De-ti potrivesti pe suf let un vis prea larg si greu,
Dorind sa-l urci cu tine sub cerul de amiaza,
El cade-n falduri strambe, impleticit de pas —
Ca un vesmant strain, te rusineaza.
Pe arcul lui Ulise zadarnic mana pui,
Nu vei curba vreodata uscata-i coasta dura,
Incremenita-n tolba sageata va dor mi —
Modest, alege-ti arcul pe masura.
Atunci prin zeci de tinte va zbarnai sonora,
Cu agerimi depline, sageata ta de fier,
Si-o vei putea intoarce oricand, cu semetie,
Spre nourii vrajmasi ce trec pe cer.
L-a induiosat o fr unza
Care zgribulea in ceata,
L-a mahnit o floare alba
Vestejita pe faneata,
L-a-ncantat un zbor de pasari,
Rotunjit pe-albastrul boltii —
Si-a privit cu tulburare
Cum isi scoate iarba coltii.
A simtit apoi iubirea
Cum deasupra lui inclina
Cupa plina-mbatatoare
De mireasma si lumina.
A crezut atunci ca stie
Tot ce pot af la poetii,
Cadentand usor si searbad
Bucuria grea a vietii.
Din naiv graunte, visul
S-a marit apoi — un munte,
El visa cu-alexandrinul
Timpurile sa le-nfr unte.
Isi vedea iubita-n veacuri
Pe dactile leganata.
Stravezie peste moarte.
Noua donna-angelicata.
Ea, materiala inca,
Grava-l asculta si trista —
Exigenta pentru versuri
In iubire nu exista.
Cand iubita nu e critic,
Dor u-n stihuri ti-l revarsa —
Nu te va mustra severa
Ca „de ce ti-i rima stearsa?“
Dimpotriva, de mandrie,
Dulce tresalta-va pieptu-i.
Va rosti magulitoare:
„Ce romantic si deste ptu-i!“
Nou recrut in cavalcada
Cu pegasi si muze blande,
Tinere, voios iti fluturi
Pletele de vant rasfrante.
Lupta trudnica incepe
Cu o fierbere enorma:
„Cum rimau inaintasii?“
„Ce e fond si ce e forma?“
Totusi rimele si ritmul
Prind cu greu vibrari de clopot,
Vorbele se cer in proza
Unde-ar luneca mai slobod.
Nu renunti; pe mana numeri
Siruri de silabe rare —
Versul insa parca striga
A obida si sfortare.
Marea suna-n piculina,
Lacul suna-a cangi si roti
Din intreaga-ti straduinta
Intelegi atat: nu poti!
Adolescenta, sora cu marile elanuri,
Adolescenta, sora cu marile greseli,
S-a scurs, lasand in ur ma bagaje desfacute
Si remuscari ce nu poti sa le-nseli.
Din ganduri razletite, din indoieli sumare,
Se tese cugetarea cu luciu strict egal.
Tu vezi ca-ntr-o oglinda, mai slab decat crezusesi
Nevrednic de-ncantatu-ti ideal.
Cand te-naltai spre slava era usor urcusul,
Pe aripi iluzorii crestea in larg ocol.
Acum, privindu-ti fata, te inspaimanti deodata
De saltul greu care-l incerci in gol.
Exista viata larga necadentata inca,
Ce-n viitor deschide fantastice feresti.
Complexa-i framantare, esenta ei — si lupta
N-o poti crea. Poti insa s-o traiesti.
Din resturi consumate incercari sterile
Alt vis sa-ti reinvie, asculta azi alt glas.
Intarziat sosi-vei in locurile unde
Esti asteptat in acest ultim ceas.
Nici pentru tineri viata nu-i nesfarsit de lunga —
Ea nu asteapta-n poarta intimului banchet.
De timpuriu gandeste sa faci ceva durabil,
Daca nu vrei sa putrezesti incet.
Ai vrut sa spui in versuri ce-nseamna duiosia,
Ce-nseamna zborul lacom spre lupta si spre tel.
N-ai reusit. Si totusi mai este inca vreme —
Poti spune-acestea toate si-n alt fel.
Cu buzele strivite-ntre ele de-ncordare,
Vei parasi altarul trecutei amagiri,
In fata satul umed isi suie-n ceata fumul,
Printre copacii toamnelor, subtiri.
In incaperea alba e-un univers marunt,
Plapande trupuri stranse in straie de aba,
Ochi in candori sfioase si cranii tunse scurt
Acestea toate in puterea ta.
Priviri si-abecedare catalizezi sever
Ca sa se nasca sarea invataturii, noua.
Afara ploua-n sila din cerul urias,
Racoare-mbelsugata,-afara ploua.
Sub crestetele tunse se plamadesc imagini
Ce-au sa se implineasca in anii care vin.
Mai stii — poeti de seama ii vei cunoaste maine,
Ti-s dragi. Nu esti invidios, putin?
