Cu fruntea-n tarana, plangand azi ne vezi,
Din slava, cerescule soare;
Rugamu-ne tie, azi sufletul nostru
Tu lasa-l departe sa zboare.
Trimite si vantul, pribeagul drumet,
El, crainicul boltii albastre,
Sa duca departe, pe aripa lui,
Cuvantul strigarilor noastre.
Acolo, departe, spre soare-rasare,
In freamat de foi din dumbrava,
Pe veci cetluite in marmura rece,
Dorm clipele noastre de slava.
Voi sunteti acolo, viteji parcalabi,
Si voi, preacinstitilor vornici,
Statornici in cinstea de lege si tara,
In focul credintei statornici.
Acolo dormi si tu, arhanghel batran,
Tu, Stefane, sfant voievoade,
Ce-ai scris stralucirea norodului tau
Cu sange dusman de noroade.
De sfanta ta dreapta, de spada ta sfanta
Spun toate povestile slovei.
Sa nu se-nfioare de numele tau
Nu-i frunza in codrii Moldovei
Azi mastera-i vremea Acum vaduvite
Zac sfintele tale otele,
Si luna, cand trece, de mila tresare,
Caci vede rugina pe ele.
Amarnic ne poarta pe strambe carari
Vicleana si vitrega soarte,
Marit voievoade, in tara ta azi
Si vise si fulgere-s moarte
Noi suntem drumetii piticelor vremi,
Pitici in putinta si vrere,
Copii fara sprijin, ne scurgem viata
Din dor si din nemangaiere.
A noastra mosie, frumoasa nespus,
Grumazul si-a-ntins spre pierzare,
Caci bratele noastre azi spada nu strang,
Si steag tara noastra nu are
Maria ta! Suntem batuti de nevoi!
La noi in zadar ara plugul,
Caci holdelor noastre cu spicul de aur
Strainul le fura belsugul.
Am vrea sa purcedem cu jertfele laudei,
Dar n-avem nimica la casa
Maria-ta! Toate strainii le duc,
Si numai cu lacrimi ne lasa
Dar spunem cu totii nevestelor noastre
Sa planga cu lacrimi de jale,
Potopul sa treaca si plaiuri si munte,
Sa spele otelele tale.
Atunci, cand in soare din nou straluci-vor,
De sus, din a ta-mparatie,
Crai tanar, crai mandru, crai nou sa le-ncinga,
Trimite, rugamu-ne tie!
|
