I 
Vechea mea otrava, jale calatoare, 
Azi la malul marii te-am adus pribeaga, 
Cand povestea noastra pe pamant nu-l doare, 
Sa mi-o stie valul, valul s-o-nteleaga. 
Intr-o clip-amurgul mi-a furat amarul 
S-a pornit o unda alteia sa-l spuie, 
Cantecul meu tainic si-a pierdut hotarul, 
Cu talazul cade, cu talazul suie. 
Simt cum ondularea stropilor de apa, 
Frematand departe, glasul mi-l rasfrange, 
Cum se sparge larga valurilor groapa, 
Cand pamantul tace, simt cum marea plange. 
Viforul din mine prinde sa patrunda 
Pana-n adancimea apelor rebele, 
Si se otraveste fiecare unda, 
De infrigurarea patimilor mele 
Cresc in pacea serii magice orchestre 
Din nepotolita volbura albastra, 
Si-mi azvarl in goana noaptea la ferestre 
Fulgere razlete din valtoarea noastra.
  
 
  S-a-mpletit un cantec mare, fara seama, 
  Oceanu-mi canta hora ta grozava, 
  Undele te striga, apele te cheama, 
  Jale calatoare, vechea mea otrava 
  II 
  In noaptea asta ma apasa 
  Al apei greu rasuflet cald, 
  Vin neguri negre de se lasa 
  Ca din povestea unui scald. 
  Oceanul cu acorduri grave 
  Nu-si misca cretele verzui, 
  Toti zeii marii scandinave 
  Vegheaza-n adancimea lui. 
  In ritmul stropilor de apa, 
  Invie basme de demult, 
  Un vaier de departe scapa 
  Si vine-aproape, sa-l ascult. 
  Adoarme-apoi cu firea-ntreaga 
  Si-abia mai rataceste-n gol, 
  O jale tainica pribeaga, 
  Ca dintr-o harfa-a lui Eol. 
  Atunci, o clipa mi se pare 
  Cum stau si-n noapte ma framant, 
  Ca s-a oprit eterna mare 
  S-asculte moartea pe pamant 
 
 |