Mireasa cerului albastru
Isi impanzeste-n ape chipul,
De vraja ei tresare unda
Si-nfioreaza-se nisipul.
S-astern bobitele de roua
Pe-ntinsul luncii patrafir:
Din mana cerului, parinte,
Se cerne preacuratul mir
In mulcom zvon se-mbratiseaza
Cu apa trestia bolnava
Doi licurici si-aprind sfiala
In adapostul de otava.
S-aude toaca cum, grabita,
In fag o bate-o gheunoaie
Se odihnesc pe iarba mieii,
Si zurgalaii de cioaie.
Domol purcede glas de schija
De la clopotnita din deal,
Sa povesteasca lumii jalea
Instrainatului Ardeal.
|