Schimbase el, Stanica, multe caciuli ocolite de muste, fie verzi cum sunt ele verzi, fie rosii cum sunt ele rosii, ca o albina sau ca doua albine, fie albastre, cum sunt ele, mustele, pe mal de apa si de lac.
Dar tocmai in ziua cand el. Stanica adica, isi varfuise pe cap o caciula de miel turcan, i s-a asezat si gospodarit acolo o musca.
O musca obraznica, stiutoare si sacaitoare - se intelege.
- Ca sa vina ca dinspre partea aia, isi inspecta greselile, prelungindu-le cu (puncte adica). Stanica
Musca zabovea pe caciula frumoasa.
El, Stanica, n-o alunga. - ii placea caciula.
- Sa fie si sa bata despre partea bolovanului de sare furat de pe prispa lui Ghica Tugulea-Uscarufc? (Acestui batran ii murise de curand nevasta si se spala singur si isi usca, singur, albiturile.)
- Nu, nu-oo, precis nu e de acolo, se apara Stanica de musca de pe caciula.
Altminteri mureau vitele lui Fruginoiu. (Se zicea atunci ca blestemul pentru sarea furata pica pc animalele care, lingand din ea, mor.) Si Stanica, destept, vanduse bolovanul de sare lui Fruginoiu, ca dinspre parte cinstita.
Musca tot pc caciula lui Stanica.
Si atunci aproape o lua la fuga.
Intalni in drum pe copilul Ionel, chiar in fata "Pravalioarei satesti". Zgarcit, dar istet. Stanica intra acolo cu copilul Ionel si cumpara o jumatate de cantitate de halva in palme, fara hartie, adica. Pe care Stanica i-a daruit-o toata copilului Ionel.
In ideea, in ideea lui Stanica, vreau sa zic, cum ca musca o sa traga la halva.
Dar musca a zabovit tot pe caciula lui Stanica. Ceea ce iarasi Stanica, rupt de suparare, a smuls o parte din halvaua copilului Ionel, s-a dus acasa, si-a pus caciula pe masa, a prins musca, a bagat-o sub un pahar si a inceput sa manance halvaua in fata ei, pana a omorat-o de pofta
|