In munti

La voi ma indruma-n cararile ei
Si biata mea soarta pribeaga,
Padurea cea vesnic lipsita de somn
Mi-e sfanta si-atata de draga.
Cantarea maiastra din codrii carunti
Da strunelor mele povata,
Si-o mandra poveste strivita de vremi
Truditul meu suflet invata.
Din culmea plesuva cu crestetul alb
Privirile-mi zboara departe,
Si-n mintea supusa tresare aprins
Fiorul maririlor moarte.
Un vaier amarnic se zbate-n amurg
Si staruie-n zvonuri de ape,
Al muntilor vaier ma zbuciuma-n piept
Si-mi tremura plansu-n pleoape.
O vitrega soarta, cu patima ei,
Pe-ntinsele culmi si poiene,
In vremuri pitice, iubirii de frati
Ziditu-i-a graniti viclene
A pus miezuine si stavil-a pus,
Rupandu-va crestetu-n doua,
Cand Domnul, stapan pe pamant si pe cer,
Pe voi v-a dat, muntilor, noua!
Va arde rusinea din crestet, ades’
Voi aspra porniti vijelie
Si sufletu-mi lacom va soarbe atunci
Naprasnica voastra manie!
Din urletul vostru sub cerul aprins,

Din ploaia de trasnete grele
S-a naste odata, plutind peste vremi,
Cantarea cantarilor mele!