Mireasa cerului albastru 
Isi impanzeste-n ape chipul, 
De vraja ei tresare unda 
Si-nfioreaza-se nisipul.
  
 
   
  S-astern bobitele de roua 
  Pe-ntinsul luncii patrafir: 
  Din mana cerului, parinte, 
  Se cerne preacuratul mir 
  In mulcom zvon se-mbratiseaza 
  Cu apa trestia bolnava  
  Doi licurici si-aprind sfiala 
  In adapostul de otava. 
  S-aude toaca cum, grabita, 
  In fag o bate-o gheunoaie  
  Se odihnesc pe iarba mieii, 
  Si zurgalaii de cioaie. 
  Domol purcede glas de schija 
  De la clopotnita din deal, 
  Sa povesteasca lumii jalea 
  Instrainatului Ardeal. 
 
 |