Portretul

Ma urmareau din cadrul din perete
Era atata zambet si lumina
In fata ta de popa de la tara,
Ca ochii tai adanci ma-nfiorara,
Cu raza lor de intelesuri plina.
Tu desluseai, in mintea ta batrana,
Ce flacara ma arde si ma mana
Spre visul tau ce mi l-ai prins in sange
Tu-ntrevedeai altarul ce ma cheama,
Cu glas vrajit, poruncitor, de mama,
In tara sfant-a dorurilor tale
Si biruit de-o nesfarsita jale
Parea ca chipul s-a pornit a plange,
Ca buzele-ti framant-o rugaminte,
Ca-mi profetesc potopul care vine,
Si-n graiul lor, striga fara cuvinte,
Ma roaga tainic sa te iau cu mine
Te-am ascultat In asteptarea cruda,
Tu esti tovaras zbuciumelor mele,
In zile lungi si-n negre nopti de truda,
In ceasurile viforelor grele,
Neincetat tu ma privesti in fata
Si intelegi ca-n cantece rebele
Eu risipesc curata ta povata
In jur de tine-alearga-o lume noua
Si trec si vin si se abat in pripa
Straine glasuri, ganduri nestiute,
Seninatatea fetii tale mute,
Furand din plin cu mainile-amandoua,
Ele-o despoaie-n fiecare clipa

Azi imi apari ca o straveche moaste,
Privirea mea abia te mai cunoaste.
Imbatranit tu ma masori din rama,
O umbra neagra-ti flutura pe frunte,
Si bine vad si bine-mi pot da seama,
Ca pletele-s mai albe, mai carunte
Ca un drumet cu rasuflarea franta,
Abia vazand o licarire-n zare,
Cum stau acum cu coatele pe masa,
Din ochii tai ma fulger-o mustrare,
O raza noua astazi ma-nspaimanta:
Simt cum te ceri in sat la tine-acasa