In gradina amintirii staruie mireasma veche
Fulguie tulei la gandul rasuflarii in ureche.
Parca-n florile presate doar me-un cunoscut parfum.
Doar o raza bob de roua, si, din fosnitoare foi
Tu te-ai naluci in cale-mi. La un gest, nici nu stiu cum,
Mintea mi se-nvalmaseste: ai venit, parca-napoi.
Ata zilelor de aur jaspul noptii insirandu-l,
Peste clipele acelea prinde sa-mi alunge gandul.
Molcome fosniri de cetini tamaiaza-n aer brad
De departe, chisatoare se aud prin stanci cum cad
Prin racoarea noptii negre cade roua diminetii
Vii pareri de rau ma cearca dupa fumul tineretii.
Asteptand tristetea orei rasul ei s-o intarate,
Iar ma vad sub plopii tulburi; din perdele crohmolite
Sa-mi zambeasca-n aiurare ne-nvatat si plin de dor,
Clipe scumpe sufletelor ce tanjesc in chin si mor!
Unde-s ceasurile-acelea, cand sedeam in casa singuri
Si, familiar, de-alaturi se sfadeau la masa linguri!
Unde este nepasarea pentru lumea dimprejur,
Cand uitam ca trece noaptea numai sub un abajur!
Plini de vis, tampla la tampla, raiuri largi sculptam sub
pleoape
Ne parea c-am fi usoare valuri ratacind pe ape.
Fruntea, grea de-un foc launtric, odihnea pe caldul san.
Numai noi eram, noi singuri si cu noi un duh hain.
Ti-amintesti de ziua primei revederi, o zi albastra.
Faur, soarele unise taina zarii cu a noastra.
Si in vazul strazii, plina de mirare si barfeala,
Strans, la brat mergeam; salcamii burezau, complici,
beteala.
Ochi in ochi, gura la gura, ne vorbeam far-un cuvant
Fericiti in ratacirea de-a fi singuri pe pamant.
Genele cu ochii negri, voalati in dulci tristeti,
Umeda lor adancime ne rupea de lume, beti.
Cuibul nostr u-n iarba verde, pe sub lozii de rachita!
Gadilati de-un varf de soare, ma-ngrozeam ca-mi esti
iubita.
Mi-era teama de venirea sorocitei despartiri:
Funiile-mbratisarii imi pareau ca-s prea subtiri.
Te-necam cu-nflacararea suf letului meu pagan.
Pentr u-o clipa viata-as da-o, langa tine sa raman.
Alteori, munciti de-o grija, rataceam prin vechi biserici,
In amurgul lor ca ceara se topea in glas de clerici.
Eu in orice chip de sfanta te vedeam numai pe tine.
Brate de lumnari in jertfa aduceam, roi de lumine.
Pacea boltilor, solemna, cu vechi miros de tamaie,
Te invaluia in ceata de la umeri la calcaie.
Imi pareai un soare palid, prin paienjenis de nori
Si-am vrut poala hainei tale s-o sarut! De cate ori,
Rosi de plangere-n visare, ne zoream ca sa iesim
Si ca doua stranii umbre rataceam prin tintirim.
Asezati pe-o piatra veche imi tineai cu mana ochii
La o flacara de soare sangera matasea rochii.
Inima, de-o prevestire, ritmul si-l strivi de-o floare;
Din senin, m-ai strans in brate, speriata. Si, imi pare,
Aplecat pe gura mica, iti sopteam ca te iubesc.
Zambetul tau vag si jalnic n-avea far mec pamantesc.
O, mai spune-mi-o o data! Glasul tau asa-i de dulce!
In ascunsa lui mahnire viata-mi toata sa se culce!
Ochii tai as vrea in mine pe vecie sa se-ngroape
Si cand tu vei fi departe, sa ma-nsel ca esti aproape.
De fiinta ta-s legata si de ganduri ma cutremur:
Parca vad in luciul vremii fum te risipesti in tremur.
Parca simt: aceste clipe prea-mi fac traiul fericit,
Ca de-a lungul vietii mele tu mereu sa-mi fii iubit
Te iubesc!
O, vorbe, vorbe! Cata prorocie-n ele!
Pan-si vesnicele stele, maine, daca nu sunt stele
Ce sfr untata-nselaciune fericirea bietor oameni!
Ce pedeapsa pentr u tine, Zeilor de vrei sa sameni!
Numai ei sunt fericiti, ei cei fara de pacat!
Blestemat fii, ce din cer uri fericirea ai furat!
Ne-am nascut in suferinta, viata lutului e roaba.
In zadar se crede omul a pamantului podoaba.
Si din caier ul de vreme, daca lamuresti un chip,
Ai ajuns sa-nalti in slava o cetate de nisip.
Viata mea, de-o floare-uscata de-i legata, nu te mire!
Razi si scuipa-n fata celui ce-ti va spune de iubire.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Pe r upturile din suf let, pune lunga alinare.
Tu, stapana pe taramuri, dincolo de vis si soare.
Mladioasa ta faptura vie! Vin, Ursita mea!
Taie firul si la capat pune o umila stea!
Cand te blestemi ca pe lume ai dorit sa fii nascut,
Stiu ca-n tara ta nu-i masca draga ieftinului lut.
Nu-s nici flori ce-n a lor vreme ard suavul lor parfum;
Nu-i nici viers de copilite, fugarindu-se in drum;
Nu-i nici chiot de la hora; nu-i nici suierat de coase;
Nu-i indestulare si nici foamea in cojoace joase;
Nu-s nici veacuri de orgie, baluri; nici batai de flori;
Nici senina impacare, langa muntii sicomori.
Nu-i nici luxul, care tipa, peste-o lume de robie,
Cand de-ntreaga omenire ti-e rusine si manie.
Stiu, ca-n tara ta de umbre, tu esti singura craiasa,
Peste vremuri nimeni alta nu-i ca tine de fr umoasa.
Tu-ntelegi viata-amara a oamenilor pe pamant,
Tu ii mantui cu un zambet si ti-i legi cu crezamant.
|
