Rugul din Iasi

Cenusa pentru vreme-ndelungata
Ca sa insemne drumul dureros
Batut de-un catelus si-o biata fata.
Se vaieta stejarii romanesti —
Peste Dumbrava Rosie-i furtuna?
Se-nalta-n cer vapaile serpesti,
Bufniri de trunchiuri prabusite suna,
Si tremurand, si plans, de dupa nori
Se arata ingrozit un colt de luna.
Au navalit puhoaie de tatari?
Butoaie mari plesnesc cu detunare,
Butoaiele cu vinul de Cotnar,
Cu vinul cel inaltator si tare
Mahniti-va, toti cei ce-ati cunoscut
A vinului inalta desfatare!
Nu-i Stefan Voda cel ce-a ridicat,
Mari, focurile strajii peste creste;
Intregi Carpatii s-au invapaiat;
E-un groaznic cataclism ca de poveste,
Istoria superba-a unei tari
Este cuprinsa-n flacarile-aceste.
A ciocanit din pliscul sclipitor
Un cocostarc albastru peste vreme,
Vapaile-i tivesc grabitul zbor,
Sub el se zbate-o lume surd si geme,
Si dupa el pornesc tacuti si gravi
Toti vulturii din mucedele steme.

Alearga caprioarele-n vapai,
Ca niste umbre deznadajduite,
Se frang in scr um, Moldova, zimbrii tai,
Fug pasarile, falfaind grabite,
Si doinele se-neaca si se-opresc,
Si basmele se-ascund in rapi ferite.
Da iata-l, s-a infiripat in foc
Cozma Racoare-n dreapta cu hangeru l.
Ii zornaiesc pistoale la mijloc,
Privirea-i cenusie cum e fierul.
Calare se inalta-amenintand,
Si umbra lui acopera tot cer ul.
Priveste grav, cu ochii incruntati,
Acest simbol de tara-ntreaga arsa.
Voi cei ce-n jurul rugului dansati,
Simtiti cum groaza-n piept vi se revarsa!
Da, spaima fulgerarii urii lui
De-acum din voi nu va fi stearsa.
Nu, focul vostr u n-a fost doar simbol,
N-ati ars numai al cartilor tezaur,
Voi peste codrii ce fosnesc domol
Adus-ati al razboiului balaur,
Si au murit barbati, femei si pr unci,
Au ars in flacari mii de crengi de aur.
Nu sunt nicicand durerile uitate
Dar ranile se vindeca deplin.
Si azi, cand grele rani sunt vindecate,

Va mai inchin un blestem de venin!
Iar tarii ii inchin iubirea-n cantec,
Si celui ce-a cantat-o i-o inchin.