Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Vasile Baghiu
(1965 - ?)

7 Poezii

Poezia de azi

Cantec de drum
de Nichita Stanescu
O sa fuga cimpul inapoi
catre ieri, catre alaltaieri.
Tu ai sa stai la o fereastra de tren

Citeste Cantec completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Prapastie

Vezi toate poeziile poetului







La geam mi se zbatea orasul cu huietul fara popasuri,
Cu vrajba lui, razboiul painii, il desluseam in mii de glasuri,
Si chiotul flamand al vietii vuia la geamurile mele
Eu ascultam pierdut la masa, si toate zvonurile-acele
Smulgeau din inima-mi bolnava siragul slovelor trudite
Si cum pluteam asa-n nestire, deodata,-ncet pe nesimtite,
Nedumerit trecandu-mi pragul, un om s-a strecurat
de-afara
Un biet mosneag cu barba alba, frumos in portul de la tara
El s-a oprit in prag o clipa Mi-a zis apoi sfios pe nume,
Cand ochii-ntrebatori, albastri, ma cercetau in fat-anume
Juca un zambet de lumina pe fruntea lui brazdata-n crete,
Si cand m-a cunoscut batranul, ca-ntinerit, mi-a dat binete.
Am ingropat atata vreme de cand eram noi impreuna,
Imi invia o lume-ntreaga cu vorba-i limpede si buna,
Atatea farmece uitate zambeau din graiul lui cuminte,
Se farama o jale blanda in tremuratele cuvinte.
Si povestea incet mosneagul miscandu-si pletele carunte
Spunea de-un sat cu case albe, pierdut pe coasta unui munte,
De oamenii uitati acolo, pe care ii paste nenorocul,
Cum li s-a stins nadejdea-n suflet si li s-a stins in vatra
focul,
Cum numai maracini pe campuri le-a mai lasat arsura verii,
Cum slujbe dau pe camp plugarii, si cum se vaiera oierii.


Mi-a spus ca-n tintirim, la groapa, doar dansul, biet, de se
mai duce,
Ca picaturile de ploaie au sters porecla de pe cruce
Ii tremura incet cuvantul Simteam sfiala ca-l apasa
Cand m-a privit duios in fata:
„Te mai gandesti vreodat-acasa?“
In ochii-ntrebatori, albastri, priveam eu fulgerul de clipa,
Simteam cum duhul altor vremuri deasupra-mi bate din aripa,
Vedeam cuprinsi de-nfiorare cum stau in fata mea paretii,
Cum mi se deslusesc aievea din neguri tainele vietii
Supus, imbratisam mosneagul atata de strain in casa,
Si chipurile din parete, si lucrurile de pe masa;
Si toate cartile pe politi pareau c-asculta si se mira
Si ma privesc cutremurate de cate se destainuira.
*
In urma se zbatea orasul cu zvonu-ntrecerilor multe,
Se zbuciumau alaturi plopii de cate le-a fost dat s-asculte.
Atatea jalnice-ntelesuri plangeau in frunza lor bolnava
Si, pricepand atatea taine, tanjea livada de otava.
Venea din cer pe camp amurgul De pe inaltul unui munte
Dura, din umbra si lumina, in drum o minunata punte.
Simteam cum bolta se-nfioara, cum sanu-i urias, tresalta,
Cum tremura infrigurata sfioasa trestie de balta,
Si stam inmarmurit, in cale, cu bratele incrucisate.
Nestiutor, priveam departe, si ochii-nchisi pe jumatate
S-au umezit de aratarea acestui asfintit de sara:
Vedeam pe serpuirea alba in largul drumului de tara
Un om batran ducand povara unei vieti nemangaiete,
Si soarele-mpletea cu aur argintul lui curat din plete.
Si cum urca incet colina -; schimband cu mainile toiagul,


Cu barba alba de zapada -; un sfant mi se parea mosneagul
Il desluseam tot mai departe. Simteam, in clipele acele,
Cum orice pas sfarm-o veriga din lanturile mintii mele
Si, ca un facator de rele, am tresarit de-nfiorare
Cand mi l-a inghitit amurgul Un fulger si-a deschis carare,
Cutremurandu-si pieptul subred. Sclipirea lui infricosata
Mi-a luminat abia o clipa, si-am inteles atunci deodata,
Prapastia ce port in mine. Acolo-n piept, incatusate,
Sunt doua suflete dusmane Straveche, ura lor se zbate,
Si mintea s-a trudit zadarnic o viata-ntreaga sa le lege
Obezile lui ruginite tu mi le-ai sfaramat, mosnege!
Atunci, scapate din robie, s-au ridicat intr-o clipita,
O lupta s-a incins grozava din ura lor neadormita
Si le vedeam cum vor cu pumnii sa sparga stramta
incapere,
Le auzeam in piept strigarea Cum glasul lor inchis ma cere:
„Ma du departe, mai departe! La munti cu fruntea
de zapada,
Sa sorb din freamatul padurii s-al ierburilor din livada!
Sa ma-nfioare tainic brazii, cand tremura din aripi vantul,
Da-mi largul boltii instelate si fa-ma frate cu pamantul!
Ma du departe, mai departe! In satul semanat sub munte,
La casa cu feresti inguste la piscurile largi, carunte.
Ma du acolo-n tintirimul unde,-n poleiul alb al lunii,
Sub cruci de lemn slabit de vremuri, isi dorm odihna lor
strabunii!“
„Nu simti orasul cum tresare sub turnurile de arama?
N-auzi vartejul lui napraznic nu-l simti pe nume cum te
cheama?
Nu-l vezi in haina lui de flacari cu vesnica neadormire,

Cu zbuciumul atator patimi atata sete de marire?
Suflarea lui de foc ma arde, iar glasu-i ma opreste-n cale:
In umbra zidurilor negre ai tors tu gandurile tale!“
Asa se framanta in mine strigarea lor neintrerupta,
Mi-au pustiit intreg avutul cei doi potrivnici prinsi in lupta,
Si stam sarac in bezna noptii, cu ochii atintiti in zare,
Cand vantul, demon fara mila, parea ca-mi rade-n alergare:
„Impins de visele deserte, zadarnic drumul tau il sui,
Biet calator, in lumea asta, tu nu mai esti al nimanui!“




Comentarii

Nume (obligatoriu):




Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Prapastie pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.





Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate





Copyright 2020 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani