In munti cu crestetele sure, din alba inima de 
stanca, 
S-a plamadit in taina lacul, si din prapastia 
adanca 
A biruit in drum pamantul. Pe veci in matca nastatornic, 
El creste azi si creste maine, de cer si de lumina 
dornic.
  
  
Caci are dragoste cu cerul de-a pururi miscatoarea apa 
  Si-n framantarea ei pagana ea coasta zgheaburilor 
  sapa, 
  Cu pumnii sfarma-n jur taramul si urla de amar 
  ce-o doare. 
  Spre ceriuri bratele-si intinde sa-i vie dragul mire: 
  Soare! 
  Cand razele nepotolite saruta fata undei clare, 
  Infiorata, spuma alba prelung si patimas 
  tresare, 
  Atatea curcubeie tremur in valvartejul ei de picuri, 
  Cand adanc se prind in hora stralucitoarele 
  nisipuri 
  Asa-i iubirea mea, asemeni acestei largi cetati de unde, 
  Adancul ei se pierde-n taina nemarginirilor profunde, 
  Cu vifore si curcubeie, ca valuri lung clocotitoare, 
  Cu picuri ce se infioara de chipul unui vesnic soare! 
 
 |