Pajurei cu doua capete

ti-am dat sudoarea unei natii,
Tu, pajura, tu tot mai vrei
In negru-galben ochiul sortii
ti-a prins stindardul fara spor,
Caci galbeni ni-s la fata mortii
Si neagra-i jalea-n urma lor.
Din ei e casa ta zidita,
Si-n putredele-i temelii
Se macina imbatranita
Sub strigatele celor vii
Azi gemi strivita si bolnava
Cand vulturii gonaci te rup,
Vad din rasufletul de-otrava
Arsura stinsului tau trup,
Din munti, din vai si pan’ la mare,
Te smulg, te musca, si te-alung,
Cu bocete de ingropare
Rasuna vaieru-ti prelung
Nu ne-au scris zodiile noua
Ce-ti blestemam la capatai,
Cu vlaga noastra franta-n doua
Sa-ti fim la groapa cei dintai.
Dar cand potopul tuturora
Va-nchide praznicul grozav,
Vom fi si noi sa-ntindem hora
Pe starvul tau cazut in prav.
Atunci, in milostiva clipa
Cand cufundandu-se-n amurg,
Pe sfasiata ta aripa
Va plange schilavul Habsburg,

Atunci, privind din nou cararea
De ani o mie, robi ai tai,
Vom sta invinsi simtind mustrarea
Ca singuri nu ti-am fost calai.