Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Mircea Ivănescu
(1931 - 2011)

42 Poezii

Poezia de azi

Umbra
de Ion Barbu


Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

Cautare avansata



































Treceri I

Vezi toate poeziile poetului



Tudor a inceput sa se bizuie pe sine insusi atunci cand isi pierdu increderea in
Dora.pe urma in ceilalti, in toata lumea.
Dar nu.
Trebuie inceput altfel. il cunosc foarte bine si-mi dau seama ca trebuie sa incep altfel
Si propozitia aceasta e buna, i se potriveste, dar pentru mai tarziu, pentru o parte mai indepartata din viata lui
Tudor
Dindelegan, nu chiar pentru inceput.
O las oricum acolo ca sa n-o uit.
Poate ca ar trebui sa incep cu prima lui amintire.
Dar in privinta asta lucrurile sunt mai intotdeauna nesigure si oamenii, de cele mai multe ori se insala.
De pilda, afirmatia lui
Dindelegan ca primul lucru de care-si aduce aminte este o dupa-amiaza lanceda de toamna cand nimic nu tresarea nicaieri, nici in curti, nici pe campuri, nici in casa si stand in mijlocul odaii mute si-a dat brusc seama ca un scaun seamana cu un patru, - afirmatia aceasta, zic, trebuie pusa la indoiala.
Cred ca e o impresie mai tarzie a lui si el a impins-o cu mult inapoi.
Poate ca ar trebui sa vorbesc mai intai despre parintii lui.
Dar c foarte putin de spus.
Taica-sau imbatranise si se inraise incoltit de nevoi inainte de vreme.
Maica-sa isi luase campii cand
Tudor avea cinci ani, fugise de acasa cine stie unde si nu i se mai putuse lua urma.
Mai fugise ea si inainte cate o luna, doua, pe la neamuri, dar se intorsese.
Alecu, tatal lui
Tudor, afla din vreme in vreme de la oameni, ba ca ar fi fost vazuta la
Ramnic, ba intr-un sat mai jos de
Pitesti, ba la
Slatina
Si cand era mai inlesnit se ducea s-o caute, dar n-o gasea niciodata.
Noaptea, dupa primul somn.
Tudor il auzea pe taica-sau spunand, pe jumatate treaz, pe jumatate razand, cu o voce vesela, aproape strengareasca: "Lasa ca stiu eu unde esti, stiu eu, n-avea tu nici o grija".
Tinea pleoapele desfacute si facea cu ochiul cuiva nevazut, tot strengareste.

Si pe urma adormea iar.
Asa ca parerea mea este ca ar trebui sa incep cu un fapt care se leaga cel mai strans cu felul de a fi al lui
Tudor.
Cu lupta lui impotriva fatalitatii.
Chiar asa spunea el: cum a luptat, copil fiind, impotriva fatalitatii.



Si pe atunci, in copilarie, fatalitatea avea doua intruchipari: o fata -
Vetoi - si un unchi de al doilea.
Vctoi avea vreo optsprezece ani si oamenii n-o judecau daca era frumoasa sau urata -, (era frumoasa), desteapta sau proasta , - (era destul de desteapta), - spuneau doar atat ca era "omoasa".
Asta insemna ca avea ceva barbatesc in ca.
Si firea si infatisarea ci se strecurau pe dedesubtul sau pe deasupra judecatilor, marginilor de judecati in care sunt asezate femeile.
Vetoi era o fata voinica, nu nemaipomenit de voinica, poate ca cel mai potrivit ar fi sa-i spunem zdravana.
Era strigata
Vetoi. bar-bateste.
Locuia in camp la marginea izlazului
Rogoazelor si din cauza aceasta (adica a faptului ca ea si casa ei erau necurmat lovite de vant si soare) avea pielea de peste tot rosie de parca ar fi fost frecata cu caramida.
Si parul il avea la fel.
Tudor
Dindelegan a vazut-o si a cunoscut-o pe
Vctoi cand el avea sase ani iar ea optspezeec.
S-au vazut acolo pe
Rogoaze, cand soarele dadea sa apuna.
Tudor
Dindelegan aducea a praf.
Avea parul canepiu, era imbracat cu o camasa alba de canepa, niste izmene albe tot de canepa.
Pazea vitele cuiva, era mic, era putin si parea o dunga de praf de pe sosea si nimeni nu-l lua in seama.
Nici ceilalti copii nu-l luau cu ei sa se joace "d'amboul", cel mai simplu si mai usor joc.
Si deodata soarele care da sa apuna isi propti razele pe
Tudor si-l inconjurara cu ele in asa fel, incat lui
Vctoi i se paru ca vede sau simte ceva neobisnuit.
S-a apropiat de el cu pasi rari si apasati care - desi erau zgomotosi - pareau furisati.
S-a oprit la o distanta anume si l-a mai privit o data amanuntit.
Baiatul a avut si el o tresarire sau poate numai o presimtire.
Pe urma
Vetoi s-a apropiat si mai mult, l-a privit si mai amanuntit, i-a luat obrajii intre palme, i-a cercetat sau i-a mangaiat - aici nu se poate spune nimic sigur, - i-a dat doua palme si a plecat.

Apoi
Vetoi a inceput sa-l bata de cate ori il vedea.
De vazut sau de intalnit nu-l intalnea prea des.
Sa zicem o data sau de doua ori pe saptamana.
Dar in zilele acelea
Tudor se trezea cu gandul ca are sa o intalneasca si intr-adevar o intalnea.
O vedea - de cele mai multe ori de departe si cu toate ca ar fi putut sa se fereasca, s-o apuce pe un drumeag sau pe o poteca laturalnica, - el se ducea ca atipit, ca in vis sau ca un cazut in lesin drept spre ea.
Si
Vetoi mai intai il cerceta sau poate il mangaia, apoi il facea de "ciutura", de "buturuga", ba o data i-a zis "criminal" - cine stie ce-o fi fost in
capul ci.
Si-l batea pana cand o durea pe ea, pana cand i se facea mila si-l
mangaia cu ochi pierduti.
Si-au dat scama tarziu - trecuse peste un an - de ceea ce se intampla cu ei. intr-o zi
Tudor a vazut-o batand cu maiul niste rufe pe care le spalase la un cot al raului.
El s-a indreptat spre ea ca intotdeauna parca aromit de somn, cu capul si umerii incovoiati a resemnare, in fata.
Fata cum l-a vazut, l-a luat in primire dupa tipicul stiut.
L-a lovit si peste nas si lui
Tudor a inceput sa-i curga sange.
Ea l-a dus la un ochi al raului unde apa zabovea subtire, curata si stravezie.
Cand i-a aplecat obrazul ca sa-l spele de sange au zvacnit amandoi de mirare.
Pentru ca vedeau prima oara cat de mult aduceau unul cu celalalt.
Vetoi l-a ridicat fara sa-l spele, l-a sters cu un sort al ei, l-a privit tacuta multa vreme, muta, si i-a mai si pipait fata cu degetele ci ca si cum ar fi fost oarba.
Pe urma a ridicat din umeri, l-a spalat cu apa din rau, i-a sters din nou obrajii cu un fel de blandete si tot cu un fel de blandete i-a dat o palma, usor, dupa cap, lasandu-l sa plece. il privea intepenita in mirare cum se indeparteaza de ea.
Apoi lucrurile se intamplau la fel ca inainte.
Cand se intalneau aveau acelasi simtamant nedeslusit care ii tulbura, le placea si ii ingrijora.
Si ea il batea si-l alinta la fel.

Mihai
Saftor care-i venea lui
Tudor unchi de-al doilea era un om cam la vreo cincizeci de ani, care mostenise de la taica-sau - (fost cine stie cand arendas al unui mosier) o casa nemaipomenit de mare.
Mostenise si o avere mai mult decat frumoasa, el era un om harnic si asezat, dar nu stiu cum se facea, cum se dregea, ca nu se alegea nimic din toata alergatura si sarguinta lui.
Statea cu nevasta numai intr-una din multele odai ale casei, si aceasta destul de saracacioasa.
Pe celelalte incaperi le schimbase intr-un fel de magazii in care tinea fasole, dovleci, poame, lacre de malai si diferite putini si putinici.
Avea, e drept, si o nevasta care nu se indemna la nimic.
Era o femeie grasa, trufasa si ingalata, care purta si in zilele de lucru o fota neagra-verde foarte frumoasa, cu fluturasi aurii, sclipitori. insa fiind cam dehamata, fota ii cadea mereu in jos pana atingea tarana soselei si lasa in urma ei pe sosea o dara de praf asa cum lasa oile.
- Astia n-au colarez in cap - se spunea despre ei.
D-aia nu leaga.
Nevasta i-a murit intr-o toamna intr-un fel neghiob, cazand din podul casei.
Ramas singur,
Saftor deveni rau si fricos.
O closca cu pui de-a lui
Tudor trecu intr-o zi printr-o spartura a gardului in gradina lui
Saftor unde nu putea face mare paguba pentru ca acolo n-avea pus decat ghizdei - un fel de trifoi.
Saftor o omori cu o lopata si terciui si cativa pui.
Ceilalti pui au murit rand pe rand pentru ca nu mancau fara imbierea clostii.
Tudor spanzura noaptea de o creanga de la poalele marului din mijlocul curtii lui
Saftor, puii care mureau peste zi.
Saftor nu banuia nimic si visa noaptea numai pui si piuit de pui.
-
Parca imi ciugulesc si nimicul de somn pe care-l mai am, se vaita el peste tot.
Mai avea si un cocos, un singur cocos, pe care-l tinea intr-una din odaile schimbate in magazii.
Acesta canta cu harnicie zi si noapte.

- imi tipa pustiul in casa, se vaicarea tot el, dar il tinea mai departe, nu-l taia, nu-l vindea.
(Mai tarziu, dupa ce se imblanzise si se luminase), -
Saftor povestea glumind ca intrase in colectiva din cauza cocosului.
-
Mi s-a nazarit intr-o noapte - zicea el - ca l-am auzit cum in loc de "cucurigu" striga "colcctivu", si in dimineata aia am bagat cerere.
indarjirea lui
Tudor fata de
Saftor pornea de acolo ca acesta in fiecare an de ziua lui, de sfantul
Mihai, il prindea, il baga intr-un beci unde-l tinea toata ziua si-l punea sa cante.
Saftor statea pe capacul beciului, isi punea o masa incarcata de mancare si bautura.
Tudor statea acolo si canta "Traiasca regele" sau recita "Sergentul", "Penes
Curcanul", ori ce i se mai comanda pana noaptea cand i se satura lui
Saftor.
E drept ca
Tudor avea in beci o lampa si o masuta cu mancare si apa. in fiecare an, de sfantul
Minai,
Tudor se trezea - de fapt isi continua somnul in picioare - cu acelasi amestec de apasare si resemnare.
Ca si atunci cand presimtea ca o s-o vada pe
Vetoi.
Stia ca
Saftor o sa-l gaseasca oricum, oriunde s-ar ascunde, orice ar face. il zgandarea cel mai mult faptul ca unchiul sau o sa-l diba-ceasca fara sa-l caute, de cele mai multe ori din intamplare. intr-un an il gasise in varful unui par iernatic al lui
Odrisca.
Intrase la el cu ziua ca sa-i culeaga perele.
Pe la jumatatea pranzului
Saftor trecu pe acolo pentru ca o poteca taind dealul trecea sub par.
- Da-te jos - ii spuse linistit.
-
Pai sunt la omu' asta cu ziua, spuse
Tudor nu ca o impotrivire,
ci ca o explicatie.
- Lasa, hai coboara, repeta de jos
Saftor la fel de linistit si de
sigur, cascand.
Siguranta lui
Saftor nu numai ca ii taiase orice chef de incontrare lui
Tudor, ba chiar
II facuse sa se simta putin ocrotit.
Coborase si se dusese sa-i cante in beci.
intamplarile s-au intocmit in asa fel ca
Tudor a scapat si de palmele mangaioase sau grele ale lui
Vetoi si de beciul lui
Saftor, in aceeasi zi.
De sfantul
Mihai.
Era o zi inchisa, cerul jos si sur ameninta de trei zile cu ploaia dar numai ameninta, nu slobozea nici o picatura.
Alecu, tatal lui
Tudor, murise cu doua luni in urma. innoirile vremii trecusera pe langa el fara sa-l atinga si sa-l bucure.
La improprietarirea din '45, se infipsesera in comisie tot ai lui
Gavaneci, care luasera fruntea pamantului.
Lui
Alecu ii dasera doua pogoane de surpaturi tocmai spre dealul
Cotarlaului.
Alecu se dusese acolo (pamantul era in afara perimetrului comunei) scuipase pe hotare de la un cap la altul si pe urma nu mai dase pe acolo.

Dimineata aceea cand
Tudor se trezise singur era prin toamna anului 1950.

Avea din nou siguranta ca in ziua aceea ii va intalni si pe
Vetoi si pe
Saftor pentru ca era ziua lui.
Dar nu mai era deloc ingrijorat de amandoua aceste vederi, cu toate ca era prima oara cand se potriveau.
Gandul la ele statea parca cumva ghemuit intr-un colt al odaii si nu-l atingea.
Se spala si se imbraca grabit de parca ar fi avut o treaba care trebuia implinita cat mai grabnic.
isi facu freza intr-o oglinjoara rotunda care avea in spate un fel de aparatoare cu geam dinapoia careia se aflau doi soricei de aluminiu, miscatori, care trebuiau potriviti sa intre in acelasi timp intr-o cusca mica dreptunghiulara, tot de aluminiu.
Dupa ce ispravi, o baga in buzunar.
Statu cateva clipe ca sa-si aminteasca de ce face asta, stia ca-si pusese de mult in gand s-o faca, dar nu mai stia pentru ce.
Si nu mai cauta.
Se grabea.
Iesi pe sosea si intr-adevar o vazu pe
Vetoi cu un sac mergand spre moara.
Ea pune sacul jos sub un salcam si-l astepta fara sa-i faca vreun semn.
Tudor se indrepta catre ca, la fel de absent ca intotdeauna.
Dar calcatura ii era altfel.
Nu mai mergea ca in vis, de parca trupul i-ar fi alunecat singur iar picioarele ii ramaneau undeva in urma.
Acum isi arunca picioarele vesel de la genunchi in jos si ajunse langa
Vetoi incercand o liniste triumfatoare.
Scoase oglinda din buzunar (acum isi amintise de ce o luase) si i-o intinse.
- Uite, daca-ti mai c dor de tine, sa te uiti aici.
Sa nu ma mai cauti pe mine.
Cu mine ai terminat-o.
Si se indeparta, lasand-o pe fata pe drum, buimaca, invartind oglinda in palme.
Mergea la fel aruncandu-si voios picioarele de la genunchi in jos inainte, mult inainte.
Mergea de parca s-ar fi luat dupa picioarele lui.
Asa cum se astepta, il intalni pe drum si pe
Saftor.
incepu
Tudor, de departe:
- A, hai noroc, nea
Mihai, ce mai faci?
Omul simti parca ceva schimbat la
Tudor si mai ales intrebarea asta "ce mai faci** ca de la om la om ii venea peste mana.
Se facu ca n-a inteles:
-
Ce zisesi tu acolo?
-
Te intrebai ce mai faci.
-
Ba
Tudorc, se revarsa atunci manios
Saftor, tu nu stii ce zi e azi?

-
Ba stiu, si ce? (Era ziua de sfantul
Mihai.)
- Ma, tu ai ajuns sa dai cu biserica-n purici?
Hai mai bine la mine sa ne omenim.
Hai, ma, - mai insista el nelinistit si rugator.
-
Nu mai merg, nea
Mihai, s-a ispravit.
Nici eu nu stiu bine de unde si pana unde veni asta, dar stiu ca s-a ispravit.
Ramasesera un timp tacuti.
Saftor era incurcat, si
Tudor se rusina si i se facu nitel mila de incurcatura lui.
Omul mai incerca o data:
- Hai, ma, lasa prostiile, ce sa se ispraveasca, nu s-a ispravit nimic.
- Daca eu iti spun dumitale ca s-a ispravit si dumneata zici si nu intelegi ca s-a ispravit continua
Tudor cu un fel de tristete intelegatoare.
Pe urma cand
Saftor se apropie de el sa-l ia pe dupa spinare,
Tudor se retrase si-i mai spuse taios:
-
Si bine ca-mi amintisi de pasari. iti mai aduci aminte de puii aia spanzurati care ziceai ca-ti ciuguleau noaptea din somn?
Daca incerci ceva brutal vezi sa n-apuce si cocosul pe drumul lor.
Eu atata iti zic.
il lasa si pe el intepenit in drum.
Se duse pana la capatul satului si apoi se intoarse.
Pe
Saftor il vazu pe banca din fata casei, il saluta, dar nu primi raspuns.
Trecea prin fata caselor si printre oamenii de pe drum si-si recapitula povestea fiecaruia.
Ajunse acasa, nu obosit, dar parca sfarsit.
Era cam trist si nu stia de ce.
Parca ii parea putin rau si de
Saftor si de
Vetoi.
Cu ei indarjirea si curiozitatea lui
Tudor
Dindelegan fata de sat se stingea.
Adormi gandindu-se ca lui, daca vrea, poate sa i se intample ceea ce urmareste el sa i se intample.
Cu gandul acesta, de a deveni proprietar, stapan pe intamplari, pleca peste trei zile la o fabrica de confectii din oras unde intra ca ucenic.
Era prin toamna
Iui 1950.
Si n-avea sa se intample tocmai asa


Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Treceri I pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate



Copyright 2023 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani