| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Grosimea pamintului de Nichita Stanescu De la o vreme pamintul are in jos osul bunicului meu cel mai frumos si mai jos de jos el are Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Zbor jos
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Nicolae Velea
|
|||
|
|
|||
| Intamplarea a fost mica, fara insemnatate, si de aceea nici n-o pomenesc. Dar de la ea au pornit multe. intr-o Zi de scoala. Andrei Prundaru si-a dat seama ca rumeni nu stie ce e in mintea lui, ca-si poate schimba gandurile si judecatile despre cineva de la o clipa la alta in bine sau in rau fara ca acesta sa stie nimic. Pentru ca-i poate privi in ochi la fel ca intotdeauna si se poate purta cu ei ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat. Banuise si alta data,insa in treacat si fara convingere, ca s-ar putea ca oamenii sa nu-i cunoasca gandurile. Acum avu pentru prima data, ascutit, incredintarea ca nimeni nu stie ce e in capul lui. in alte dati, de cate ori avea un gand rautacios privea inspaimantat si banuitor imprejur. I se parea, nici el nu stia cum, ca toata lumea ii vazuse gandul, ca si cum ar fi avut oasele capului facute din sticla. Andrei suferise pe la sase ani de paralizie infantila, un picior i se uscase si ramase firav si mai subtire. Schiopata, si cusurul fusese pecetluit. Din clasa a cincea, cand invatasera istoria antica, toti elevii ii spuneau Hefaistos. La glumele rautacioase care se faceau pe seama piciorului sau, fusese ispitit intotdeauna sa raspunda tot cu rautati. Pana acum insa, se lovise de teama ca toti stiu ce-i trece prin minte. Odata intr-o vacanta, mergea in tren spre Ramnic, la un unchi. Pe banca din fata motaia un om gras cu o fata rotunda, fara sapaturi si cu o chelie lata si stralucitoare. Andrei isi spusese, privindu-l, ca omul are o fata atat de neteda si impacata pentru ca e un om cumsecade, dar si putin cam prostut. Iar chelia ii e atat de stralucitoare deoarece vorbele ii intra pe urechi, insa intelesurile lor ii scapa, ii trec pe deasupra capului, lustruindu-i chelia. Cand terminase acest gand, omul deschisese un ochi si-l privise lanced si batjocoritor. Andrei se speriase, i se paruse ca celalalt a vazut ce gandise despre el. isi luase bagajul si se mutase iute in alt vagon. (Abia mai tarziu, cand trecuse din nou prin vagon, si-a dat seama ca ochiul deschis fusese adormit). Alta data i se lipisera ochii de degetele profesorului de naturale. Niste degete lungi, subtiri si stravezii, cu unghii late si galbene. Lui Andrei ii scapase gandul ca asa trebuie sa arate mainile mortilor la trei luni dupa inmormantare si ca de Fiecare unghie a acestor degete parca ar atarna si ar zangani cate o caracteristica a fosilelor. Cand ispravise se foisc nelinistit in banca. Profesorul il apostrofase: - Nu te astamperi,Prundarule,deloc nu te-astamperi! Andrei se ridicase si se dezvinovatise de ce putuse sa-i treaca prin minte: - N-am vrut, mi-a scapat. Si se asezase. Nimeni nu prinsese intelesul dezvinovatirii lui. dar nici Andrei nu bagase de seama ca ceilalti nu observasera nimic. Acum, scuturat de povara temerii ca oamenii ii controleaza gandurile, prima lui pornire fu cea de a-si razbuna umilintele. Se rafui mai intai cu Gheonoiu Vasile. Acesta era cel mai voinic din clasa si in toate recreatiile venea la Andrei, ii infigea palmele in ceafa si-i poruncea: - Hai la apa! Andrei, pirpiriu, se supunea zambind si pleca inghiontit de celalalt sa bea apa. Nu se mai impotrivea, cum facuse la inceput, pentru ca si-ar fi atras batjocurile clasei, ca si atunci: Gheonoiu il batuse si-J dusese taras pana la fantana. Pe drum, Gheonoiu spunea cui se nimerea, fie ca era, fie ca nu era intrebat: - il duc pe necuvantatorul asta sa bea apa. Andrei radea el primul, ca si cum ideca aceasta ar fi fost a lui si l-ar fi inveselit cel mai mult pe el. Dupa ora cand facu descoperirea. Andrei se duse afara si-si anunta vesel dusmanul: - Vezi ca te asteapta taica-tu, e la poarta. Gheonoiu pleca, dar se intoarse si-l intreba incet pe Andrei: - De ce m-ai mintit? N-a venit. Cativa incepura sa rada de el si sa-l atate sa sara la bataie. Ghconoiu insa se aseza tacut in banca. Linistea lui ii uimi pe toti. Numai pe Andrei nu. El fiind dintr-un sat cu Gheonoiu stia ca tatal acestuia fusese gestionar la cooperativa si sta acum inchis pentru niste lipsuri aflate la un control. Faptul ca ceilalti nu stiau ca lovise in locul cel mai dureros si se mirau de ncizbanda zadareliior lor ii verifica si intari lui Andrei credinta ca nimeni nu stie ce e in capul lui si ca el poate sa gandeasca si sa faca ce vrea. intr-o ora urmatoare se rafui si cu eleva Dica Manda, care sedea intr-o banca vecina cu a lui. Profesorul o intreba cum a fost denumit secolul 17. (Era o ora de istorie.) Fata nu stia si-si rotea deznadajduita ochii imprejur. Andrei ii prinse privirea, i-o retinu indelung si-i sopti cu blandete: - Secol sec! Ea repeta absenta si izbavita cuvintele, care se inecara in hohotele de ras ale clasei. Necazul pe aceasta eleva pornea de la urmatoarea intamplare: Dica Manda era o fata oachesa, foarte frumoasa. Ochii negri ii zaboveau cateodata nemiscati asupra unui lucru, si prin ei aluneca atunci o blandete ingaduitoare, trista si umeda care poate prevestea chemarea de femeie. Lui Andrei ii placea fata si, poate datorita acestei blandeti a ochilor, isi inchipuia des urmatorul tablou: e cu o seara inainte de Anul Nou. El, insurat de multa vreme cu Manda, tocmai ispravise treburile, s-a descaltat si sade cu picioarele pe vatra, plim-bandu-si talpile in bataia flacarii. Afara c un ger si o liniste asa de marc, incat poti auzi fosnetul fumului suind din hornurile caselor. Andrei se gandeste deodata, prosteste, ca afara e ger si lui nu-i e frig, ii e cald si se simte bine, si gandul asta il bucura de-i vine sa rada. Pe sala casei, afara, sunt atarnate pe o funie rufele spalate de cu zi si puse la uscat. Au inghetat si, miscate de vant, pocnesc incet si linistitor. Manda Ie aduna, si el, din casa, aude cum rufele, inscortosate, paraie cand ea le indeasa intr-un cos. Apoi Manda intra cu ele in casa, si caldura odaii e taiata de o unda racoroasa si proaspata, care pe Andrei il infioara de placere. Pe urma ea asaza rufele pe masa, incepe sa le calce si din ele ies aburi care sunt calzi si reci. Andrei e ca imbatat, pe spinare ii alearga fiori si deodata e bucurat de gandul a ceva foarte bine intocmit, foarte trainic, curat si linistit. Cam gandurile astea ii umblau prin minte cand se uita la fata. Ea poate ca bagase de seama cum lui i se tulbura liniile fetei de cate ori o priveste. in timpul unei ore, cand Andrei isi uitase ochii lipiti de fruntea ci, se pomenise ca ca ii face un semn sa se apropie si-i strecurase un bilet in palma. il desfacuse si citise: "Si eu sunt amorezata de tine"'. Andrei se incruntase. Mai citise o data si-I prinsese dc-a dreptul un tremur de necaz. Cuvintele i se parusera necuviincioase. (Mai tarziu avea sa-si dea seama ca i se parusera asa nu pentru ca ar fi fost alese nepotrivit si ar fi trebuit alese altele, ci numai pentru faptul ca exista, si existand tulbura si scutura ceva foarte complicat, ceva pe care el se rusina sa si-l marturiseasca.) Si asa ar fi trebuit sa faca si ca daca simtea la fel si deodata il lovise banuiala ca ca de fapt nu simtise nimic. A scris biletul asa. Cum o sa se uite ea la un sonticait? Banuiala il cutremurase rau si nici nu mai putuse s-o judece si se linistise. Era o liniste ciudata si incordata, cand lucrurile si intelesurile lor se rastoarna. Andrei se gandise fara rost ca tabla c neagra ca sa se poata scrie cu creta, care e alba, pe ca. Dar, continuase el, cum s-ar fi innadit ele intre ele: creta a fost facuta alba pentru ca tabla c neagra, sau altei? Nu-si putuse raspunde si ridicase din umeri. Mai citise biletul, i se paruse fara noima si i-l intinsese, absent, profesoarei de matematici (toate acestea s-au petrecut intr-o ora de geometrie), care tocmai trecea pe langa banca lui. Aceasta, dupa cc-l citise, se intorsese catre Dica Manda. Fata se ridicase greu in picioare, inclestandu-si palmele de banca. Vinele gatului i se ingrosasera asa de tare, ca-i smucisera si-i rasucisera capul in alta parte. - A fost in joaca. Profesoara o privise aspru, se rasucise spre Andrei cu o privire blanda si-I mangaiasc pe cap. El insa nu voise sa primeasca mila din ochii si din atingerea degetelor ci si, deoarece vazuse cazna cu care Manda scosese vorbele, izbucnise increzator si bucuros: - Minte! Fata se incruntase mult si spusese fara sa se ridice: - Nu mint! Asa e! A fost in ras. De ce sa mint? Vorbise sufocat, cu pauze mari, si in pauzele astea lui Andrei i se paruse ca ea asaza multa parere de rau. Si el mai intelesese, linistit, ca ea spusese adevarul. De atunci nu mai schimbasera nici o vorba. incercase de multe ori sa-i arunce (in gand) vorbe care s-o doara. insa intotdeauna gandurile rautacioase se istoveau la jumatate, neconvinse si speriate de faptul ca ea le poate banui si-si poate rade de ele. Acum izbutise sa se razbune. In zilele care au urmat descoperirii, Andrei fu de nerecunoscut. Deveni vorbaret, iar cand cineva il intreba ceva, raspundea cu doua intelesuri si radea de incurcaturile care se iveau. Pierdu obiceiul de a privi drept si descoperit, cu toata rotunjimea ochiului. Se deprinse sa-si apropie pleoapele si sa lase sa-i scape printre ele o privire ingustata si taioasa, cu care parca despica vorbele, miscarile si gandurile celorlalti pentru a afla in care parte se afla prostia de care apoi sa poata rade. De vreo doua saptamani il prinse iar mutenia. Bucuria libertatii gandurilor incepuse sa-l nelinisteasca. il apasau ganduri asemanatoare cu cele de acum trei ani, cand venise aici la Gales (o comuna mai marc, pavata, cu lumina electrica si cinematograf, aflata la 15 km departe de casa), la ciclu. Scoala era si in sat ia el, dar maica-sa nu vrusese sa-l lase sa umble acolo: "Eu zic, spusese ea atunci barbatului, sa nu-l dam la scoala la noi. Cand o fi sa-nvete o sa ma-mpiedic de el si: du-te Andrei incolo, du-tc-ncoa, adu Andrei una, adu alta, prafu o sa sc-aleaga de carte. Mai bine sa-l dau la Gales, ca au si internat". Si-I dadusera. in primele zile, pe Andrei il izbise bucuria ca poate sa faca ce vrea: daca ti-e sa citesti, citesti; vrei sa te duci la film, te duci. Nimeni nu-ti poate spune, ca pana acum, ca trebuie sa faci neaparat ceva. iti alegi singur. Dar, ca si acum, peste putin timp aceasta putere de a-si alege hotararile il intristase. Apasarea supravegherii de dinainte era amestecata cu gandul linistitor ca cineva te ocroteste sa nu ti se poata intampla nimic rau. Se caznise sa uite de descatusarea dobandita sau macar sa gases-ca un zagaz impotriva navalei gandurilor care, cu fiecare zi, deveneau mai indraznete. Cand a trebuit sa raspunda la examenul de istorie (cele povestite pana acum s-au petrecut aproape de sfarsitul anului) si-a luat cu el - fara sa-si dea seama de ce-o face - si manualul de matematica, incepuse sa scrie raspunsurile pe o foaie asezata deasupra lui. Din timp in timp, desfacea paginile cartii, aruncand priviri jucat infricosate spre profesoara. Aceasta observase si intrebase ce are sub foaia pe care scrie. - O carte, raspunse Andrei nepasator, insa lasand prefacut sa-i tremure buzele de spaima. - Ce carte? - Carte facu el indiferent, dar cu o teama ascunsa neindemanatic. - Arat-o s-o vad. - Ce cartea? - Pai ia da-o-ncoace. - S-o aduc? mai facu el pe incoltitul. Arata si intinse triumfator manualul de matematica. Profesoara de istorie lua cartea, o rasfoi, nu gasi nimic. Veni sa se uite in banca. Nimic. Ramase nemiscata si mirata in fata lui. Andrei i se uita drept si batjocoritor in ochi. Dupa luarea examenelor pleca acasa, unde nu mai fusese de aproape o jumatate de an. din iarna. In vacanta de primavara avusese pojar si zacuse aici, la dispensar. Pana la Sipot, adica o cale de vreo sapte kilometri, merse alene, fara sa se gandeasca la nimic. Trecu si de Sipot, mai merse putin, si deodata se opri nelinistit. il intrista mai intai gandul ca de drumul de un ceas de la Gales pana aci, n-o sa-si aminteasca niciodata, toata viata. Parca fusese adormit, nu vazuse, nu auzise, nu se gandise Ia nimic, asa ca pierduse o groaza de timp degeaba, isi dadu insa seama ca nu asta era cauza tulburarii care-l tintuisc in drum. Dadu roata cu ochii, privind cu atentie tot ce vedea, si se lamuri Va sa zica asta fusese, trecuse pe langa Sipot fara sa-l bage in seama, si acum ci se razbuna. Prin Sipot se intelegeau urmatoarele: un trunchi foarte gros si batran - se spunea de cateva sute de ani - care se golise pe dinauntru, fusese retezat la inaltimea unui stat de om si acoperit cu o poiata de sindrila. Asa ca parea o odaie de locuit. Dinauntru, poate pe unde fusesera radacinile, tasnise sus un izvor care, dupa ce iesea din trunchi, se schimba intr-un paraias subtire si curat, ce-si croia drum spre santul de la marginea soselei rasfatat de o iarba frageda si de miresmele si soaptele unor tei tineri. Locul acesta gasindu-sc in mijlocul campului avea o frumusete ciudata, inspaimantata si resemnata prin putinatatea si lipsa de aparare in fata campiei intinse, uscate si fara farmec, care parca sedea la panda, gata mereu sa se napusteasca asupra lui si sa-l inabuse. De mic, Andrei visase des pajistea mica din jurul Sipotului, inchipuindu-si-o intotdeauna alintata de razele blajine ale soarelui ce da sa apuna. Slabiciunea razelor apusului sporea frumusetea plapanda a locului, si baiatul, in somn, era cutreierat de un simtamant barbatesc si duios al putintei dc-a ocroti. Si acum trecuse orb si surd prin fata Sipotului. Se intoarse,privi atent, indelung. insa nu-l bucura nici un fior. Se apropie si incepu sa pipaie scoarta teilor. Si cand isi inclesta dusmanos pana la durere palma pe Ici, caznindu-sc sa simta ceea ce nu putea, il infricosa banuiala ca libertatea lui de a gandi si a face orice il despartea de toate bucuriile pe care le simtise pana acum. Se inversuna impotriva durerii acesteia si o batjocori: aduna namol din vadul paraiasului si incepu sa-l lipeasca pe scoarta teilor. Dupa ce-i murdari bine, fu napadit de o mila de el insusi si incepu sa planga. Apoi isi lua cufarul si pleca, sonticaind, mai departe, sugandu-si buzele ca sa nu mai planga. Cand intra in sat, se intalni cu Vasile al lui Ion Jantea. Baiatul - care era mai mare cu doi ani decat Andrei - il intreba tanguindu-se daca n-a vazut doi cai. El vedea de herghelia cooperativei. si un armasar cu o iapa fugisera nu se stie unde. Pe Andrei il izbi neplacut ochiul limpede si privirea dreapta si increzatoare a celuilalt. Minti: - Parca-i vazui mai in deal de Troita, unde era pamantul Majurului. Celalalt se mira: -Pai cum, ca locul ala e ocolit cu sarma ghimpata Andrei se incapatana, nu vru sa stie nimic. - Cum-nccum, acolo sunt. Ce daca e inchis cu sarma? Si pleca dardaind de necaz, de-i clantaneau dintii si i se incovoiau palmele. Nu atat pentru ca nu fusese crezut, cat pentru faptul ca in fata minciunii lui mari privirea celuilalt ramasese tot atat de descoperita si netulburata. Apoi i se facu sila de toate, si cufarul i se paru prea greu. Intra in curte istovit si scarbit. Avu o singura dorinta: sa se culce, sa doarma mult, zile la rand, iar cand avea sa se trezeasca sa faca baie intr-o apa limpede si reec-scut pentru ca lumea sa-si recapete iarasi liniile de altadata. O gasi pe maica-sa facand paine in bucataria de vara. Cum il vazu, ea isi scutura palmele de faina si se repezi sa-l imbratiseze, repetand mereu: - Andrei mama, ai venit? Andrei ii inabusea capul la piept, il indeparta, ii cerceta fata, apoi iar il apropia. El era tacut. Mama isi reveni. - Asterne tu foi de varza pe carpator ca sa pui painea pe ele. Dupa ce terminara cu bagatul painii la cuptor, ca incepu din nou sa-l stranga la piept, sa-l indeparteze, apoi iar sa-I stranga si sa-l intrebe daca a venit. insa imbratisarile si intrebarile aveau ceva voit, si ea, dandu-si seama ca duiosia i se imputineaza, il chema pe barbatu-sau, s-o invioreze el. - Dumitre, vino ma, ca a sosit baiatul. Cum nu se auzi nici un raspuns, ea chema cu voce deznadajduita, aproape tipand: - Tu nu ma auzi? A venit Andrei! Din gradina se auzi un tusit. Apoi omul aparu, isi spala mainile mult timp pe sala, vorbi suparat, ca si cum n-ar fi auzit nimic din ce-i spusese nevasta: - Unde dracu-i fi punand tu carpa aia de sters, nu stiu. Ca-ti spui de-atatea ori: - "Fiecare lucru - la locul lui!*' Eu spui, cu auz. Apoi intra in bucatarie si, privind baiatul, ii comunica nevestei: - Uitc-l c-a venit! ii ceda nevestei toata bucuria. Femeia il privea neinduplecata, imbiindu-l sa se bucure mai mult. Tatal il mangaie pe Andrei pe crestet, apoi mana ii cobori pe obraz. insa numai pana la jumatate, pentru ca ajungand aici, el se cutremura usor, se indeparta si-l intreba ce-a facut la examene. Mama, dandu-si scama ca dinspre partea barbatului nu era nici o nadejde sa prelungeasca clipele astea, il chema pe baiatul cel mic: - Oneata, vino mama, vino la iuteala, c-a sosit Andrei, frati-to. Cracile dudului din fata se clatinara. in timpul acesta, tatal, apasat de mustrarile din ochii nevestei, mai prinse o data capul baiatului intre palme, ii apasa nasul si-i desfacu larg, cu degetele, pleoapele. Se uita mult timp in ochi. Pe urma se rusina, se intoarse cu spatele, scuturandu-si abia simtit umerii, si-si gasi ceva de facut. Oneata cobori din dud si veni in fuga spre baraca. Cand il vazu insa intr-adevar pe frate-sau, pasii lui sovaira. Si cand il vazu de aproape, imbracat in uniforma sinilie, stransa la gat, ceva, - adica ce fusese Andrei inainte, - se rasturna. Cand Andrei ii intinse mana, el i-o saruta. Mama fu mai bucuroasa ca oricand, lua capul copilului cel mic si-1 infunda in groapa moale de deasupra soldului. Tatal gasi acum prilejul sa-si razbune si risipeasca slabiciunea si spuse: - Prost esti. ma Oneata! Copilul se smulse de langa mama si incepu sa planga. Mama isi fulgera cu priviri dusmanoase barbatul. Doar Andrei se uita la el intelegator, insa ascultand plansul intetit al lui Oneata, isi privi parintele taios. Se cazni sa afle un gand pe care sa i-l arunce. Nu gasi sau nu avu curajul sa-l gasesaca, si atunci fugi spre Oneata. - Hai sa te plimb cu roaba. il urca in roaba si incepu sa alerge cu el. Oneata inceta plansul si incepu sa rada de placere. El alerga, ametit, cu roaba, uitand de picior. Acesta nu-l ierta. in dreptul grajdului. Andrei se poticni si cazu peste roaba, langa Oneata. Acesta radea mai departe, nestiutor. Pe Andrei il mustra galgaitul curat al rasului lui si, apasat de toate pan-garirile pe care le indraznise, isi lipi obrazul de fata proaspata a celuilalt, straduindu-se sa planga. Cateva zile dormi mult si nu-l tulbura nici un gand urat. Cand, uneori, isi amintea ca-i c ingaduit sa gandeasca orice, o rupea la fuga pana cadea istovit, abia tragandu-si sufletul. Odata era catarat intr-o salcie si-si facea un fluier din coaja unei crengi. Cand il ispravi, o pala de vant lovi fluierul, si acesta scoase un sunet intrerupt. in acelasi timp, pala de vant ii indesa si lui acrul in gura. Fu infiorat de o placere racoroasa, trupul i se incovoie in spate si in fata si el si-l simti foarte crud si curat. Acrul ii cutreiera toate maruntaiele si apoi iesindu-i pe nas isca un sunet usor. Lui Andrei i se paru ca trupul lui suna. Si gandul acesta ii placu mult si isi fagadui sa se pazeasca de ganduri ce nu se pot spune cu glas tare. Intr-o zi. taica-su il batu pentru ca pierduse un briceag. Dupa ce lua palmele - pe Ia pranz - Andrei se duse si se culca in ieslea vacii. El observase ca pe Oneata parintii nu-l bateau, oriec-ar fi facut, pentru ca daca era atins, el aiura noaptea. Statea in iesle, prefacandu-se ca doarme si cautand cuvintele pe care sa le spuie cand avea sa fie trezit, pentru ca sa se creada ca aiureaza. Pe la amiaza, maica-sa incepu sa-l strige sa vie sa manance si sa dea drumul la vaci. El nu raspundea si toti ai casei incepura sa-l caute. Cand, pana la urma. il aflara si-l hatanara sa se trezeasca, el tasni din iesle, fugi pana in mijlocul curtii, aici se opri. isi arunca bratele in sus, bulbuca ochii, privirea ii inlemni si incepu sa tipe: - Varful arinului s-apleaca s-apleaca varful Cad, prinde-ma. mama n-auzi, ce-i fi pazind Vino-ntr-o fuga de unde-i fi Mai tipa o data asa de nefiresc, ca se inspaimanta si incepu sa planga. Mama iesi din bucatarie cu o galeata in mana si-i turna apa rece in cap. Apoi ii dadu un servet. in timp ce se stergea. Andrei ii vazu pe parinti susotind ingrijorati mai la o parte Andrei isi dadu seama, acum cu tristete, ca nimeni nu-i poate cunoaste gandurile. Si iar libertatea i se paru apasatoare. I se parea ca ramane singur. Fagadui sa renunte la ea si poate ca ar fi renuntat daca tocmai atunci, in mijlocul verii, nu incepeau niste ploi lungi, obosite, si triste ca ploile de toamna. Andrei si Oneata sedeau mai mult in casa, zgribuliti de frig. Si in zilele acestea apasatoare, ispita gandurilor veninoase era mai vie ca oricand. El lupta cu ea citind sau spunand povesti lui Oneata. Dar chiar in timp ce vorbea, glasul i se frangea neasteptat, si privirea ii devenea ingandurata si grea. Oneata, cautand sa-i alunge tristetea, spunea: - Nabucodonosor, divizibilitatc, comutativa, excesiva. Erau cuvintele pe care le invatase cu un an in urma de la Andrei si care pe acesta il inveseleau mereu. Acum insa, Andrei nu-l mai lauda pentru ca le tinuse minte, si avea un zambet uscat si silnic care-i adancea doua cute indurerate la coltul buzelor. Si-l mangaia. Iar Oncata sub mangaiere intindea gatul si capul si-i cauta ochii, tanjind. Intr-o dimineata, fu trezit de strigatele mamei care chema pasarile. Nemultumit ca-i fusese taiat somnul, el se gandi, ascultand tipetele puternice, ca maica-sa are plamanii prea mari. si deodata si-i inchipui: mari, umezi, moi si vineti. Se scutura de dezgust. Sari in mjlocul camerei, zguduit, apoi se prabusi pe marginea patului si statu mult timp, cu capul ingropat in palme. In noaptea care a venit, ploaia inceta. Dimineata, Andrei pleca pe lotul lor individual, la Campia Teiului, cu vaca. Spre jumatatea pranzului, gasi un tapsan unde pamantul se uscase. Se intinse cu capul culcat pe brat si, ascultand zvacnetul ierbii care se inviora dupa inchircirea din zilele de ploaie, i se paru ca e primavara. Si-si aminti cum simtise el prima data in viata lui primavara. Sa fi avut patru-cinci ani. Sedea pe palimar langa un buduroi de albine. Si ascultand zumzetul vioi al albinelor si privind tresaririle rasadurilor de rosii din gradina si un petic uscat de pamant, vazuse rosu, trupul i se scuturase ca bantuit de friguri si cazuse de pe palimar, adica de la o inaltime de un metru si jumatate. isi scrantise un picior si se si intepase intr-un ciob de sticla. Dar, simtind cu picioarele si cu palmele caldura pamantului, nu fusese fulgerat de nici o durere si incepuse sa fuga. De-abia dupa ce cazuse, obosii, langa un gard simtise durerea. Acum. cautand sa-si explice de ce nu simtise pe loc scrantitura si intepatura ciobului. Andrei isi spuse ca aceasta se datora infiorarii talpii, care fusese despartita o iarna intreaga de pamant. Explicatia insa nu-l multumi si cauta alta. Tot cautand, adormi. Vaca pascu o vreme asezat, apoi se apropie, prevenitor, de o mejdina cu grau. Vazand ca nu c alungata, incepu sa manance din grau. La inceput manca si spicul, si paiul. Apoi, nemaiintelegand nimic (nu era alungata), manca doar spicele crude, moi si cu lapte in ele. Dupa ce se satura, veni uimita langa baiat si incepu sa-l linga recunoscatoare pe cap. Apoi pe gat. Si aici afia boabe de naduseala sarata, care-i placura Dupa ce le ispravi,cauta altele pe sub gulerul camasii. Le termina si' Pofticioasa, incepu sa manance camasa de canepa, care. uda de naduseala, era s, ea sarata. Apoi manca si pantalonasii, facuti tot din canepa si cand " termina il mai linse o data pe Andrei, de la picioare la cap. Pe urma se culca rumegand ingaduitor si ocrotitor langa baiatul gol. Andrei se visa plutind pe un nouras straveziu, care ocolea mereu ceva si sc apropia - tot ocolind, dar din ce in ce mai putin si din ce in ce mai drept - cine stie spre ce. |
|||
Pune poezia Zbor jos pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |