Cetatea Sorocii

Pe creneluri surpate, beciuri goale,
Fantani dosite sta pustiul mut.
Ai fost zagaz atator iuti navale,
O insula in omenesc tumult
In eleganta ta cea bizantina,
In alte vremuri ai adus folos,
Azi, cand de tehnica viata-i plina,
Pari o nazdravanie de prisos.
O stim din carti nu domnii, negustorii,
Ci talpa tarinii moldovenesti,
Manata de vatafi, de cum dau zorii,
Te-a ridicat aici sa te falesti.
Acelor maini cu bataturi, spinarii
Stalcite, lor ce-au faurit in chin
Un monument pe geana departarii,
Piosul gand cu dragoste-l inchin!
* * *
Luna sta la geam si-asculta.
Crengile de floare multa
Gat de lebada-arcuiesc.
Primavara! Te iubesc.
Luna-ngandurata tace.
Floarea alba se desface

Ca pamantul pare nins.
Primavara! Oare-am plans?
Ca un san de fata mare
Luna in oftat tresare.
Creanga s-a-ndreptat, tacut.
Primavara, ai trecut?