Am ratacit departe-n lumi straine, 
Crezand ca scap de-a patimii prigoana, 
Ca-n sufletul meu insetat de goana 
Mai poate creste-o floare pe ruine. 
Dar un blestem din orisice icoana 
Ma urmarea, caci te vedeam pe tine 
Si te visam ca,-n noptile senine, 
Un crai pribeag pierduta lui coroana 
Nu te mira ca azi infrant de cale, 
Robit de-un chin care-n curand se curma, 
Ma-ntorc din nou la pragul casei tale. 
Gandeste-te ca-n cruda lor arsura, 
Cand simt aproape clipa de pe urma, 
Bolnavii toti cer cuminecatura 
 |