In bezna noptii singur rataceam. 
Si glasul omului ruga: Iertare! 
La toate casele statea la geam, 
Privind, tacerea. Risipind amare 
Parfumuri flori ca stropi de var 
Imprastiate-n aer. Plans eteric. 
De duhuri. Rasunau bizar 
Copacii incarcati de intuneric. 
Si m-am oprit. Urechea ascutit 
Tot cerceta. Si glasul, deodata, 
Strapunse ner vii goi cu lame de cutit. 
Mi-era uscat gatlejul si fruntea asudata. 
Am inceput pe strada s-alerg ca un nebun 
Si pasii rasunau strain si gol in noapte. 
In pumni cercam desertul din mine sa-l supun 
Si suferinta crunta vroiam s-o smulg din fapte. 
Acolo, unde strada in camp iesea pustiu, 
In colb m-am prabusit si lacrimi arzatoare. 
Si parca dedesubt se zbuciuma-n sicriu 
Acelasi glas cersind in hohote: Iertare! 
Si noaptea-ncet, incet in zare se rarea. 
Nepasatoare, ziua roia bir uitoare. 
Nasteau, iubeau, mureau Si-aceasta rea catea, 
Viata, incoltea pe cei fara iertare. 
* * * 
  Sunt mistuit de nostalgii tacute. 
  Aud chemarea unor alte lumi. 
  Prin aurirea toamnelor zacute 
  Spre ce taram din nou o sa ma-ndr umi? 
  Vor fi si-acolo ca si-aici aceleasi 
  Tacute, r usinoase suferinti. 
  Natalele coline revede-le-asi! 
  Si ochii ei albastri si cuminti. 
  E visul vagabond. Acolo, poate, 
  La ce va fi nici sa visez nu pot. 
  Si simt ca ma voi desparti de toate 
  Ce am urat si mi-au fost dragi, de tot. 
 
 |