de aceea suntem curate, de aceea am aruncat
resturile ospatului cazute din gurile iudelor;
odaile sunt puse la punct, mai ales cele unde nu se doarme,
cele goale, cele ramase descuiate
si unde ar putea sa intre cineva peste noapte,
sa puna la cale un plan diabolic,
unde ar putea orice sa se intample
Acestea sunt odaile mortilor familiei,
care trebuie sa stea vesnic intr-o ordine perfecta,
cu mobilele bine aliniate,
cu scaunele si mesele sterse,
cu hainele celor disparuti curatate de pete.
Fiecare costum, fiecare pelerina
puse la locul lor pe cuiere in ordinea imbracarii,
deoarece mortii se schimba de doua trei ori pe noapte,
isi pun cand un costum usor de vara,
cu cravata deschisa,
cand un costum gros, peste care isi pun cate un palton
sau o scurta calduroasa;
cand sunt tristi isi pun palariile negre,
cu cordele late, pantofi de lac de un negru-inchis,
cravate, cand sunt veseli isi pun camasi albe,
descheiate la piept si ies in curte
cu capetele descoperite, cu parul in dezordine
si ca sa nu le fie frig incepand de la orele patru,
sobele ard butuci mari de stejar
si carbuni negri stralucitori,
ca spre miezul noptii sa pluteasca
in odaile goale o moleseala, o caldura dulce,
ca mortii sa se intinda pe paturi, pe scaune
lenesi, vii.
Cand o camera se raceste spre ziua, mortii
se aduna cu totii intr-o odaie
si se incalzesc la respiratiile lor scurte;
usile de la odaile reci sunt trantite puternic

si parca vorbe se aud undeva nedeslusite,
asa ca lucrurile sunt intr-o perfecta ordine.
Ele functioneaza "intr-un tempo echilibrat,
ele sunt pregatite mereu cu grija,
cu truda, pentru marea noapte,
pentru intunericul ce cade prin odai.
Ele se sprijina unele de altele
intr-o ierarhie prestabilita:
oglinzile de suporturile de lemn,
scaunele de dusumele, farfuriile, cutitele
si paharele de policioare,
policioarele de rafturi,
rafturile, mobilele, scaunele de dusumele
iar dusumelele de pamant
si asa se cufunda intr-o moarte aparenta,
intr-o noapte in care dorm sau se prefac ca dorm,
intr-o trezie vie, perpetua, multicolora -
peste fetele lor galopeaza un cal sfant,
alergand spre acolo unde nu se ajunge niciodata,
murind si nascandu-se din propria lui moarte,
ajungand ca fiecare lucru
sub copitele lui sa-si nasca moartea.


Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Ordinea prestabilita pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate



Copyright 2023 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani