Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Mircea Ivănescu
(1931 - 2011)

42 Poezii

Poezia de azi

Umbra
de Ion Barbu


Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

Cautare avansata



































Odihna

Vezi toate poeziile poetului



Danila
Lencioiu era unul dintre oamenii, destui de multi, care toata ziua au ce face.
intr-o duminica din toamna aceasta stateam pe zona soselei si asteptam un cunoscut.
Stateam si zobeam intre degete boabele negre de bozie, cand nea
Danila - ci mi-e vecin - iesi pe podisca a mica si ma chema sa vin pe la el ca are sa-mi spuic ceva.
Invitarea m-a cam mirat, ca-l stiam eu ca si duminicile, cat sunt ele de nelucratoare, ci se lua dupa una, dupa alta si nu avea clipa de repaus.
Asa ca m-am dus.
Omul isi arunca un brat peste umerii mei, intraram in curte, trecuram de un zarzar batran, care, cine stie de ce, inflorea a doua oara in fiecare toamna, si ajunseram in fata casei noi. nefatuita inca.
Aici omul isi sumese bratul si dupa umerii mei, imi spuse sa-l astept si intra inauntru.
Casa asta o ridicase nea
Danila cu cativa ani in urma.
El zicea ca a facut-o pentru baiat; dar baiatul.
Petre, era contabil la banca, la oras, se insurase acolo si nu erau nadejdi c-o sa se mai intoarca.
Oamenii spuneau c-o inaltase mai mult ca sa se afle in treaba - isi implinise gospodaria si fiindca nu-l lasa inima sa stea locului se apucase de casa asta.
Acum era nelocuita si omul tinea intr-o odaie o gramada de fasole nebatuta, o putina cu varza si un butoias cu tuica, in alta erau ingramaditi niste dovleci si doua putinele cu muraturi, iar intr-alta mai deletuita, tinea un patefon la care de sarbatori isi chema vecinii.

Dupa un timp, omul iesi din casa noua cu un scaunas cu picioare scurte, subsuoara, un cenac mare, de pamant, cu nuci si mere in mana stanga si cu o sticla cu tuica in dreapta.
Nu-mi zisese nimic si-mi facu semn sa ma iau dupa el.
Ne-am oprit in spatele unei capite de lucerna.
Vecinu-meu puse sticla pe iarba, infipse piciorusele scaunelului in pamant, puse pe el sticla si ccnacul si ne asezaram jos cu spinarile infundate in capita.
Scurseram cateva cesti si ci incepu sa-mi vorbeasca la intamplare de timp, de stransura din toamna asta
Vorba nu se lega, imi dadui seama ca omul are ceva pe suflet, dar nu se indura usor sa-l spuie.
Mai aruncaram cateva pareri anapoda, dupa care nea
Danila isi cutremura umerii, ca tinut de friguri, si incepu poticnit si parca incontrandu-se cu cineva:



-
Uite ce.
O sa-ti spui eu acu' dumitale niste lucruri care, sunt precis, o sa te mire.
Dumneata esti persoana cu carte, dupa ce ma asculti o bucata poti sa te ridici si sa-mi zici: "Ma nea
Danila, sau nea
Dane, cum iti vine mai bine, ai dat in mintea copiilor".
Si te ridici si pleci.
Nu e suparare.
Daca nu te mira ma asculti pana la urma.
Mai ia o ceasca.
Mai trecu o pauza, dupa care omul, tot smucit:
Buun!
Dumneata ii fi stiind ca eu toata ziua, cat e de marc, n-aveam astampar, eram ocupat.
Nu asa, nu c bine, s-o luam altfel.
Stii ca eu am intrat in cooperativa in urma alorlalti.
Nu e bine nici asa. s-o luam de la cap.
Care va sa zica eu n-aveam hodina, eram ocupat.
Si cu cuvantul asta ocupat
L-am auzit intaiasi data de la bietu' tata.
El seara, dupa ce mantuia treburile, se aseza la masa si incepea sa citeasca jurnalul.
Un jurnal de pe vremuri.
Atunci nu ti l-ar fi putut clinti nimeni.
Cand venea mama si-i spunea ca asa si asa, trebuia facut cutare, ii arunca peste umeri ca e ocupat.
Eu stateam sub toale in pat, jumatate adormit si ma uitam la tata cum citea jurnalul si tinea picioarele proptite pe o stinghie de sub masa.
Credeam atunci ca ocupat inseamna cand stai cu picioarele pe stinghie.
Minte de copil, ce vrei

Cum iti spusei, eu am stat in particular pana spre urma.
Am facut cinci ani de armata si razboi, cinci ani de scoala, sunt satul de program. "Nu intru sa stiu de bine ca" le spuneam alora care-mi bateau la poarta cu lamurirea.
Si stam asa.
Da' ce, aveam liniste?
Draci chiori!
Astia intratii care cum ma vedea ca: "Ma
Danila-n sus, ma
Danila -n jos, uite cum e-n colectiv, uite cum era in particular.
Fa doar o comparatie" Bine
Am intrat.
E!
Acu' vorba vorbii
De ce ti-e frica d-aia nu scapi. in cooperativa sunt bagat in brigada lui
Petrica
Balilea.
Stai, ca iar n-am luat-o bine.
Sa fie al dracului, cand te apuci de povesti, intamplarile vin parca din doua parti.
Asa
Dumneata stii ca
Mitus al lui
Ghica
Negut, tractoristul, si-a pus la tractor un fluierici luat de la vreo fabrica si suna din ceas in ceas sa auza lumea.
Cand l-am auzit intai, taman terminasem de cosit niste trifoi si m-apucasera dracii.
Credeam ca suna trenul sau vreo fabrica de la oras si la noi de cate ori s-aud astea fluierand, in noaptea sau in ziua ce vine, ploua.
Da' mai ia.
Ia si nuci sau mere.
Mai rasturnaram o ceasca, apoi omul potrivi intre masele o nuca, isi dadu un pumn sub falca si stranse zoburile in palma.
-
Va sa zica sunt dat la
Petrica
Balilea.
Asta, altfel, baiat bun, priceput, a facut o scoala la
Ramnic.
Ei, da' ce-l invata pe el necu-ratu-ntr-o zi
Ca dupa fiecare fluierat al lui
Mitus sa luam cate o recreatie de zece minute, ca vorbeste el cu
Mitus sa fluiere si dupa ce se ispravesc minutele astea.
Ca asa, daca ne hodinim, o sa avem spor mai mare.
Ailalti din echipa,
Odrisca,
Tuculete, al lui
Apostu,
Aristotel, au dat-o p-a lui
Balilea ca, gata, sa facem recreatie.
Mie atat mi-a trebuit. iti spusei dumitale: eu ca omul cu nevoi, toata ziua nu stiam ce e ragazul, ma luam dupa una, dupa alta.
Cum sa stai cand sunt atatea de facut?
Si ce ma mai oftica pe mine - programul.
Buun!
Va sa zica ma duc la
Balilea: ,.Ma neica, mie-mi dai o postata; vii cu mine si-mi arati: nea
Danila, d-aici pan-aici e postata dumitale.
Ti-o sapi sau faci ce c de facut si-ti vezi de casa.
Ti-ai ispravit norma".
Asa a si mers o vreme. imi lucram postata si ma duceam sa muncesc pamprcjurul casei.
Asta pana-ntr-o zi, acu' e anul.
Eram la niste scos de cartofi.
Eu, cu postata mea.
Nu stiu cum imi intra mic. atunci, niste gloduri in bocanci.
Cand fluiera
Mitus si toti iesira in recreatie, ma dadui si cu la o parte si ma dcscaltai sa-mi scutur glodurile.
Le scuturai si dupa-aia ce-mi zic: ia sa ma las si eu o serie de timp in recreatie.
Si ma-tind pe spate.
E, acu-c-acu!
Mai ia, hai noroc!

Cum stam asa intr-o rana, ma uit ia destele piciorului descaltat.
Si ma prinde un fel de mila pentru ele, ca uite saracele, stau acolo, in bocanci de nu le vede soarele si nimeni nu stie de ele.
Auzi, dumneata, gand pe mine!
Si ma descaltai si la alalaltul. incepui sa frec destele si ma uitam la ele, cand ma loveste alt gand, mai primit.
Ma vezi, eu sunt cat o prajina.
Ma uit la deste si la lungul fluierului si ma trasneste asa ca, uite de la laba piciorului in sus tin eu.
Ca talpa si gleznele si pulpa sunt eu.
Cum m-o fi pocnit gandul, c-am simtit ca nu-l mai incape capul, ca mi se desfac tamplele din incheieturi si ma ia cu ameteli.
Am crezut ca bat campii, m-am sculat la iuteala si am inceput sa sap.
Pe urma, mai tarziu, tot intr-o recreatie m-am limpezit eu: vezi, cand te hodinesti dupa munca iti bat vinele capului si creierul e atatat si-ti vin o seama de ganduri de te crucesti.
Si tot ce vezi parca te inteapa la ochi.
Peste un ceas cand fluiera iar
Mitus imi lasai si eu postata si ma lungesc mai la o parte. imi dau iar ocol cu ochii si-mi zic ca, uite, asta sunt eu.
Gandirea asta nu m-a mai ametit ca inainte, dar tot am avut o tresaltare ca si cum as fi cunoscut atunci pe cineva cu care mersesem alaturea o caruta de ani si nu-l cunosteam, nu schimbasem o vorba cu el.
Si atunci, auzi dumneata, ca sa ai proba de ce ti se nazarc cand n-ai ce face
Am inceput sa-mi inchipui intemeierea mea.
Da' ia d-acilea iti spusei, daca te-ai saturat de smintelile mele, du-te la hora.
II auzi pe
Vcrgila cum tipa cu clarineta.
Ridicai ceasca si omul urma:
-
Stam lungit pe spate si ma gandeam
Ia intemeierea mea.
Asa mi-a venit intemeierea, ca la primara - intemeierea
Munteniei.
Era intr-o toamna.
Ai mei, ai batrani, aveau vreo doua luni de cand se luasera,erau tineri atunci.
Era,iti spusei,intr-o toamna si ei culegeau niste porumb in
Fete.
Dupa ce ispravisera si mai erau doar dovlecii de strans, tata se tolaneste pe o gramada de cotoloaie si-si face o tigara.
Si-o face si se uita la toate cum atarna grele de rod.
Ales, merele spanzurau grele si rosii ca pacatele, cum zicea intr-o poezie pe care am citit-o pe timpuri.
Se uita ei, tata, la toate si-i cad ochii pe picioarele mamei aplecate sa rupa vrejul de la o coada de dovleac. incepe sa se foiasca pe gramada de cotoloaie si cand vine ca cu un straport ii
ipeste o palma pe glezne, o apuca de mana si o trage la el, jos.
Mama azvarle cu un doveac in el, se smuceste si-l balacareste ca ei ii arde cosul de treburi si lui, uite
Ia ce-i e gandul.
Mai cara ca dovleci, mai da tata s-o prinda - canei!
Dupa ce termina de carat,ea ii spune sa se ridice si sa mearga acasa.
El ii zice ca nu se poate salta, si-i intinde palmele s-o ajute.
Mama, c-o fi vazut si ea ca dasera toate in rod, il apuca de maini si-i scapa sa rada.
Tata o trage jos, ca se mai incontreaza tot razand - ca sa nu-i vada cineva - si se cuibareste langa el pe gramadi de cotoloaie.
Asa s-a pus intemeierea mea.
Ca sa vezi ce-a putut sa-mi umble prin cap.
Si nea
Danila, cine stie de ce, arunca ce mai era pe fundul unei cesti.

-
D-acolo-ncoace n-am mai luat postata, si ieseam in recreatie la rand cu toti.
Da' stam razletit d-ailalti, ca si la primara ma razlateam la fel.
Ce-mi placea mie in recreatiile astea, era ca, dupa ce lasai unealta din mana, iti fierbea capul de ganduri si toate clocoteau in tine.
Pe orice-ti cadeau ochii ti se nazarea ca parca atunci il vezi intaiasi data si te minuna.

Odata stam starcit jos si ma uitam la cer.
Era un cer turchez si inaltat cum e toamna cand e senin.
Eu nu stiu ce mandreata o fi avut turchezul asta al cerului atunci, ca am simtit asa, ca ma ia cineva si ma ridica in sus si ma subtie ca o ata.
Cum c inainte de-a adormi.
Mi s-au miscat si maruntaiele si mi s-a taiat suflarea.
Cum c cand te dai in lanturi la targ de
Santa
Marie.
Atunci am infipt palmele in pamant si am inchis ochii.
Am stat asa pana m-am linistit.
Pe urma n-am mai deschis amandoi ochii odata, am deschis doar unul.
Sa n-ametesc iar!
Asta iti spusei, unde mi se infierbantase tamplele de munca.

Cat eram copil si ma duceam cu vitele, boala mea: sa stau cu burta-n sus, sa ma uit la cer si sa nu ma gandesc la nimic. in recreatie, acuma, ma uitam in sus, parca acolo m-as fi intalnit cu mine.
Danila al de-atunci.
Ma navaleau o groaza de intamplari si ganduri, parca cineva ar fi scris pe cer viata mea si eu o buchiseam.
Si nu stiu cum dracu' se facea ca-mi veneau in cap mai multe ganduri, d-altadata, d-alc melc, decat intamplari.
Uite - facu omul, zobind o nuca printr-un pumn carmit sub falca - mi-am adus aminte ca in primara credeam ca in podul scolii c o zana care se tot uita la mine toata ziua.
Vezi 'mneata, mie, cat eram copil tarc-mi placea sa citesc.
Basmuri, legendele florilor, legendele pasarilor, ce se gasea.
Sa nu ma-ntrebi cat rachiu am varsat la pisici cand am citit o carticica luata ca premiu, unde vorbea de o fata cocosata.
Viorica, de care radeau toti copiii.
Va sa zica mi se nazarise mie ca in podul scolii e o zana mica, leat cu mine, si toata ziulica nu ma lasa din ochi.
E, ma crezi dumneata ca-n recreatii nu ma bagam sa joc cu ailalti pcrchelul sau calarasii si stam razlet si ma gandeam ia vreo poezie sau lectie, ca zana - zanele doar stiu ce e in capul tau - sa ma creada mai treaz ca toti?
Si in vacanta cand treceam prin dreptul scolii raream pasul si ma gandeam numai la lucruri unu si unu, serioase, si aveam in piept o dugoare, cand ma gandeam la zana, cum e iarna cand stai lipit cu spinarea de un cuptor incins.
Minte de copil
Odata, in alta recreatie mi-am adus aminte de altceva.
Tot un gand - ca-ti spusei, cand ma vedeam copil mi se luminau ales gandurile de atunci.
Odata, sa fi avut treisprezece-paisprezece ani
Uitai sa-ti spui ca si dupa ce ispravisem scoala nu ma dezlegasem de carti.
Le imprumutam de la nevasta lui
Modoleanu, inginerul de poduri.
Stii unde sta, la o parere de loc mai la deal de spital.
Casa aia cu obloane tarcate.
Ce dracu' or fi pus ci obloane, ca la noi nu prea se pomeneau hoti imi da carti si eu iarna ii taiam lemne sau ii caram apa si vara, dupa ce se da drumul la izlaz, le luam vaca lor si vedeam de ea la un loc cu ale mele.
Da' sa ne intoarcem.
Sa fi avut vreo treisprezece-paisprezece ani, era intr-o sambata seara, vara, dupa ce curtea e maturata, curata-pahar, si toate se potolesc.
Era ca si cum curtea ar ti fost si ca o odaie si era asa o tihna de-mi venea sa dorm in tarana.
Stam intr-o sambata seara d-asta, dupa ce maturasem curtea, asezat pe o buturuga si citeam o carte.
Dupa ce termin, ridic ochii si vad cerul la apus inrosit, soarele cazuse dupa deal si dincolo, la rasarit, cerul se intunecase si luceau stelele.
Si atunci mi-a venit si mie sa zic ca soarele se culca dupa deal si trage peste ci cuvertura noptii pe care sunt insailate, ca niste bumbi aramii, stelele.
Atunci gandirea asta o brodisem mai bine, c-o si scrisesem.
Razi, vezi, nu eram eu precis c-o sa zici ca m-am copilarit.
Hai ca termin acusi.

Stam in recreatii si-mi tot veneau in minte puzderie de gandiri d-astea.
Bine, nu doar gandiri si intamplari.
Ca tata, de cate ori vedea ca ma uita
Dumnezeu minunandu-ma de vreo nimicura, venea hoteste pe la spate si-mi plesnea cate una dupa ceafa.
Zicea ca sa-mi viu o data in simtiri si din
Haznau nu ma scotea.
Haznau, nu l-ai apucat, era nevlegul satului.
Unul fonf si surd, traia doar din cersii, ca la altceva nu se invrednicea.
Avea dreptate tata, nici eu nu eram bun de nimic.
Ca ajunsesem la saisprezece ani si incaleeasem saptesprezece si nici sa vaz de vite nu vedeam ca lumea: imi zbura gandul la dracu' si vitele intrau la unul, la altul de platea tata la ispase pana i se luase.
Nici oratanii nu taiam, ca eram milos si iarna cand ma punea tata sa fac o stiva de lemne crapate ma lovea o mila de vreun lemn ca mi se parea mie mai altfel si ziceam ca de ce sa-l pui pe el in varf ca arde mai intai.
Daramam atunci stiva si-l puneam jos sa-i lungesc viata.
Atat ca asta n-a tinut mult.
Cand am incalecat pe saptesprezece ani, s-au petrecut niste intamplari care m-au hatanat zdravan si m-au facut alt om. in vara aia - vezi, eu ti le spui precis ca m-am gandit la ele inainte - imi zice tata sa ma duc pana-n gura podului sa-i aduc un ham.
Ma duc si acolo - in gura podului aruncasem cu toate cartile - dau de o carte: "Ceausii haiducu', groaza fanariotilor". imi bag nasu-n ea si cat o fi trecut nu stiu, ca-i auz pe tata cum tipa, dupa mine.
Arunc cartea, ma uit dupa ham, nu-l vaz, cobor si-i spui ca nu e acolo, o fi in alta parte.
Lui ii sare tandara, zice c-o sa-mi arate el mie sa casc ochii bine, se suie in pod si scoboara cu hamul.
M-a batut atunci pana mi-a liniat spinarea cum liniezi hartia.
Tot in anul ala, dupa
Santamaria mica, ma trimite la munte, la devalmasitul oilor.
La devalmasii eu ramai mai in coada. imi aleg oile dupa semnul facut la ureche cu custura si din zece dovedesc doar noua.
Ciobanii imi zic ca una a cazut dupa o creasta si s-a facut zob.
Se-ntampla.
Acasa cand le spui ce, cum. tata injura o vreme si se domoleste.
Peste trei-patru zile il vaz ca intra bacos pe poarta.
Ma cheama in odaia buna, si dupa o vorba, incepe sa-mi care.
M-a desalat atunci in bataie, pana m-am facut cum e creta si am cazut gramada pe dusumea.
Pricina am stiut-o mai tarziu: el dovedise oaia noastra printre ale lui
Balilea, nu asta de e brigadier, un unchi al lui.
Cand m-am desfacut din lesin, mama ma batea cu palma pe fata si-I certa p-al batran.
Lui tot nu-i trecuse bacul, pufnea ca maine, poimaine, o sa apuce drumul cimitirului si pulberea s-alege din tot ce s-a canonit sa stranga daca incape pe mana mea.
E, parca i-a fost gura aurita, ca-n toamna aia s-a suit intr-un nuc sa-l scuture si a cazut din varf.
A murit cum mor parasutistii: i-a intrat os pan os si greabanul i se suise mai sus de ceafa.

Omul se opri, bau o ceasca absent,
Iara sa ma-ndemne si pe mine si dupa ce tacu o bucata:

-
Pe urma nu mai stiu
A fost cum mi-ar fi scos cineva splina si am pornit o goana fara opriri.
Tine minte ca ramasesem, vorba aluia, stalpul casei, trebuia s-o tin pe mama si pe
Lixandru,fratc-meu, mai mic cu patru ani ca mine.
El c insurat acu' la
Domnesti.
Pamant n-aveam decat doua pogoane.
M-am facut, iti spusei, altul. imi veneam in simtiri, vorba tatei.
Am lasat dracului cartile si cand sapam sau eram la coasa si ma zgandarea vreo gandire dam mai inversunat cu sapa sau cu coasa, dupa munca la care eram, pana o speri am, gandirea, si ma lasa sa-mi vad de lucru.
Cu vremea m-am invatat asa.
N-aveam piculct de astampar.
Gaseam eu ce sa fac.
I-am zidit casa asta noua baiatului, macar ca el s-a instalat la oras.
Ba acu' vreo cinci ani incepusem sa ma calicesc sa cumpar pamant.
Alergam ca un smintit si adunam parca tot mi-era frica de ceva care o sa vie sa spulbere tot si nu vream sa ma afle nepreparat.
Dupa ce musca de cateva ori, rar, dintr-un mar, nea
Danila continua:
-
Stam in recreatii cu ochii la cer si ma gandeam la toate ce ti le spusei.
Da' afla dumneata ca nu-mi mai venea in minte nimic despre mine, dupa ce am trecut de saptesprezece ani.
Adica imi aduceam aminte ca in anul cutare am lucrat un patul. in alt an am situit o magazie si m-a inselat un om din
Salatruc, de la care am luat sita, cu vreo doua sute de bucati; ca intr-un an am destelenit pogonul de la
Barzetea; ca intr-o vara mi-a murit vaca umflata cu boroghina.
Ei, da' ce-oi fi gandit cu in vremea aia, asta n-o stiu, nu-mi venea nici un gand de atunci.
Parca as fi fost surd si orb sau as fi dormit somn fara vise.
Nici o gandire, nimic, macar de samanta.
Cu timpul, asteptam fluieratura lui
Mitrus cum astepti o sarbatoare.
La inceput ma hodineam dupa fluieratura doar atat cat lucram in gospodarie.
Cand munceam pe langa casa eram lot ca inainte, fara tihna.
Pe urma a inceput sa ma ia locul si cand eram acasa.
Cum il auzeam pe
Mitrus, gata, scoteam tigara, ma asezam jos. ma gandeam la ce-mi venea si puneam in cuvinte tot, ca sa pot sa le spun si altora.
Si nu ca acu' nu m-as fi ocupat de treburi.
Ma ocupam si d-ale melc si de-ale cooperativei.
Dar parca le-am scos din mine si le-am pus la o parte si ma gandesc si ma uit la ele cum te uiti ia o masa sau la un scaun.
Dimineata cand ma trezesc nu ma napustesc, cum ma napusteam, ca un apucat dupa treburi.
Stau pe dunga patului, imi fumez tigara si ma minunez de vreun vis sau de vreo gandire!
Pe urma plec la munca.
Odata am pus in cuvinte ca nu ma mai napustesc dupa treburi, ca nici treburile si amarurile nu se mai napustesc la mine cum se repezeau.
Acu' un an, nu stiu daca ai cunostinta, a fost plointe din vara pana a dat zapada.
S-a mucezit porumbul pe loc, ca n-aveam ce-i face.
Da' ce, am ramas sa n-avem ce pune in caldare?
N-am ramas.
A facut cooperativa un imprumut si estimp il dam indarat, ca s-au facut de toate, berechet.
D-asta iti spusei eu ca nu se mai reped necazurile cum se repezeau.
Omul tacu.
Dupa ce trecu un timp scurt zise cam taios si parca suparat pe mine:

- E, asta e!
Cam incurcat, da' asta e!
Acu' ce-i fi crezand, treaba dumitale.
Scurse in cesti ce mai era pe fundul sticlei, ciocniram si ramaseram tacuti si incurcati.
Apoi el suci spre apus gatul, pe dupa capita, si exclama vaicarindu-se:
- Aoleu, soarele da sa scapete.
Hai, coane
Danila, ca acusi e noapte.


Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Odihna pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate



Copyright 2023 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani